URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 27 MARTIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primarul PSD al Sânmartinului, Cristian Laza, a anunțat că a reușit să primească prin programul Anghel Saligny fonduri nerambursabile în valoare de 88 de milioane de lei, pentru a introduce gazul în comună. Asta după ce, atunci când au fost fonduri europene prin POIM pentru așa ceva, comuna lui nu s-a calificat. Omul o spune pe șleau, că au fost privilegiate comunele liberale întrucât cei de dreapta conduc județul.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cele două loturi din Bihor ale Autostrăzii Transilvania, Biharia - Chiribiș (28,55 km) și Chiribiș - Suplacu de Barcău (26,35 km), ar merita denumite - mulțumită tehnocraților din CNAIR, politrucilor care au condus Transporturile, dar și parlamentarilor bihoreni - ale Nesimțirii.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre completările aduse la legislație care prevăd că, în sensurile giratorii, șoferii trebuie să respecte regulile privind circulaţia pe benzi, având obligaţia să semnalizeze din timp părăsirea intersecţiei şi să se asigure?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La finalul anului trecut a fost adoptată fără mare publicitate o lege ce permite reinstalarea radarelor fixe, care de această dată vor avea mai multe „atribuții”, similar camerelor instalate pe drumurile din alte țări europene.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. 
09 Mai 2014, 14:08

Poloiştii echipei CSM Digi vor fi premiaţi cu câte o mie de euro pentru câştigarea campionatului naţional şi a Cupei României

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Performanţa se răsplăteşte! Consiliul Local a hotărât joi, cu unanimitate de voturi, alocarea sumei de 120.000 lei pentru recompensarea membrilor echipei de polo, CSM Digi, pentru performanţa de-a fi devenit pentru a opta oară consecutiv campioni naţionali dar şi pentru clasarea între primele 12 echipe la nivel european şi câştigarea Cupei României în sezonul 2013 - 2014.

"Sportivii vor fi premiaţi cu sume între 1.000 - 1.300 euro. Suma exactă va fi stabilită de antrenorul echipei în funcţie de parcursul fiecărui jucător în parte din timpul campionatului", a declarat Florin Birta, preşedintele CSM Oradea.

Poloiştii orădeni ai echipei CSM Digi au cucerit titlul naţional pentru a opta oară consecutiv, după ce s-au impus la Bucureşti în faţa Stelei cu scorul de 11-8, în cel de-al treilea joc al finalei ediţiei 2013-2014 a campionatului Superligii Naţionale.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
BRAVO BAIETI
BRAVO BAIETI ! pacat ca meritele voastre se rezuma doar la o mie de euro . noi bihorenii suntem mandrii de voi.
Postat 09 Mai 2014, 14:48 de MIRELA
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5904 RON
  • 1 EUR = 4.9255 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON