Gheorghe Cociuba, poliţistul de frontieră reţinut, joi, de procurorii DNA Oradea, a fost prezentat, vineri, la Tribunalul Bihor cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, acuzaţiile care i se aduc fiind luare de mită şi trafic de influenţă, ambele în formă continuată.
Potrivit unui comunicat făcut public, vineri, de Biroul de presă al DNA, în perioada ianuarie 2011 - octombrie 2013, Cociuba a încasat 132.800 lei, dar a luat şi alimente respectiv bilete la loto, "pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu cu privire la monitorizarea şi controlul importurilor de mărfuri din categoria produselor cu risc fiscal ridicat (zahăr şi ulei), cu privire la constatarea contravenţiei constând în depăşirea capacităţii maxime de încărcare a vehiculelor, ori pentru a interveni la colegii săi pentru a favoriza societatea comercială respectivă, în acelaşi mod".
Din cercetările efectuate de procurori cu sprijinul ofiţerilor Direcţiei Generale Anticorupţie Bihor a reieşit că, în ianuarie 2011, subofiţerul de la frontieră a intrat în legătură cu o cunoscută reţea de evazionişti, coordonată de Gyorgy Monika şi Liana Negreanu, iar în urma negocierilor purtate cu cele două femei, acesta a acceptat să le ajute.
Iniţial, Cociuba a pretins şi primit de la cele două câte 400 lei pentru fiecare TIR, respectiv câte 50 lei pentru dubiţele care intrau prin Punctul de Trecere a Frontierei Borş încărcat cu zahăr şi ulei.
De asemenea, femeile i-au achitat poliţistului, în mai multe rânduri, notele de plată pentru unele bunuri alimentare ori nealimentare şi chiar biletele la loto!
În schimb, agentul susţinea că intervine şi pe lângă colegii săi (agenţi de poliţie de frontieră şi/sau funcţionari ai Gărzii Financiare), pentru ca aceştia să permită intrarea în ţară a mărfurilor cu risc fiscal ridicat, fără să procedeze la monitorizarea mijloacelor de transport", se precizează în informare.
Totodată, poliţistul a închis ochii la faptul că unele autoutilitarea aveau depăşită capacitatea maximă de încărcare şi, atunci când nu era de serviciu, a intervenit pe lângă colegii săi, "pentru ca aceştia să-şi încalce atribuţiile de serviciu referitoare la constatarea contravenţiei susmenţionate".
Ulterior, în cursul lunii aprilie 2012, când controalele din partea organelor fiscale s-au intensificat la frontieră, Cociuba şi-a majorat pretenţiile, de la 400 lei la 900 lei, pentru fiecare autocamion şi de la 50 lei la 100 lei pentru fiecare dubiţă care intra în ţară cu zahăr şi ulei, la care se adăuga, evident, şi plata consumaţiilor pe care acesta le făcea în restaurantele din zona vămii.
"Din suma totală de 132.800 lei, până în prezent, nu s-a putut determina cu exactitate cât anume reprezintă sume de bani pretinse şi primite de către agentul şef de poliţie Cociuba Iosif Gheorghe, pentru a-şi încălca propriile atribuţii de serviciu şi cât anume reprezintă sume de bani pretinse şi primite de către acesta pentru a-şi trafica influenţa asupra colegilor săi din Punctul de Trecere a Frontierei Borş şi pentru a-i determina pe aceştia să-şi încalce atribuţiile de serviciu", se mai menţionează în comunicatul DNA.
Cert este că subofiţerul a fost prezentat, vineri la Tribunalul Bihor cu propunere de arestare preventivă, instanţa urmând să pronunţe verdictul în cursul după-amiezii.
UPDATE. Gheorghe Cociuba a fost arestat pentru 30 de zile, măsura dispusă de Tribunalul Bihor fiind atacată imediat, de avocatul poliţistului, prin contestaţie, care se va judeca la Curtea de Apel Oradea.
"Eu nici nu am crezut că un om poate fi arestat doar pe denunţurile unor infractoare arestate. Denunţul s-a făcut pe 29 octombrie. Dar nu a fost urmat de nimic, monitorizare, flagrant, ceva. Iar declaraţiile nu puşcă. Nu puşcă sumele care i-ar fi fost date clientului meu. Se vorbeşte de 20, 500, 400, 900 lei. Fiecare spune altă variantă", spune avocatul Ioan Sava care reclamă şi faptul că poliţistului de frontieră i se pun în cârcă şi şpăgi pe care le-ar fi luat în perioada în care lucra ca poliţist la Beiuş şi la Oradea.
"În perioada 1 octombrie 2011 - 1 octombrie 2012, Cociuba a fost delegat la Poliţia Bihor. A lucrat întâi la Beiuş iar apoi la Compartimentul Pază şi Ordine din Poliţia Oradea, nu la Poliţia de Frontieră", a mai spus avocatul.
Potrivit avocatului, subofiţerul a recunoscut că a luat zahăr şi ulei de la şoferii firmei patronate de Gyorgy Monika şi Liana Negreanu, însă susţine că a achitat contravaloarea bunurilor. "Atâta că le-a cumpărat mai ieftin", a zis Sava.
Cât despre biletele de loterie, poliţistul spune că erau pentru mama sa. "A spus că le dădea bani şoferilor să-i cumpere bilete de loto din Ungaria, pentru mama sa", zice Sava care speră că judecătorii Curţii de Apel Oradea să admită contestaţia şi să-i elibereze clientul. "Eu sper să ajungă contestaţia la judecători cu coloană. Nu e posibil să arestezi pe cineva doar pe nişte denunţuri şi declaraţii date de infractori", afirmă avocatul.
Citeşte cine sunt cele două evazioniste care au provocat o pagubă de 12 milioane bugetului de stat şi ce slujbaş al statului au mai "uns" în articolul: Percheziţii la frontieră: un poliţist din Borş a fost reţinut de procurorii DNA Oradea pentru şpagă
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.