URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 10 DECEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Decât să tipărim broșuri și să ne batem cu pumnii-n piept, mai bine ne aplecam pe probleme importante. Să lichidăm toaletele din fundul curții, să racordăm gospodăriile țărănești la gaz metan, să oprim migrația care duce la depopularea țării, acestea erau proiecte ce meritau închinate mărețului Centenar. De autostrăzi nici n-are rost să mai vorbim.
Zic şi eu
Adrian Cris
Maeştrii barei ne zic, scriitoriceşte, că-i mai bine să scape 99 de nevinovaţi decât să fie condamnat pe nedrept un singur nevinovat. N-au însă a se teme: în România zilelor noastre mai degrabă va fi osândit un singur vinovat din 99. Evident, cel care nu-şi permite să achite onorarii grase avocaţilor şi şpăgi consistente judecătorilor...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Ne tot mândrim de câțiva ani pe rețelele de socializare și în viața reală cu dezvoltarea orașului și cu aspectul său în continuă schimbare. Ei, bine, iată că, prin aceste scumpiri, devenim într-un fel parteneri ai dezvoltării urbei. Iar modernizarea costă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
După cum se ştie, în 7 noiembrie Curtea Constituţională a admis sesizarea Guvernului şi a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Constatând acest conflict, CCR a obligat ÎCCJ de îndată la desemnarea prin tragere la sorţi a tuturor membrilor completurilor de 5 judecători, cu respectarea art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 207/2018.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Sistemul colector urinar, format din bazinetele renale (formaţiunile care "captează" urina din cei doi rinichi), cele două uretere ("tuburile" prin care urina ajunge la vezică), vezica urinară şi uretra ("tubul" prin care urina se elimină) este "căptuşit" cu nişte celule epiteliale denumite în ansamblu "uroteliu". Toată această zonă este expusă influenţelor carcinogene, dar cea mai frecventă tumoră este cea a vezicii urinare, urmată de cea de la nivelul bazinetelor.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Vorbim de o "explozie" de depresie în rândul fetelor începând cu anul 2012 şi până în prezent şi toate aceste adolescente au un singur lucru în comun: petrec mult timp pe telefoanele mobile ori în faţa canalelor social media.
10 Iulie 2014, 14:55

Percheziţii la frontieră: un poliţist din Borş a fost reţinut de procurorii DNA Oradea pentru şpagă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Agentul principal Gheorghe Cociuba, poliţist de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Borş, a fost reţinut, joi, în urma unei acţiuni a ofiţerilor DGA Bihor oordonate de procurorii DNA Oradea.

Anchetatorii au efectuat mai multe percheziţii atât la Punctul de Trecere a Frontierei Borş cât şi la locuinţa poliţistului, acuzat că ar fi încasat şpăgi de 30.000 euro ca să protejeze şi să ajute aceeaşi filieră de evazionişti care a provocat o pagubă de 12 milioane de lei şi care l-a trimis în spatele gratiilor şi pe fostul adjunct al şefului Poliţiei Bihor, comisarul şef Ioan Brîndaş.

Este vorba despre reţeaua coordonată de Gyorgy Monika şi Liana Negreanu, cetăţeanul maghiar Sneider Atilla, Bancsik Tibor şi Carmen Mihai Pandel, zis Spartanul, cunoscut interlop orădean. Toţi sunt acuzaţi de eludarea plăţii TVA datorată bugetului de stat în urma unor achiziţii intracomunitare de zahăr şi ulei, al căror preţ era diminuat prin intermediul unor circuite evazioniste de tip "carusel", pentru ca marfa să aibă un preţ competitiv pe piaţa autohtonă.

Reţeaua a fost destrămată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor şi poliţiştii DGA - Serviciul judeţean Bihor, şi tot ei au pornit ancheta şi în cazul poliţistului de frontieră, denunţat, la fel ca în cazul lui Brîndaş, de liderii grupării - Gyorgy Monika şi Liana Negreanu. Cele două femei îl acuzau pe subofiţer că a încasat banii ca să intervină pentru ca TIR-urile acestora să nu fie controlate la intrarea în ţară.

În urmă cu două luni, însă, dosarul de corupţie a fost transferat în ancheta procurorilor DNA, cei care, potrivit reglementărilor în vigoare, sunt competenţi să cerceteze cazurile de corupţie unde cuantumul mitei depăşeşte suma de 10.000 euro.

Ioan Sava, avocatul agentului Gheorghe Cociuba, a declarat pentru BIHOREANUL că, după percheziţiile care s-au derulat joi dimineaţa la ora 7 la locul de muncă şi domiciliul poliţistului de frontieră, acesta a fost condus la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie Oradea, pentru a fi audiat. Cel puţin deocamdată, acesta s-a prevalat de dreptul la tăcere în faţa anchetatorilor.

"Deocamdată nu am văzut probele din dosar. Ştim doar că e acuzat de luare de mită, că ar fi pretins sume de bani pentru a nu-şi îndeplini îndatoririle de serviciu, acuzaţii aduse în baza unor denunţuri făcute de două persoane, aceleaşi ca şi în cazul fostului adjunct al şefului Poliţiei Bihor. Alte probe nu am văzut, iar clientul meu a decis să îşi rezerve dreptul la tăcere", a explicat avocatul.

Poliţistul este reţinut în Arestul Poliţiei Bihor, urmând ca vineri să fie prezentat din nou în faţa procurorilor şi, cel mai probabil, a judecătorilor de la Tribunalul Bihor, cu propunerea de arestare preventivă. 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
dar sefii?
daca credeti ca agentul asta a facut magariile fara stirea sefilor, inseamna ca habar nu aveti cum functioneaza sistemul.
Postat 11 Iulie 2014, 14:40 de garcea
pe asta?
HAI SA FIM SERIOSI? PE ASTA L ATI LUAT? DAR RESTUL OFITERILOR DIN BORS CARE AU CASE ,MASINI ,VILE IN STRAINATATE ,NU SI FAC CONCEDII SUB 3000 EURO.PE AIA NU I LUATI??????????CHIAR NE LUATI DE PROSTI?
Postat 11 Iulie 2014, 12:49 de alin
Prostilor
Ce treaba are Carmen pandel cu Spartan security? PROSTILOR, ii porecla Spartanu , Spartan Group ii patron Tucudean Mircea
Postat 11 Iulie 2014, 10:41 de iosif
Jurc
Ba prostilor spartan security e a lu unu tugudean care nu are nicio treaba cu echipa lu carmel pandel ( zis spartanu.va bagati ca musca-n cacat.
Postat 11 Iulie 2014, 10:33 de Coco
Va ia datele firmei la contractare si apoi INCEP SA CURGA FACTURILE DE PE FIRMELE VOASRTE !
Mai faceti Contracte cu SPARTAN SECURITY GRUP ! Si o sa gasiti si FIRMELE VOASTRE intr un GRUP de firme DE EVAZIUNE FISCALA ! :)))))) Va ia datele firmei la contractare si apoi INCEP SA CURGA FACTURILE DE PE FIRMELE VOASRTE! Hai la Contracte (cu TVA !) ! :))))
Postat 11 Iulie 2014, 10:24 de Spartanul Sef
ez...iou
JUDETUL Bihor, un judet de nespalati....se pa re ca aici intra si ziaristi?...sau nu?....cred ca 100% da.....
Postat 11 Iulie 2014, 08:12 de norbi
Curaj onorata justitie.
Acuma daca pana la urma vom fi mai putini cei din afara decat cei din parnaie nu va fi nicio problema. 1) Hotii nu vor mai fura milioane de euroi si nu vor primi salarii barosane,iar noi cei putini si cinstiti ramasi pe dinafara o vom duce ca in rai. 2)Pe vremea lui ceasca majoritatea munceam in trei schimburi, iar acu de ce hotii si banditii nu ar dormii in trei schimburi si cate trei in pat, avand in vedere criza de locuri din puscarie care se arata ?
Postat 10 Iulie 2014, 18:41 de Ipse
vamesu obisnuit cu spaga precum betivu cu bautura
numa pe unu la prins daca gasiti unu care na luat spaga si care nu i-a spaga atunci ii facem statuie in piata uniri
Postat 10 Iulie 2014, 16:35 de pandel sau purandel
NORMAL! DACA AI O FIRMA DE PAZA ITI PERMITI ORICE! CA DACA ZICE CINEVA CEVA TRIMITI RUSII PESTE EL!
PATRONUL DE LA SPARTAN SECURITY A PRIMIT CE MERITA! NUMAI AMENINTARI ,NUMAI PRESIUNI !SA TE MANANCE PUSCARIA PENTRU TOATA TAXA DE PROTECTIE CARE AI LUAT-O DE LA ORADENI CINSTITI !!
Postat 10 Iulie 2014, 15:53 de Spartanul
count display

FOTO BIHOREANUL

  • 'Asta-i datina străveche': 350 de copii, în straie tradiționale, au colindat pe străzile Oradiei (FOTO/VIDEO)
  • Nervi în Aeroportul din Oradea: Pasagerii cursei Tarom spre Bucureşti, revoltați că... nu au locuri în avion! (FOTO)
  • Inna a strălucit ca o stea: Peste 3.000 de orădeni şi o mână de turcoaice s-au bucurat de concertul talentatei artiste (FOTO / VIDEO)
  • Iluminatul de sărbători a fost pornit, a început Târgul de Crăciun în Oradea. Vezi cum arată! (FOTO / VIDEO)
  • Capsula timpului: Gânduri despre Oradea secolului viitor, dar şi obiecte din oraşul zilelor noastre, vor fi îngropate în curtea Muzeului Ţării Crişurilor (FOTO)
  • Merită vizitat! Muzeul istoriei evreilor din Oradea şi Bihor a fost inaugurat (FOTO/VIDEO)
  • O oră de linişte, din respect pentru autişti, în toate magazinele Kaufland, la iniţiativa Centrului de Educaţie Incluzivă Cristal (FOTO)
  • Modelul elveţian funcţionează în Bihor: Zeci de salvatori montani, instruiţi la centrul înfiinţat într-un program elveţiano-român (FOTO)
  • Podul Centenarului a fost inaugurat de o Dacie tricoloră, în prezenţa comisarului european Corina Creţu (FOTO/VIDEO)
  • La mulţi ani, România! Festivităţile de 1 Decembrie s-au încheiat în premieră cu un foc de artificii (FOTO/VIDEO)
Ultimele Comentarii

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON