Situaţie şocantă, anchetată de poliţiştii şi procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Oradea, care încearcă să lămurească circumstanţele în care un plic în care erau mai multe doze de substanţe interzise au ajuns în buzunarul unui subofiţer din Poliţia Bihor.
Prafurile au fost găsite în timpul unei razii executate într-un club din Oradea, iar poliţistul cu pricina, Marius Dulcă, ajutorul şefului de Post din Sîntandrei, pretinde că e victima unei conspiraţii...
Razie la "Luna"
Investigaţiile poliţiştilor şi procurorilor antidrog din cadrul DIICOT Oradea au început la sfârşitul lunii septembrie, după o razie de weekend prin cluburile din oraş. Echipajele formate din agenţi ai Poliţiei Municipiului, mascaţi de la Serviciul de Operaţiuni Speciale şi poliţişti de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea au descins în mai multe localuri, printre care şi clubul Luna, fostul Dives (foto) din cartierul Rogerius.
Primul client care le-a ieşit în cale a fost Marius Dulcă, ajutor de şef de Post în Sîntandrei. Deşi s-a prezentat ca poliţist, a fost tratat asemenea amicilor care îl însoţeau, între care şi Aurel Gavriş, patronul unei cunoscute firme de protecţie. Surpriza a venit în timpul controlului corporal, când din buzunarul hainei cu care era îmbrăcat Dulcă au apărut un teanc cu vreo 5.000 lei şi un plic mototolit în care erau mai multe pacheţele cu prafuri.
Poliţist în anchetă
Înregistrat iniţial la Poliţia Oradea, cazul a fost predat spre anchetare DIICOT, ai cărei procurori au trimis substanţele, pentru analize, la Institutul de Medicină Legală Cluj. Rezultatul acestora? Surse neoficiale au declarat BIHOREANULUI că ar fi vorba despre etnobotanice, chiar dacă informaţia nu a fost confirmată oficial de reprezentanţii DIICOT ori de şefii Poliţiei Bihor, care păstrează sub tăcere, de mai bine de două luni, detaliile despre stadiul cercetărilor, invocând faptul că orice date furnizate ar periclita rezultatele anchetei.
Dulcă, însă, nici măcar nu e la prima problemă cu legea. În 2006 a fost cât pe ce să fie destituit din Poliţie după ce, beat fiind la volan, a fugit de un echipaj al Serviciului Rutier. Sancţiunea de destituire a fost dispusă de Consiliul de Disciplină al IPJ Bihor, dar a fost contestată de agent la conducerea Inspectoratului General de Poliţie unde, în final, a fost schimbată cu o alta, mai blândă, necomunicată public.
"Bani de consumaţie"
Căutat de BIHOREANUL pentru a-şi spune punctul de vedere, agentul Marius Dulcă pretinde că cei aproape 5.000 lei găsiţi asupra sa în timpul raziei erau "bani de consumaţie", nicidecum proveniţi din vânzarea unor substanţe ilicite, precum cele pe care le avea în buzunar.
"Nu am avut asupra mea şi nu am deţinut niciodată acele substanţe", se jură poliţistul, sugerând că, de fapt, ar fi victima unei înscenări, cineva "plantându-i" plicul în haină într-un moment de neatenţie "Vă daţi seama, în mediul în care lucrez eu ne facem şi duşmani. Sîntandreiul e mare, nu toţi ne vor binele", susţine agentul.
Dovada complotului ar fi faptul că a fost primul controlat în timpul raziei. "Eu mă îndreptam dinspre bar către ieşire, ei (n.r. - poliţiştii aflaţi în misiune) au venit direct la mine, iar un lucrător de la BCCO mi-a băgat mâna direct în buzunar", povesteşte poliţistul.
Întâmplare ciudată...
Ulterior, Dulcă le-a cerut colegilor să-i verifice maşina, să vadă că nu are nimic de ascuns şi a cerut să fie condus la Serviciul de Medicină Legală, pentru analize, dar ar fi fost refuzat. "Am vrut să se constate că nu am consumat nimic, să nu mă trezesc că vor susţine că sunt consumator. Dar au spus că nu e nevoie. Eu ce să zic?", zice poliţistul.
Cine i-ar fi băgat drogurile în buzunar, Dulcă nu ştie. "Eu am propus mai mulţi martori care să fie audiaţi. Şirul evenimentelor a fost mai complex în seara respectivă. Geaca mea a rămas la un moment dat într-un loc, eu am fost între timp într-altul. A fost foarte ciudat totul. Au fost persoane care s-au apropiat de mine, iar eu nu le-am dat atenţie, n-am realizat ce se petrece. De fapt, nu am crezut că mi se poate întâmpla aşa ceva", zice subofiţerul, convins că, în final, ancheta îi va confirma varianta. Rămâne de văzut...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.