URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 27 MARTIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primarul PSD al Sânmartinului, Cristian Laza, a anunțat că a reușit să primească prin programul Anghel Saligny fonduri nerambursabile în valoare de 88 de milioane de lei, pentru a introduce gazul în comună. Asta după ce, atunci când au fost fonduri europene prin POIM pentru așa ceva, comuna lui nu s-a calificat. Omul o spune pe șleau, că au fost privilegiate comunele liberale întrucât cei de dreapta conduc județul.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cele două loturi din Bihor ale Autostrăzii Transilvania, Biharia - Chiribiș (28,55 km) și Chiribiș - Suplacu de Barcău (26,35 km), ar merita denumite - mulțumită tehnocraților din CNAIR, politrucilor care au condus Transporturile, dar și parlamentarilor bihoreni - ale Nesimțirii.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre completările aduse la legislație care prevăd că, în sensurile giratorii, șoferii trebuie să respecte regulile privind circulaţia pe benzi, având obligaţia să semnalizeze din timp părăsirea intersecţiei şi să se asigure?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La finalul anului trecut a fost adoptată fără mare publicitate o lege ce permite reinstalarea radarelor fixe, care de această dată vor avea mai multe „atribuții”, similar camerelor instalate pe drumurile din alte țări europene.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. 
11 Noiembrie 2022, 13:13

Poliția Bihor a deschis dosar penal pentru condițiile groaznice în care sunt ținuți câinii în adăpostul Grivei din Oradea. Șeful ADP: „Eu zic că erau condiții bune”

Poliția Bihor a deschis dosar penal pentru condițiile groaznice în care sunt ținuți câinii în adăpostul Grivei din Oradea. Șeful ADP: „Eu zic că erau condiții bune” Câine găsit joi, de polițiști, în adăpostul Grivei
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Polițiștii confirmă acuzațiile iubitorilor de animale privind condițiile groaznice pe care le au câinii din adăpostul Grivei, din Oradea.

„Nu erau respectate condițiile”

În urma controlului făcut joi în adăpost, Poliția Animalelor a constatat că „nu erau respectate condițiile de deținere a animalelor, de igienă, hrană și îngrijiri medicale”, după cum se arată într-un comunicat transmis vineri de Poliția Bihor.

La verificările de joi, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au fost însoțiți de reprezentanți ai DSVSA Oradea.

În urma constatărilor din adăpost, polițiștii au deschis un dosar penal.

„Aspectele constatate în cadrul controlului efectuat de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor fac obiectul unui dosar penal, întocmit în urma sesizării din oficiu, potrivit prevederilor Legii nr. 205/2004 modificată, privind protecția animalelor, dosar înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, în funcție de rezultatul acestora, să fie propusă soluție corespunzătoare prin unitatea de parchet”, se arată în comunicatul transmis de comisarul șef de poliție Alina Fărcuța, purtător de cuvânt al IPJ Bihor.

Lagărul cățeilor

Așa cum BIHOREANUL a scris, după ce mai mulți voluntari au sesizat că animalele din adăpostul Grivei sunt înfometate intenționat, ceea ce fie le provoacă moartea direct, fie determină câinii să se bată pentru hrană până la moarte, Poliția Animalelor Bihor a mers joi în control.

Sursele BIHOREANULUI susțin că, în izolator, locul unde sunt ținuți câinii recent ridicați de pe străzi și unde vizitatorii nu au acces, erau mai mulți câini subnutriți și fără mâncare la dispoziție. Mulți dintre ei erau apatici și nici nu se mai puteau ridica de pe jos, fiind doar piele și os.

Abia după ce polițiștii au ajuns acolo, patrupedele au primit mâncare. Trei câini, în stare gravă, au fost ridicați de un medic veterinar, care a început să le aplice tratamente medicale, pentru a încerca să-i pună pe picioare.

Andrica, liniștit: „Sunt condiții bune”

În ciuda acestei situații grave, șeful Administrației Domeniului Public Oradea, Liviu Andrica, nu pare îngrijorat. Contactat vineri de BIHOREANUL, acesta a refuzat să facă comentarii privind dosarul penal deschis de polițiști, pe motiv că nu cunoaște detalii.

„Nu am primit nicio hârtie, nicio informație, din câte am înțeles, anchetatorii sunt și acum acolo, la adăpost. Când voi primi o adresă și voi ști ce au găsit, voi putea răspunde întrebărilor dvs”, a declarat Andrica.

Întrebat, concret, despre condițiile nefirești din adăpost, confirmate de Poliție, șeful ADP a spus că nu împărtășește opinia. „Din punctul meu de vedere, sunt condiții bune”, a declarat Andrica.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
8 Comentarii
Kid
Un om poate fi atât de prost, în special când vorbește cu KP, Adi13, poate fi și mai prost, dar se adaptează in functie de circumstanțe.
Postat 11 Noiembrie 2022, 23:45 de Sandu2100
adi13-bolnăvel-ivanel
Acolo ar trebui sa mergi să-ți revendici tratamentul " GRIVEI E PT CEI CA TINE " In schimb ura lui Bolojan e vizibilă in capul tău, in rest e bine la Oradea Mare .
Postat 11 Noiembrie 2022, 23:34 de Sandu2100
@adi13
Din punctul meu de vedere, Sandu nu este real. Daca e sa analizezi ce scrie: nimeni nu poate fi atat de prost! Daca e sa analizezi cum scrie: odata pune virgulele bine, odata nu, intr-o zi scrie corect, in alta scrie cu greseli gramaticale sau dezacorduri care nu pot fi facute de un om fara sa fie voite. Eu cred ca este o "tranteala" a redactiei, sa agite spiritele, sa faca trafic. Parol! Despre Bolojan, a facut si bune si rele, trebuie sa fim corecti si sa privim intregul. Partea cu cainii e insa una dintre tampeniile lui. Cred ca si-a dat seama ca preluarea adapostului de catre primarie a fost o prostie, dar el pare a fi unul dintre aceia care mai bine insista in prostie decat sa-si recunoasca gresala si sa o corecteze.
Postat 11 Noiembrie 2022, 20:54 de Kid
Pt KID
Mai e un lingau mai mare e Sandu2100 drop, ala e disperat sa slujeasca orbeste. E plin in PMO de analfabeti care asculta orbeste oridinele venite de sus. Ura lui Bolojan e vizibila in tot ce face primaria, exact ca Hitler, un frustrat cu sechele din tinerete acum la putere , se rabuna pe toti. Nazim curat
Postat 11 Noiembrie 2022, 19:19 de adi13
nazism
Pai ce vreti, ce va mirati. Grivei e un Auswitz, tot timpul cainii au fost omorati acolo. Bolojan(Hitler) si pisicile si porumbeii vroia sa-i extermine dar nu stie. Andrica(Albert Speer) sunt criminalii. Iar calai SS ca Sandu2100 sunt destui lingai in jurul lui sa-l ridice in slavi.
Postat 11 Noiembrie 2022, 19:16 de adi13
Incompetent!
Dupa modul in care gestioneaza cimitirul, pietele si nu in ultimul rand, adapostul acesta, tovarasu Andrica trebuie demis (onoare nu are sa-si dea demisia)!
Postat 11 Noiembrie 2022, 14:21 de CT
Sunt conditii de Auschwitz!
Cred ca un lingau si un jegos mai mare ca Andrica nu mai exista in toata lumea asta! Avand in vedere ca este un serviciu in subordinea ta, ca ai avut problemele din trecut, ai recidiva din prezent, in loc sa-ti dai demisia sau macar sa-l dai afara pe seful de la Grivei, mai ai si tupeul sa zici ca sunt bune conditiile. Lucrurile par a fi scapate de sub control la Grivei, ar fi o treba buna ca toti cei carora le pasa sa se uneasca si sa-i dam in judecata pe ca*ca*tii astia cu ochi. Domnule Andrica, iti doresc sa ajungi intr-un lagar la fel cu cel pe care-l conduci, fara apa, mancare, caldura sau ingrijire medicala, sa-ti astepti randul la eutanasiere.
Postat 11 Noiembrie 2022, 14:08 de Kid
Au deschis dosar...
Au deschis copertile la dosarul cu sină... Nu trece de camera preliminară. Andrica să doarmă si să mănânce exact ca și câinii aceia.
Postat 11 Noiembrie 2022, 13:39 de Jianu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5904 RON
  • 1 EUR = 4.9255 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON