Cazul agentului Eugen Stan de la Brigada Rutieră Bucureşti, despre care s-a descoperit că în ultimii ani a agresat sexual mai multe femei şi copii în scări de bloc şi în lifturi, a provocat un cutremur în Poliţia Română, lăsându-se cu demisii, demiteri şi dosare penale pentru cei bănuiţi că au neglijat anchetarea dosarelor ori chiar că l-ar fi protejat pe individ.
Arestat în prezent, Stan nu este, însă, nici pe departe singurul poliţist cu comportament deviant menţinut în sistem. La doar câteva zile după izbucnirea scandalului din Capitală, un poliţist din Iaşi, Dan Enache, a ajuns şi el în faţa procurorilor fiindcă i-ar fi făcut avansuri unei fete de 16 ani, cu care a încercat să facă sex.
Şi Bihorul are perversul lui, dovedit. Florin Vida, subofiţer la Poliţia municipiului Salonta, care în urmă cu doi ani a hărţuit sexual două adolescente de 15 ani, îmbracă în continuare uniforma statului, deşi nici măcar nu era la prima abatere. Motivul? Unele victime nu l-au denunţat penal, iar altele, chiar dacă au făcut-o, şi-au retras ulterior plângerile...
Garcea "înfierbântat"
Povestea celor două eleve de la Liceul Agricol din Salonta ajunse în iunie 2016 victimele poliţistului salontan a fost dezvăluită chiar de BIHOREANUL. Bărbatul, acum în vârstă de 42 ani, era subofiţer la Serviciul Poliţiei de proximitate din Salonta, având în grijă şi Liceul Agricol, unde era prezent zilnic, la începerea orelor ori când trebuia să aplaneze vreun incident.
Lia şi Carmen, două adolescente de 15 ani dintr-un sat situat în apropiere, erau atunci în clasa a IX-a, şi au fost oprite pe rând de agentul Florin Vida, care le-a cerut numerele de telefon, sub acelaşi pretext: avea nevoie de ajutor pentru a găsi o persoană în satul lor.
După scurt timp, Lia a şi început să primească primele sms-uri cu tentă sexuală. Cum nu ştia numărul expeditorului, la unele a răspuns din curiozitate, ca să afle cine era necunoscutul, dar replicile acestuia erau evazive. Îi spunea doar că este cel care o veghează, că e la poarta şcolii, în fiecare zi, îmbrăcat în albastru.
După câteva zile, bărbatul a oprit-o în curtea şcolii, să-i reproşeze că nu-i răspunde la mesaje. "I-am zis că n-am ştiut că erau de la el şi l-am întrebat ce vrea. A zis că vrea să ne întâlnim", a povestit fata BIHOREANULUI.
Demascat!
În paralel, Vida şi-a încercat norocul şi cu Carmen, care i-a arătat sms-urile Liei, cele două fete fiind nu doar consătence, ci şi prietene. Când a văzut numărul expeditorului, aceasta şi-a dat seama imediat cine era. Speriate, fetele s-au destăinuit părinţilor, care au decis să-l reclame pe poliţist la şefi. Dar nu înainte de a avea dovada că fetele spuneau adevărul...
Ca atare, când subofiţerul le-a trimis noi mesaje, fetele nu le-au mai şters, ci i-au intrat în joc, răspunzându-i. Individul, proaspăt însurat cu o femeie ce-i putea fi fiică, abia trecută de 20 de ani, le propunea întâlniri, invitându-le "să stăm împreună o oră", "când se face seară". Când Lia a acceptat, bărbatul a stabilit că "rămâne să ne vedem după ce se face noapte şi cred că trebuie să stăm împreună o oră". Dar când adolescenta i-a spus că "nu pun botul", s-a enervat: "Cred că faci figuri. Eşti ieftină. Vrei să-ţi spun personal? Eşti fff ieftină".
Cealaltă, Carmen, i-a replicat la început bărbatului că va cere permisiunea părinţilor ca să iasă cu el, dar Vida i-a zis că aşa nu mai vrea. A doua zi s-a răzgândit, revenind cu noi mesaje, moment în care mama fetei a luat telefonul şi a acceptat întâlnirea în numele ei. "La 9.30 ajung. Te tzuc toată. Te sărut toată. Sper că nu ai reţineri". "Nu, cum să am?", a fost răspunsul. La următorul sms, în care o întreba "vii?", răspunsul a fost însă "nu", ceea ce l-a scos din pepeni pe poliţist, care a replicat jignitor: "Chiar ai crezut că merg pentru o naşpa ca tine?". Atunci, mama adolescentei l-a sunat să-i ceară socoteală. Speriat, Vida a pretins iniţial că nu ştie despre ce era vorba, pentru ca apoi să închidă telefonul ca şi când ar fi pierdut semnalul.
Hărţuitor în serie
O zi mai târziu, cele două adolescente, însoţite de mame, s-au prezentat la şeful Poliţiei Salonta, comisarul Cosmin Şarba, reclamând comportamentul agentului. Subofiţerul a fost chemat să dea explicaţii, întâi la Salonta, apoi la Oradea, unde conducerea Inspectoratului de Poliţie a dispus anchetarea cazului de către ofiţerii Biroului Control Intern.
Culmea era - după cum dezvăluia BIHOREANUL - că bărbatul mai fusese reclamat şefilor, şi în 2010, de o salontancă, Ana T., după ce fiica ei, tot minoră, fusese chiar urmărită de poliţist. "Venea în uniformă ziua, noaptea, cu maşina de serviciu, în faţa casei mele. Claxona, punea luminile şi sirenele, de mă făcea de râs în cartier. Fiica mea nu mai dormea noaptea şi striga în somn: «Lasă-mă, dom’ şef, lasă-mă în pace!»", a povestit femeia.
Scăpat cu o simplă atenţionare, Vida s-a oprit o vreme. Trei ani mai târziu, însă, a pus ochii pe fiica unui primar, aflată în divorţ, pe care o urmărea pe stradă şi o asalta cu apeluri telefonice şi sms-uri. Femeia l-a reclamat şi s-a prezentat în audienţă de mai multe ori la şeful Poliţiei Salonta, dar şi de astă dată subofiţerul a rămas în uniformă. Aşa a ajuns, în 2016, să "atace" din nou, şi nu una, ci două fete, ambele minore...
S-a descărcat pe nevastă
După ce isprăvile lui au ajuns în ziar, individul şi-a descărcat nervii pe tânăra soţie, pe care a bătut-o în aşa hal încât a băgat-o la spital, motiv pentru care ulterior femeia s-a şi mutat la părinţi şi a cerut divorţul. Vida s-a ales cu o plângere penală, pentru violenţă domestică, dar în final ancheta a fost clasată, deoarece victima şi-a retras-o.
Părinţii celor două fete hărţuite de el nu au depus, nici ei, reclamaţie la Parchet. "Nu am vrut să-mi expun copilul la stresul şi presiunea unui proces, unde ar fi fost obligată să dea ochii cu cel care a hărţuit-o", a explicat BIHOREANULUI mama uneia dintre adolescente, reflectând o mentalitate larg răspândită în societate.
Ca atare, singura pedeapsă fixată subofiţerului a fost una disciplinară. Agentul a fost mutat la Ordine publică, ca să nu mai dea ture prin şcoala fetelor, salariul i-a fost redus cu 20% pe 3 luni şi i-a fost suspendat dreptul de a purta şi folosi arma 6 luni, timp în care, spun reprezentanţii Poliţiei Bihor, a şi fost monitorizat psihologic.
O pedeapsă mult prea blândă, în condiţiile în care bărbatul a încălcat în mod clar legea, şi care lasă un gust amar victimelor, convinse acum că până şi faptul că l-au pârât şefilor a fost în zadar. Căci niciodată, după cum s-a văzut şi în cazul poliţistului pervers din Bucureşti, corb la corb nu scoate ochii...
EFECTUL "STAN"
Protectori în uniforme
Şeful Poliţiei Capitalei, Nicu Dragoş Orlando, şi adjunctul său, Marius Eugen Ştefan, au demisionat în urma scandalului provocat de cazul agentului Eugen Stan (foto) de la Brigada Rutieră, cel care pe 5 ianuarie a.c. a agresat doi copii într-un lift de bloc, dar este suspectat şi în alte cazuri de abuzuri sexuale comise asupra unor femei şi copii.
Potrivit unui raport exploziv semnat de chestorul Bogdan Despescu, demis săptămâna trecută de la şefia Poliţiei Române de către ministrul de Interne Carmen Dan, 22 de poliţişti sunt anchetaţi pentru suspiciuni de favorizare a făptuitorului, fiindcă de-a lungul anilor nu şi-ar fi făcut datoria ori chiar l-au protejat pe Stan. Între ei, adjunctul şefului Poliţiei Române, Marius Voicu, şeful Brigăzii Rutiere, Victor Gîlceavă, şi şeful direct al subofiţerului, Emanuel Rene Vornicu.
Documentul dezvăluie că Stan nu ar mai fi putut da atacul din acest an dacă, anterior, alţi poliţişti şi-ar fi făcut treaba. În 2 noiembrie 2009, agentul ar fi agresat o minoră de 14 ani, pe 22 octombrie 2012 o fetiţă de 7 ani, pe 10 octombrie 2015 alte trei copile de 10 ani, iar pe 10 decembrie 2016 o femeie de 32 ani. În ultimul caz, culmea, Stan a fost prins de martori şi chiar a fost identificat ca poliţist la Brigada Rutieră, dar cazul a fost muşamalizat în interiorul Poliţiei.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.