URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
13 Martie 2024, 12:44

Percheziții în Bihor: Șase oameni de afaceri au fost reținuți pentru fraude cu camioane incendiate și „învârteli” cu firme fantomă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Șase persoane au fost reţinute, iar două dintre acestea vor fi prezentate miercuri la Tribunalul Bihor cu propunere de arestare preventivă, într-o anchetă a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor ce priveşte acuzaţii de evaziune fiscală, fraude la asiguratori cu camioane incendiate, falsuri şi uz de fals, prejudiciul cauzat bugetului de stat și societăților de asigurări depăşind 4 milioane lei. 

Complici la fraudă, colegi de anchetă

Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, ancheta desfăşurată de Serviciul de Investigare a Criminalității Economice (SICE) Bihor, cu suportul Brigăzii Operaţiuni Speciale Oradea şi sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului Bihor, priveşte acuzaţii de evaziune fiscală, complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată (110 acte materiale), înșelăciune, complicitate la înșelăciune, tentativă la înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, comise pe o perioadă înelungată, din 2014 până în 2023.

Suspecţi în dosar sunt şapte oameni de afaceri din Oradea, Lugaşu de Jos şi Sântandrei, respectiv şapte societăți comerciale administrate de aceștia, a căror identitate nu a fost făcută publică de organele judiciare.

Patru dintre afacerişti, cu toţii din Oradea, reprezentanţi a două firme orădene şi ai uneia din Sânmartin, sunt acuzaţi că, în perioada 2014 - 2022, au înregistrat în evidențele contabile achiziții de mărfuri și servicii, în baza unor facturi fiscale fictive, emise de șase firme cu comportament de tip „fantomă”, din județele Bihor, Timiș și din municipiul București.

Valoarea facturilor depăşeşte 7 milioane lei, sumă cu care firmele au diminuat, în mod artificial, impozitul pe profit și ar fi dedus TVA în mod nelegal, prejudiciind astfel bugetul general consolidat al statului cu 2.228.140 lei.

"Tun" şi la asiguratori

De asemenea, în perioada 2019 - 2023, patronii firmei din Sânmartin, împreună cu un bihorean de 47 ani din Sântandrei şi un orădean de 44 ani (reprezentanţii unei societăţi comerciale din Săcădat) şi un bărbat de 37 de ani, din Lugașu de Jos (administrator al unei firme orădene), au înşelat 5 societăți de asigurări, "prin prezentarea ca adevărată a unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv prin atestarea, în mod mincinos, a distrugerii, prin incendiere, a unor mărfuri (3.335 de cutii cu pantofi și mobilier de bucătărie) în valoare totală de 1.852.647 de lei". 

Concret, afaceriştii au pretins că mărfurile ar fi ars împreună cu camioanele în care se aflau, în incendii izbucnite în timp ce bunurile erau transportate spre destinatari, incendii despre care anchetatorii bănuiesc, însă, că au fost provocate.

În plus, din cercetări a reieşit că acele bunuri nu au existat în realitate, "asiguratorilor fiindu-le prezentate facturi emise de firme cu comportament de tip fantomă", se arată într-o informare transmisă de Parchetul Bihor. Daunele pretinse de afacerişti, după aceste incidente, se ridică la suma de  4.074.011 lei, din care a fost dispusă efectiv plata a 1,4 milioane lei, restul faptelor rămânând la nivel de tentative.

Paguba totală - adică prejudiciul cauzat bugetului statului cât şi societăților de asigurări - se ridică la 4.080.787 lei, pentru recuperarea căreia anchetatorii au instituit sechestre asupra bunurilor mobile și imobile deţinute de suspecţi. Totodată, s-a dispus poprirea sumelor de bani deținute în conturile bancare ale cercetaților, fiind aplicate sechestre pe bunuri în cuantum total de 873.500 euro.

Afacerişti în Arest

Marţi, cei şapte afaceriști implicaţi în fraude au fost ridicaţi şi prezentaţi la sediul Poliţiei Bihor, pentru audieri. În final, şase persoane au fost reţinute, pentru 24 de ore, în Arestul Poliţiei Bihor.

Miercuri, audierile au continuat la Parchet, iar procurorul de caz a formulat o propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile cu privire la două persoane, iar faţă de alti patru inculpaţi s-a luat măsura controlului judiciar pentru 60 zile.

Polițiștii SICE Bihor continuă cercetările sub supravegherea procurorului, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor în cauză.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON