Penelişti sau liberali?

Cetăţeanul atent cât de cât la politică, conştient că interesul său e să aibă conducători oneşti şi pricepuţi, nu poate să nu observe că o fi principalul partid de guvernământ dominat de ticăloşia cea mai perversă şi de incompetenţă crasă, dar nici cel mai important partid de opoziţie (de fapt, singurul) nu-i lipsit de amatorism şi lăcomie.

Dimineaţa, când aflu despre o nouă descindere la nu ştiu care Primărie ori Consiliu Judeţean, eu, unul, am ajuns să mă întreb doar de la care partid o fi baronul căzut în plasa procurorilor: de la PSD ori de la PNL? Seara, când trec prin faţa cutiei cu maimuţe şi văd câte un politruc de talk-show din eşalonul doi, la fel: îi deosebesc tot mai greu pe cei „de dreapta” de cei „de stânga”, fiindcă în „platou” convieţuiesc aceleaşi priviri plate şi frunţi înguste, scutite de orice idee, obsedate doar să atingă „punctajul” stabilit de „comunicatorii” partidului.

Situaţia e gravă deoarece perpetuează judecăţi strâmbe şi generalizatoare, profitabile ambelor tabere, de genul „toţi sunt la fel, aceeaşi mizerie” (or, din fericire, nu toţi sunt la fel; în fiecare partid, ca în orice organizaţie, sunt şi lichele, şi oameni de valoare, doar proporţiile diferă) şi permite proliferarea ciudaţilor (precum adunătura DDD). Dar, mai ales, încurajează aventurieri ce pot zgâlţâi aşezământul politic, oricum şubred, încât să ne arunce la marginea lumii civilizate.

În timpul Alianţei DA, PNL părea să aibă perspective pe măsura trecutului respectabil. Cum-necum, chiar şi cu Tăriceanu în frunte (ori poate în ciuda lui), s-au afirmat atunci câteva figuri promiţătoare. Partidul a încetat, însă, să mai acţioneze raţional odată cu înfiinţarea USL. De la Crin Antonescu încoace, parcă a dat strechea şi lenea în el, iar „liderii” s-au molipsit de năravurile tovarăşilor socialişti, încât te întrebi: ce are în comun o păpuşă fără conţinut, ca Alina Gorghiu, cu marele Ion I.C. Brătianu, cel care spunea „Politica, domnilor, e o chestie gravă”?

Cum putem crede că baronul arădean arestat săptămâna trecută pentru o şpagă de 10.000 de euro ar fi din stirpea aceluiaşi om de stat care în 1907, călătorind în Transilvania sub „acoperire” de negustor, cumpăra din banii săi biserica de lemn a lui Horia şi o transporta clandestin pe sănii, ca lemn de foc, pentru a o reclădi la Florica, în semn de speranţă pentru reîntregirea ţării şi făurirea României Mari? Cum să crezi că nişte impostori care-şi spun ei înşişi „penelişti” ar fi cu adevărat liberali?

Cu un an înainte de alegeri, noul PNL se înfăţişează nu ca un partid serios şi grav, pe măsura vremurilor, ci ca o vulpe flămândă ce pândeşte să ia locul PSD pentru a deveni la rându-i urs ghiftuit. Dacă liberalii rămaşi în PNL, câţi or mai fi, nu înţeleg că e cazul să se schimbe pe ei înşişi înainte de a clama schimbarea celorlalţi, mă tem că nu fac decât să-şi fure singuri căciula. Baiul cel mare este, însă, că dacă ajung la putere, „peneliştii” ne-o vor fura şi nouă. Şi nu doar căciula, ci şi cămaşa...