URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 11 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
03 Iunie 2018, 15:25

Pedeapsă majorată pentru ucigaşul orădeanului găsit cu gâtul tăiat: Antonio Rostaş va sta după gratii 15 ani şi 6 luni!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Curtea de Apel Oradea a majorat, joi, pedeapsa pentru autorul sângeroasei crime căreia i-a căzut victimă un pensionar orădean, găsit în septembrie 2016 cu corpul plin de înţepături şi cu beregata secţionată în apartament.

Autorul, Antonio Rostaş, va sta după gratii 15 ani şi 6 luni, pedeapsă cu 4 ani mai mare decât cea dispusă cu o lună mai devreme de Tribunalul Bihor, unde completul de judecată l-a condamnat la 11 ani şi 8 luni de închisoare cu executare.

Curtea de Apel a menţinut, în rest, toate celelalte dispoziţii ale instanţei inferioare.

Astfel, Rostaş are interdicţie de a se apropia de familia victimei sale vreme de 5 ani după ce-și va ispăşi pedeapsa şi este obligat să plătească toate cheltuielile familiei ocazionate de proces, cele de înmormântare şi reparaţiile la apartamentul pe care l-a incendiat, suma ridicându-se la 10.774 lei. La acestea se adaugă și daune morale în valoare totală de 120.000 euro, plus cheltuieli judiciare de 26.000 lei către stat.

Verdictul instanţei priveşte un caz prezentat deja de BIHOREANUL, o crimă descoperită în urmă cu 2 ani, pe 14 septembrie 2016, în Oradea, căreia i-a căzut victimă un orădean de 60 ani, găsit de copii într-o baltă de sânge, cu carotida tăiată şi înjunghiat în mai multe locuri. 

În urma cercetărilor declanşate atunci, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au stabilit că victima murise în perioada 20 august - 2 septembrie, dar şi că din locuinţă lipseau mai multe bunuri, respectiv că autorul a încercat să incendieze apartamentul.

Criminalul îşi lăsase amprentele peste tot, motiv pentru care a şi fost identificat în scurt timp. Îl cheamă Antonio Cristian Rostaş, este din Bihor şi era plecat de mai mulţi ani în Spania, unde fusese deja arestat pentru tâlhărie şi condamnat, apoi, la 5 ani şi 9 luni de detenţie.

La solicitarea autorităţilor judiciare din Bihor, Rostaş a fost transferat în România în noiembrie anul trecut, pentru finalizarea anchetei. În faţa procurorilor, criminalul şi-a recunoscut faptele, povestind cu lux de amănunte modul în care l-a ucis pe orădean, dar şi cum s-a întors de mai multe ori în locuinţa victimei, de unde a luat, pe rând, toate electrocasnicele pe care le putea căra fără să dea de bănuit şi pe care le-a vândut la un amanet, iar în final a încercat să incendieze apartamentul, punând foc în două colţuri ale imobilului.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON