Cum aţi reacţiona dacă în puterea nopţii v-ar bate la geam un necunoscut, cerându-vă adăpost? V-aţi aminti de proverbiala "ospitalitate românească" sau l-aţi izgoni cât ai zice "dispari!"? Dar dacă, dimineaţa, v-aţi intersecta la baie cu un străin şi apoi aţi afla că s-a servit singur cu cina şi a înnoptat în camera alăturată? Ori dacă după "întâlnirea de gradul III" aţi constata că v-a dispărut bicicleta?
Desprinse parcă dintr-un film, asemenea scene le-au trăit în săptămâna dinaintea Paştelui mai mulţi orădeni dintr-un cartier ultracentral al oraşului, "cazul" fiind investigat, la plângerile lor, de poliţişti şi procurori...
Primiţi cu dormitul?
Ajuns la câţiva ani distanţă de vârsta pensionării, Marin locuieşte pe strada Horea de când se ştie. Nu e un bogătan, ci doar norocos că a primit casa moştenire de la părinţi. Bugetar, angajat la Universitate pe 1.200 lei, s-ar putea spune că dimpotrivă. Diabetic fiind, obligat să facă mişcare dar în acelaşi timp să evite eforturile mari, zice că averea cea mai mare, după casă, îi era bicicleta, dar a rămas fără ea după o vizită nocturnă, înainte de Paşti.
"Încă nu era ora 5 dimineaţa, în Joia Mare, când m-au trezit nişte bătăi în geamul dormitorului, care dă spre curtea interioară. Când am ieşit să văd ce-i cu tărăboiul acela, am văzut un tânăr cu capul acoperit cu o glugă, care a început să-mi turuie în engleză, cu accent latino. «Hello, I am Luis from Portugal and I have nowhere to sleep. Can I sleep here?» (Salut, sunt Luis, din Portugalia, şi nu am unde să dorm. Pot dormi aici?). I-am zis că-mi pare rău şi, deşi sunt divorţat din tinereţe, că dorm cu nevasta, aşa că să plece", a povestit Marin BIHOREANULUI. Apoi s-a dus din nou la culcare.
Luis from Portugal
După două ceasuri, când să plece la muncă, ia bicicleta, lăsată în curte, de unde nu-i! "Cele două roţi sunt picioarele mele. Am dat o grămadă de bani pe bicicleta aia, o Kettler Alurad, nemţească, din aluminiu, cu 24 de viteze, cu instalaţii de lumini pentru frâne şi semnalizare, oglinzi retrovizoare. M-a costat 30 de milioane acum vreo 10 ani. O ţineam în curte, nelegată, iar când necunoscutul a plecat nu m-am gândit că o ia cu el", zice bărbatul.
Omul s-a dus la Poliţie să reclame furtul, iar după-amiază, întors de la muncă, a început investigaţii pe cont propriu. Aşa a aflat că paznicul unei grădiniţe din apropiere a auzit tărăboiul iscat de "Luis from Portugal", dar nu l-a văzut la plecarea din curtea lui. De la câţiva vecini a aflat că necunoscutul îşi încercase norocul şi la ei, cu acelaşi motiv: voia să doarmă şi nu avea unde. Spre seară, fiul său i-a dat un "fir" nou: un prieten îi povestise că acelaşi "Luis from Portugal" dormise cu o noapte înainte în casa familiei sale, pe o străduţă apropiată.
Detectiv de nevoie
"Prietenul lui fiu-meu mi-a zis că miercuri, pe la 12, l-a sunat maică-sa, să-l întrebe dacă îşi trimisese un amic să doarmă la ei. Zicea că la 10, când s-a trezit şi a mers la baie, s-a întâlnit pe hol cu un tânăr care semăna cu omul meu, care n-a spus nimic, ci a mers să se culce în camera soţului, care era plecat. Apoi şi-a dat seama că musafirul trecuse seara şi prin bucătărie, unde s-a servit cu mâncare din frigider. Abia pe la 12 s-a gândit să-şi sune fiul să întrebe dacă el i-a trimis musafirul", spune Marin.
Contactată de BIHOREANUL, gazda fără voie a confirmat. "Când mi-a zis mama că e cineva la noi în casă şi doarme în camera lui tata am mers să văd despre ce e vorba. L-am găsit dormind şi am chemat Poliţia. A venit un echipaj care l-a trezit, l-a percheziţionat şi l-a legitimat. Avea în buzunare 60 lei, nişte chei şi un paşaport pe numele Luis Martinho Costa Oliveira, cetăţean portughez, din oraşul Braga. L-au dus la Poliţie", povesteşte tânărul Adrian.
Staţi la coadă
Imediat cum a aflat păţania vecinului, Marin s-a dus din nou la Poliţie, să-l anunţe pe agentul care se ocupa de dispariţia bicicletei sale că are un suspect deja legitimat de colegi de-ai lui. "Doar nu sunt doi «Luis from Portugal» care bântuie noaptea prin Oradea. Îl putea găsi şi întreba de bicicletă", zice bărbatul.
La Poliţie, însă, surpriză: agentul i-a transmis că dosarul său era deja trimis la Parchet şi că trebuie să aştepte "cam două săptămâni", ca să fie din nou chemat pentru declaraţii. "Nici n-a vrut să mă asculte că îi dădeam hoţul pe tavă. Nu avea de făcut decât să-şi contacteze colegii şi-l găsea pe Luis", se plânge bărbatul care, profitând apoi că lucrează la Universitate, s-a interesat şi i s-a confirmat: era vorba despre un tânăr portughez, student la Sport, venit în Oradea în cadrul programului de schimburi studenţeşti Erasmus.
Olá, romeno!
"Îmi pare rău, eu i-am explicat reclamantului că dosarul a fost trimis deja la procuror şi că urmează să fie chemat. I-am lăsat şi numărul de telefon, să mă anunţe despre eventuale noutăţi", a declarat BIHOREANULUI agentul Marius Borza, cel care anchetează furtul bicicletei.
Atât doar că, până să fie chemat la noi audieri, conform procedurii, Marin se teme că Luis îşi va fi luat demult la revedere şi va părăsi Oradea. Mai ştii, poate chiar cu bicicleta lui, pentru a putea povesti mai apoi cât de "generos" e poporul român...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.