URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 11 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că ucenicul și-a întrecut maestrul! Cine credea că odată cu plecarea lui Ilie Bolojan de la Primăria Oradea se va așterne liniștea peste oraș, că buldozerele nu vor mai trece prin sufragerii, că picamerele vor fi duse la topit și prin urbe vor zburda exclusiv bicicliști și trotinetiști înecați în clorofilă s-au înșelat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
08 Mai 2021, 17:08

Pădurarul din Bihor împuşcat în cap la braconaj a murit. Autorul este anchetat pentru ucidere din culpă şi a fost dus la reconstituire

Pădurarul din Bihor împuşcat în cap la braconaj a murit. Autorul este anchetat pentru ucidere din culpă şi a fost dus la reconstituire (foto: Facebook)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pădurarul Marius Laza, care a ajuns în stare gravă la spital, vineri, după ce a fost împuşcat în cap accidental de partenerul de braconaj, a murit, sâmbătă după-amiaza, în ciuda eforturilor medicilor de a-i salva viaţa.

Informaţia a fost confirmată BIHOREANULUI de ofiţerul de presă al Poliţiei Bihor, Ioana Lascău, care a explicat că, odată cu moartea victimei, faţă de suspectul din cauză s-a schimbat şi încadrarea juridică a faptelor, din vătămare corporală din culpă în ucidere din culpă.

Potrivit unor surse din anchetă, bărbatul, Sebastian Bologa, a fost condus de anchetatori, sâmbătă după-amiaza, în pădurea în care s-a produs accidentul de vânătoare, pentru reconstituirea faptelor, urmând ca la finalizarea procedurii, procurorul să decidă asupra unor noi măsuri preventive. 

Cumplitul accident de vânătoare s-a produs, vineri, la prânz, într-o pădure dintre localităţile Remetea şi Meziad, unde victima, pădurarul Marius Laza, se afla împreună cu un consătean, Sebastian Bologa, la o vânătoare ilegală la mistreţi. În timpul vânătorii, în jurul orei 13.00, în circumstanţe deocamdată neclare, Bologa şi-a împuşcat în cap partenerul de vânătoare, după care a sunat imediat la 112, cerând ajutor.

Victima a fost transportată de un elicopter SMURD în stare critică la Spitalul Clinic Judeţean Oradea, cu o plagă împuşcată craniană frontală, traumatism cranio-cerebral sever, fiind dus imediat în sala de operaţie. După intervenţia chirurgicală, Laza a rămas în continuare în comă, la Secţia de terapie intensivă, unde s-a stins din viaţă sâmbătă după-amiaza. În vârstă de 46 de ani, bărbatul a fost pădurar la Ocolul privat Codrii Beiuşului şi era tată a trei copii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Bravo
Aici se sterg comentarii fara nici o regula.
Postat 09 Mai 2021, 21:55 de Citizen
trist
Dumnezeu sa il ierte si sa il odihneasca in pace!
Postat 08 Mai 2021, 21:48 de denis
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5521 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON