URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 09 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Vai, ce tragedie! O firmă din Oradea a blocat programul Casa Verde, lansat cu mult tam-tam și foarte târziu de geniile din Ministerul Mediului. De fapt, firma în cauză n-a făcut decât să ceară să se respecte legea. Or, ea fusese exclusă din lista instalatorilor validați de Administrația Fondului de Mediu, pentru că slujbașii de la Stat nu au respectat procedura, așa că patronii au deschis proces...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
La fel cum mă uimește agresivitatea multor atei față de creștini, revărsată de pildă față de cei ortodocși de fiecare dată când calendarul arată câte-o Sfântă Paraschivă - când, culmea, cei dintâi îi acuză pe cei din urmă nu doar de înapoiere, ci și de intoleranță! -, nu înțeleg răutatea celor care „colindă” rechizitorii la adresa tuturor autorităților care „sparg bugetele” decorând artere, piețe și clădiri ori organizând târguri de Crăciun.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. Majoritatea fumătorilor au mari dificultăţi în a renunţa la fumat...
07 Decembrie 2018, 19:20

OTL, după deschiderea sensului giratoriu din Calea Aradului: Vezi cum circulă mijloacele de transport în comun în Oradea!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Informăm călătorii că odată cu reluarea circulaţiei rutiere în intersecţia Calea Aradului – b-dul Decebal, începând de azi, 7 Decembrie 2018, autobuzele alocate pe liniile 10 şi 23 circulă pe traseele normale.

Pentru buna desfăşurare a evenimentelor care au loc în cadrul tradiţionalului Târg de Crăciun, în P-ţa Unirii, rămân deviate, pânǎ în 02 ianuarie 2019, ora 14:00, traseele liniilor 12 şi 14 astfel:

Traseul liniei 12 se scurtează până la str. Parcul 1 Decembrie. De la Kaufland Nufărul, până la staţia Emanuil Gojdu, traseul rămâne nemodificat. De la staţia Em. Gojdu va circula pe tronsonul modificat, respectiv: P-ţa 1 Decembrie (se reînfiinţează staţia P-ţa 1 Decembrie)-M.Viteazul-Sucevei-Calea Matei Basarab (staţia Coelgiul Economic "Partenie Cosma")-Sucevei-Horea, iar în continuare traseul rămâne nemodificat până la Kaufland Nufărul.

Traseul liniei 14 se modifică numai pe sensul de deplasare spre Cimitirul Rulikowski. De la staţia Macon, până la staţia Wiliam Shakespeare, traseul rămâne nemodificat, apoi acesta va continua pe  T. Vladimirescu-B-dul Decebal-Iuliu Maniu (staţii la Centrul Istoric 1, Centrul Istoric 2 şi Biserica Sfantul Nicolae)-Avram Iancu-Calea Armatei Române-Universităţii.

Staţia P-ţa Unirii/Episcopia Greco-Catolică a liniilor 12 şi 14 de autobuz nu va fi operaţională în perioda menţionatǎ.

Vă mulţumim că aţi ales OTL şi vă dorim călătorie plăcută.

Conducerea OTL

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.614 RON
  • 1 EUR = 4.9679 RON
  • 1 HUF = 0.0131 RON