URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 03 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Se tot miră unii cum de a ieșit câștigător în primul tur un personaj precum Călin Georgescu, candidatul anti sistem, antisemit și prolegionar, care nu crede că omul a ajuns pe Lună, dar e convins că războiul din Ucraina e o ficțiune. Tot la două cuvinte îl ivocă pe Dumnezeu, vorbește despre iubire și nevoia de pace. Dar mă întreb: la ce dracu' ne mai trebuie nouă pace, dacă războiul din Ucraina nu există?
Zic şi eu
Adrian Cris
În al 12-lea ceas, Ilie Bolojan a preluat conducerea PNL, ca președinte interimar. Spre deosebire de predecesorii săi, cum ar fi Ciucă ori Cîțu, nu impus de cineva de sus, ci propus de colegi, ca un colac de salvare pentru toți. Un detaliu pe care a ținut să-l spună deschis, fiindcă dacă aceștia nu se vor „alinia cu cetățenii”, va renunța la șefia partidului. Nu-și pune obrazul la bătaie ca să-l huiduie oamenii ori să ajungă subiect de miștouri, ca alții.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota în turul al doilea al alegerilor prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
13 Decembrie 2018, 14:27

Oradea va ajuta comuna Oşorhei cu 60.600 lei pentru construirea drumului de Fughiu

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Consiliul Local a hotărât miercuri ca municipalitatea orădeană să acorde un ajutor financiar de 60.600 lei comunei Oşorhei pentru finanţarea exproprierilor pe care le impune construirea noului drum de legătură între cartierul Podgoria şi satul Fughiu.

Bani pentru Oşorhei

Aleşii orădenilor au hotărât, cu unanimitate de voturi, şi fără comentarii ca municipalitatea să sprijine comuna vecină să facă exproprierile viitorului drum. Lungă de 3,6 kilometri noua arteră de legătură va porni din zona neasfaltată a cartierului Podgoria pentru a ieşi în Oşorhei la intersecţia dintre localităţile Husasău de Criş şi Fughiu şi va constitui o alternativă la circulaţia aglomerată din centrul comunei.

"Alocarea sumei de 60.600 lei este necesară pentru realizarea procedurii de expropriere pentru executarea lucrărilor de modernizare a drumului de Podgoria (Oradea) – Fughiu (Oşorhei), având în vedere dificultatea financiară în care se găseşte comuna Oşorhei, lipsa fondurilor proprii necesare pentru realizarea acţiunii menţionate", se menţionează în raportul de specialitate anexat proiectului de hotărâre.

În proces cu fosta directoare...

În cadrul şedinţei de miercuri, consilierii locali au mai aprobat contractarea de servicii juridice de către Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea. Hotărârea a fost adoptată cu votul exclusiv al consilierilor PNL în condiţiile în care reprezentanţii UDMR şi PSD s-au abţinut de la vot.

"Autorităţile şi instituţiile publice nu pot achiziţiona servicii juridice de consultanţă", a protestat liderul grupului UDMR din Consiliul Local, Kirei Melinda.

În replică, primarul Ilie Bolojan a arătat că o hotărâre similară a fost adoptată de Consiliul Local şi anul trecut, iar demersul a fost legal. "Este o măsură dorită pentru ca agenţia să poată susţină proceslee pe care terţii le intentează ADLO", a spus Bolojan.

În cazul de faţă, ADLO se judecă încă cu fostul director Delia Ungur, care a cerut revizuirea deciziei civile a Curţii de Apel Oradea, care a respins cererea acesteia de a fi numită în Consiliul de Administraţie al agenţiei şi de a primi despăgubiri materiale de 700 lei pe lună pentru perioada în care nu a făcut parte din acest organ de conducere.

TESA se mută în Orăşelul Copiilor

Tot miercuri Consiliul Local a hotărât, cu abţinerea de la vot a grupului PSD, mutarea provizorie a personalului TESA de la Spitalul Municipal Gavril Curteanu din sediul actual la etajul întâi al clădirii Orăşelului Copiilor, situat în umediata vecinătate.

Personalul administrativ va folosi timp de zece luni "Sala de festivităţi şi joacă" a clădirii, pentru că actualele birouri urmează să fie desfiinţate.

În corpul central al spitalului va fi adus Compartimentul de neurologie şi psihiatrie infantilă, CSM copii, Genetică, iar în locul eliberat va fi transferată Secţia de neurologie din strada Louis Pasteur. Măsura va îmbunătăţi actul medical al secţiei neurologie, deoarece 30 de pacienţi vor fi mai aproape de secţiile ATI, CT, Rx şi vor avea instalaţii de oxigen lângă pat.

Pe de altă parte în şedinţa de miercuri, consilierii locali au mai hotărât casarea ceasului analog şi a termometrului amplasat pe spaţiul verde de la intersecţia bulevardelor Dacia şi Decebal ca urmare a faptului că ieşit din perioada de amortizare deja de doi ani este defect ca urmare gradului ridicat de uzură.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
CrisDumi
Drumul ăla se construiește pt a facilita accesul celor din zona metropolitana în oraș. Cu oameni ca tine ajungem in Evul Mediu. Pe mine nu mă deranjaza că plătesc
Postat 14 Decembrie 2018, 00:02 de Sandu1206
Oradea a ajuns să fie casă de ajutor social pentru Oșorhei !?!
Liberalii se ajută între ei ... dar este ILEGAL !?! Nicio UAT nu are dreptul să cheltuie vreu ban măcar, în aria administrativă a altei localități !?! Are însă posibilitatea legală să cumpere bunuri imobiliare ... pentru ca "genialul" nostru edil să-și poată exporta modelul prooriu de expropriere, ca un succes personal care să-i atragă toate blestemele suburbane !?!
Postat 13 Decembrie 2018, 20:06 de CrisDumi
Veniți de luați luminăă... !!!
Probabil că administrația locală din Osorhei așteaptă să plătim, tot noi orădenii, și montarea unor becuri stradale mai puternice. La ei iluminatul public e doar pe post de ornament, nu numai la Crăciun ci și de Paște. Dacă ar ține la integritatea plătitorilor de taxe locale, primăria Osorhei ar putea investi măcar în zona trecerilor de pietoni. Doamne luminează-i !!!
Postat 13 Decembrie 2018, 18:24 de User anonimizat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7307 RON
  • 1 EUR = 4.9769 RON
  • 1 HUF = 0.012 RON