URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 23 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
A fost o perioadă în care tramvaiul a intrat în dizgrație, nu doar la noi, ci cam peste tot în Europa. Și în Oradea am pierdut linii importante, pentru că e mult mai ușor să tragi un asfalt peste șine decât să deschizi trasee noi, care presupun săpături, traverse, muncă multă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La data de 5 octombrie 2024, Curtea Constituțională a admis o contestație formulată de doi cetățeni și a anulat o Decizie a Biroului Electoral Central prin care se dispusese înregistrarea candidaturii pentru funcția de Președinte al României a doamnei Diana Ivanovici Șoșoacă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
13 Decembrie 2012, 08:23

Oradea, tot mai eco: Lună de lună, muncitorii RER Ecologic Service colectează tot mai multe deşeuri reciclabile

Oradea, tot mai eco: Lună de lună, muncitorii RER Ecologic Service colectează tot mai multe deşeuri reciclabile CÂŞTIGĂTORI CU SACU-N MÂNĂ. Zilnic, o echipă a RER Ecologic Service premiază cu un termos din inox orădenii care aruncă deşeurile reciclabile în igluuri şi în recipientele cu capac galben
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În ultimele luni, muncitorii RER Ecologic Service din Oradea strâng de la orădeni cantităţi tot mai mari de deşeuri reciclabile. Dacă în septembrie s-au adunat din igluurile amplasate în oraş 38 de tone de reciclabile, în noiembrie volumul acestora a depăşit 46 de tone.

Din acest motiv, operatorul licenţiat de salubritate e convins că trebuie să continue campania "RER te premiază dacă te prinde reciclând", prin care îi recompensează pe orădenii care respectă regulile colectării selective.

Igluuri tot mai grele

Statisticile RER Ecologic Service arată că în septembrie din igluurile verzi s-au adunat 4,2 tone de sticlă, din cele galbene 19,32 tone de deşeuri din plastic şi metal, iar din cele albastre 14,92 tone de hârtie şi carton.

În octombrie, orădenii au aruncat o cantitate aproape dublă de sticlă, mai precis 9,2 tone, 17,4 tone de PET-uri şi metale, plus 13,8 tone de hârtii şi cartoane. În noiembrie, orădenii au trimis la reciclare şi mai multe deşeuri din sticlă: 14,5 tone. De asemenea, au aruncat în igluuri 9,7 tone de deşeuri din plastic şi metal şi 21,96 de tone de hârtii şi cartoane.

"Pe lângă deşeurile strânse din igluuri, am adunat din recipientele cu capac galben ale asociaţiilor de proprietari 310 tone de deşeuri din fracţia uscată în luna octombrie şi 331 de tone în noiembrie", spune Horia Burlou, şeful Serviciului Salubrizare Menajeră din cadrul RER Ecologic Service.

Premii pentru responsabilitate

Pe lângă satisfacţia că îşi transformă oraşul într-unul tot mai ecologic, orădenii care respectă sistemul de colectare selectivă pot avea parte şi de o alta: premii oferite de RER Ecologic Service. Operatorul de salubritate continuă campania "RER te premiază dacă te prinde reciclând", în cadrul căreia o echipă mobilă a societăţii străbate zi de zi oraşul.

Dacă sunt văzuţi de echipa RER aruncând deşeurile reciclabile în igluuri ori în containerele cu capac galben, orădenii vor primi pe loc un termos de calitate, din inox. Până acum, zeci de persoane au fost recompensate, iar campania continuă pe întreaga durată a lunii decembrie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
RERurina
...si angajatii urineaza pe masina RER in plina zi...de dimineata pe cand copii se duc la scoala...intamplare de pe str. Traian Mosoiu...
Postat 13 Decembrie 2012, 16:59 de urina
ce se intampla cu reciclabilele (II)
p.s. la p.s.: RER a picat ca de obicei de fraier la afacerea asta pentru ca are cheltuieli mult mai mari cu colectarea chiar daca EBH le primeste la pret zero. In rest, la 120.000 tone depozitate anual, oradenii recicleaza pana in 3% din totalul volumului generat. In rest liniste si pace.
Postat 13 Decembrie 2012, 14:29 de unu care stie
ce se intampla cu reciclabilele (II)
p.s. preturi informative la reciclabile: PET alb = 1.900 lei/tona PET albastru = 1.700 lei/tona PET maro/verde = 1.500 lei/tona folie, carton peste 1.000 lei/tona CAN= nu stiu media la cele de mai sus este peste 200 euro. Alte calcule sunt de prisos. Este o afacere extrem de profitabila de care stiu foarte foarte putini. Iar EBH are tot interesul sa pastreze tacerea cu privire la castiguri, la fel si Primaria Oradea sau unii ramasi de pe vremea lui Filip.
Postat 13 Decembrie 2012, 14:23 de unu care stie
ce se intampla cu reciclabilele (II)
Din cele 200.000 euro lunar scazi cheltuielile statiei (nu mai mult de 10 euro pentru fiecare tona sortata), cheltuielile de operare ale gropii si amortizarile si rezulta un beneficiu frumusel rezultat din voluntariatul RER si simtul civic al cetanilor oradeni. Pacat ca scolile oradene nu au asemenea actiuni de colectare lunare. Fiecare scoala ar putea avea un venit lunar suplimentar, extrabugetar, destul de consistent din care sa isi finanteze tot felul de activitati.
Postat 13 Decembrie 2012, 14:19 de unu care stie
ce se intampla cu reciclabilele
Deseurile reciclabile sunt date pe gratis catre firma ECO BIHOR, adica catre firma care gestioneaza groapa de gunoi a Oradiei si a judetului. Firma are in incinta o statie de sortare deseuri unde toate aceste reciclabile sunt sortate pe categorii: PET-uri de diverse culori, hartie, carton, folie si eventual cutiile de aluminiu. Pretul mediu de valorificare a acestor deseuri este de minim 200 euro/tona, adica ECO BIHOR castiga minim 200 euro pentru fiecare tona de deseu care ajunge in incinta statiei. Daca luam in calcul un volum lunar de 300 tone, la care adaug inca vreo 200 tone recuperate cu tziganii de pe groapa, rezulta minim 500 tone de deseuri reciclabile x 200 euro/tona => 10.000 euro/luna venit MINIM care ajunge in buzunarul EcoBihor. Din ce stiu eu EBH are un venit lunar in jurul a 40.000 euro fara tva ceea ce inseamna ca intre volumele declarate la intrare si cele de la iesire exista diferente pe care nimeni nu indrazneste sa le verifice de unde sunt. La acest venit se adauga banii rezultati din tariful de \"depozitare\" pentru cantitati de deseuri in jur a 10.000 tone care sunt taxate la pretul de 15 euro/to. Deci in medie, ECOBH castiga lunar cam 200.000 euro/luna din car
Postat 13 Decembrie 2012, 14:11 de unu care stie
*
D-na MARINESCU, am dori sa aflam si ce se intampla cu deseurile reciclabile dupa ce sunt colectate !! Unde merg ele?? Cine le proceseaza ??
Postat 13 Decembrie 2012, 11:46 de 0m
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5973 RON
  • 1 EUR = 4.9731 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON