URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 23 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
A fost o perioadă în care tramvaiul a intrat în dizgrație, nu doar la noi, ci cam peste tot în Europa. Și în Oradea am pierdut linii importante, pentru că e mult mai ușor să tragi un asfalt peste șine decât să deschizi trasee noi, care presupun săpături, traverse, muncă multă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La data de 5 octombrie 2024, Curtea Constituțională a admis o contestație formulată de doi cetățeni și a anulat o Decizie a Biroului Electoral Central prin care se dispusese înregistrarea candidaturii pentru funcția de Președinte al României a doamnei Diana Ivanovici Șoșoacă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
21 Iunie 2024, 16:00

Oradea sărbătorește 200 de ani de la nașterea lui Avram Iancu

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Duminică, 23 iunie, Oradea sărbătoreşte 200 de ani de la naşterea lui Avram Iancu cu activităţi patriotice şi un spectacol aniversar în Piaţa Unirii, alături de orchestra Rapsodia Bihoreană, Marius Ciprian Pop, Nicolae Furdui Iancu şi mulţi alţi interpreţi autohtoni. 

Avram Iancu este una dintre cele mai luminoase figuri ale istoriei noastre naţionale, un lider de seamă al Revoluţiei de la 1848 din Transilvania, care prin curajul şi determinarea sa, a devenit un adevărat model de patriotism şi devotament pentru ţară. La 200 de ani de la naşterea sa, Avram Iancu rămâne un simbol al luptei pentru dreptate, libertate şi identitate naţională.

Programul zilei de 23 iunie:

10.00 – 11:00 Ceremonial militar şi religios la bustul eroului naţional Avram Iancu din Parcul Traian. Artista Anamaria Gal va interpreta un moment muzical.

11.30 – 13:30 Primăria Oradea – sala Traian Moşoiu – simpozion bicentenar Avram Iancu şi lansarea numărului omagial al revistei "Identitatea Naţională".

19:00 – 19:30 Popas la placa comemorativă "Avram Iancu" – întâlnire cu Societatea Cultural Patriotica Avram Iancu şi cu Corul Avram Iancu Beiuş, depunere de flori (strada  V. Alecsandri, nr. 8)

20:00 Piaţa Unirii - concert folcloric susţinut de unii din cei mai iubiţi artişti români: Nicolae Furdui Iancu şi grupul instrumental "Crai-Nou" (Alba-Iulia), Veta Biriş, Sava Negrean Brudaşcu, Mirela Mănescu, Florica Zaha, Ana Almăşana Ciontea, Marius Ciprian Pop, Antonela Ferche-Buţiu, Ciprian Roman, Ovidiu Homorodean, Bogdan Toma, Grupul de tulnicărese "Apuseni", Taraful de la Vaţa de Jos.

Concertul va debuta în mod solemn cu sunetul tulnicului care va răsuna din Turnul Primăriei. Imediat după, tulnicăresele de pe scenă îşi vor începe spectacolul, acompaniate de ritmul sacadat al toacei. Spectacolul din Piaţa Unirii va fi prezentat de Marius Ciprian Pop şi acompaniat de orchestra "Rapsodia Bihoreană" - dirijor prof. Liviu Buţiu. Toacă - Cristian Strugar. Regie spectacol: prof. Liviu Buţiu. 

Intrarea este intrare liberă. 

Evenimentul este organizat de Centrul de Cultură al Judeţului Bihor, Consiliul Judeţean Bihor, Visit Oradea, Primăria Oradea, Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Oradea, Societatea Cultural-Patriotică "Avram Iancu" Oradea.

VISIT ORADEA
21 iunie 2024

Concert Avram Iancu

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5973 RON
  • 1 EUR = 4.9731 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON