URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 29 NOIEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ne așteaptă un cincinal în care principalele șantiere din oraș vor fi pasajele rutiere. După spusele primarului Florin Birta și ale șefului Consiliului Județean, Ilie Bolojan, acum s-a deschis axa mersului pe sub pământ, care are ca motivație creșterea siguranței circulației, prin urmare se vor construi o grămadă de asemenea pasaje.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Până în urmă cu o săptămână - când DNA a cerut ridicarea imunității fostului premier Florin Cîțu și a foștilor miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, pentru a-i cerceta într-un dosar privind achiziția de vaccinuri anti-Covid în prima parte a anului 2021, cu un prejudiciu de peste 1 miliard de euro - uitasem că „bomba” a fost amorsată din toamna anului trecut, când procurorii anticorupție anunțaseră public deschiderea in rem a dosarului.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Eroarea judiciară reprezintă, într-o definiție populară generică, eroarea de judecată care conduce la greșita soluționare a unui proces. În această viziune, ideea de eroare judiciară sau eroare de judecată poate fi calificată ca orice aspect care conduce la pronunțarea unei hotărâri care nu reflectă adevărul și, pentru aceste situații, sunt reglementate, atât în penal cât și în civil, căile de atac. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Uterul este un organ situat în pelvis, între vezica urinară şi rect, continuându-se în partea inferioară cu vaginul. Uterul este împărţit în trei porţiuni: superioară (corpul uterin), inferioară (colul uterin), care se deschide la nivelul vaginului şi medie (istmul), de legătură între corp şi col.
28 Iulie 2017, 11:39

Oradea ieri, Oradea azi: Cum s-a născut întreprinderea "Înfrăţirea" şi ce a rămas în urma ei (FOTO)

Oradea ieri, Oradea azi: Cum s-a născut întreprinderea 'Înfrăţirea' şi ce a rămas în urma ei (FOTO) sursa foto: www.provinciacrisana.blogratuit.ro
Oradea ieri, Oradea azi: Cum s-a născut întreprinderea 'Înfrăţirea' şi ce a rămas în urma ei (FOTO) sursa foto: www.provinciacrisana.blogratuit.ro
Oradea ieri, Oradea azi: Cum s-a născut întreprinderea 'Înfrăţirea' şi ce a rămas în urma ei (FOTO) sursa foto: www.provinciacrisana.blogratuit.ro
Oradea ieri, Oradea azi: Cum s-a născut întreprinderea 'Înfrăţirea' şi ce a rămas în urma ei (FOTO) sursa foto: www.provinciacrisana.blogratuit.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

1949. Atelierele "înfrăţite"

Zona industrială de pe bulevardul Decebal din Oradea a apărut la începutul anilor 1900. Aflat, pe atunci, la marginea oraşului, terenul era ocupat de pieţe de animale şi lemne, de un cimitir şi, începând cu anul 1904, de o turnătorie.

În câţiva ani, în atelierele de aici se produceau pluguri, prese pentru struguri, articole de lăcătuşărie şi de uz casnic. Reunite în perioada interbelică într-o singură fabrică, Phoebus, aceasta a falimentat în anii ´30. În 1949, după naţionalizare, atelierele din zona Decebal şi cele din oraş au fuzionat, "înfrăţindu-se". Aşa s-a creat o întreprindere unică - Înfrăţirea, denumirea făcând trimitere şi la "înfrăţirea între popoare", concept specific propagandei comuniste din epocă.

Tot în 1949, la Oradea începea producţia unor maşini-unelte, iar după 1950 a fost construită o turnătorie nouă şi s-au adus utilaje noi. Autorităţile au optat pentru dezvoltarea întreprinderii pe amplasamentul existent, deşi acesta nu se mai afla la periferie, ci era înconjurat de locuinţe. După 1960 chiar s-au dat în folosinţă noi hale, între care cea de prelucrări mecanice, aflată pe strada Decebal.

2017. Zonă în plină dezvoltare

Până în anii ´70, întreprinderea Înfrăţirea a traversat o perioadă fastă, ajungând una dintre cele mai importante unităţi economice din Bihor, după valoarea producţiei. Au continuat să fie construite hale noi şi extinse cele vechi crescând semnificativ numărul de angajaţi.

După anul 1980, investiţiile în retehnologizare au fost însă blocate. Nemaifiind permis importul de utilaje noi şi piese de schimb, din cauza austerităţii valutare, cele existente au fost menţinute în funcţiune cu dificultate. Întreruperile de electricitate şi încălzire au afectat şi ele bunul mers al producţiei.

După 1990, uzina a devenit societate comercială, dar investiţiile atât de necesare tot nu au fost făcute. O explozie puternică a distrus un depozit la începutul anilor ´90, iar falimentul a venit după anul 2000.

În prezent, situl se află în proces de regenerare urbană. Terenul nefiind pretabil activităţilor industriale, s-a decis edificarea unor imobile locative, comerciale şi de servicii, s-au creat străzi noi şi un parc. Circa 2.000 de locuinţe vor mobila terenul şi cam tot atâţia oameni vor lucra în spaţiile comerciale şi de birouri proiectate aici, dintre care unele deja inaugurate.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
In 1990...
In 1990 90% din industria vazuta a orasului era fier vechi. Asta o stie oricine a lucrat, trecut prin aceste "fabrici si uzine". De acest fapt adevarat pana la demolarea a tot ce a fost e o mare mizerie, miselie. Directorii au fost numiti doar politic si fiecare a umarit doar hotia in nume propriu!!! nU AGENTURILE STRAINE, NU EVREII, AMERICANII, NEMTII, RUSII,..... nu ei au distrus economia(atata cat era) ci noi romanii am distruso tacand sui stand cuminti acasa atunci cand politrucii distrugeau, furau avutul tau, avutul meu, avutul nostru!! Ai, am stat cuminti la TV acum platim "programele"!
Postat 31 Iulie 2017, 12:40 de scortosul
Oarecare-Oarecine
Draga "Oarecine"...nu am rpimit nici un consemn...oate dumneata monitorizezi activitatea celor ce posteaza in virtutea obsesiei de conspirationism...la moda pe meleagurile astea. ...cat despre cei 5 mil de romani in plus....dumneata chiar crezi ca daca pe timpul lui Ceasca s-ar fi deschis frontierele pentru 1 saptamana nu ar fi plecat?...ar fi plecat 10 mil nu 5...dar nu puteau ...astazi pleaca in primul rand pentru ca pot nu pt ca le-a luat cineva cele 6000 de intreprinderi de lumea a 3 a (filaturi de textile, fabrici de pantofi, sarme etc). Ca veni vorba...poate ti-e dor de vestita fabrica de jucarii "Viitorul" din Oradea..producea actibilduri, serpi din plastic si mamute galbene pe bat (asta da tehnologie dupa care sa plangi)...tin minte pt ca fisisau serpii si maimutele din plastic cu munca gratuita a elevilor de gimnaziu...da iti vine sa crezi sau nu...ne scoteau dela orele de matematica ca sa asamblam jucarii (pe gratis bineinteles...adica sclavie).
Postat 29 Iulie 2017, 16:00 de Cleopard
#Cleopard, văd că ești foarte activ..
Ai primit consemnul? Nu cred că este nimeni înafara unor neadaptați nostalgic după comunism - uite, eu sunt nostalgic după cele 6,000 de întreprinderi și uzine românești, care au fost distruse în loc de a fi retehnologizate. Dacă Bruckner, Neulander și cu neprietenul Soros nu își făceau mârșviile pe la noi, acum am fi fost cu cel puțin 5 milioane de români mai mulți în țară, ca nu spun mult mai prosperi. Acum suntem în continuare jefuiți, după cum bine observă Crișan mai jos, dar unora le convine să se distrugă/fure aurul verde, negru și cel auriu al României, de dragul unor salarii de mizerie și pentru beneficiul tot acelor tip de "investitori strategici", rude cu cei mai sus amintiți. Păi nu am putea noi să ne facem singuri autostrăzile punînd la treabă mii de oameni și rulând profiturile în interiorul țării? Mai gândește-te...S-ar putea face adevărate minuni dacă am avea un guvern cu adevărat reprezentativ, naționalist, în locul trepădușilor ăstora, de la KWJ în jos.
Postat 29 Iulie 2017, 14:34 de Oarecine
:-)
...ce-i drept erau "mici bucurii" greu de inteles gugutiucilor de azi de genul: ai gasit ortocale sau o sticla de Brifcor...motiv de bucurie, a venit tramvaiul la tim sau ai rins un loc e scara (vara era un avantaj)...alt motiv de bucurie...ai reusit sa cumperi un tricou (cu scris cauciucat)...mare bucurie...ai reusit sa prinzi la radio Petofi o piesa la moda si au inregistrat-o e caseta...mare bucurie...nu mai vorbesc de satisfactia imensa a celor care stateau del a dimineata la cozi si chiar ajungeau la 7 acasa cu "prada" + socializarea de rigoare. Padurile se taie din lacomie si entru ca exista osibilitatea de a valorifica rin exort lemnul altminteri inainte de 0 furtul era sort national...intra in fisa postului la orice angajat...ce-i dret erau niste mici gainarii ( o bucata de unt, un borcan cu gem, un kil de vopsea)...care cum putea....in fine. Celor de 25-30 de ani...care au "nostalgii" nu le doresc decat zi de rutina din viata parintilor nostridin nebunii ani 80'.
Postat 29 Iulie 2017, 10:14 de Cleopard
colonie am fost..
colonie am rămas,în sensu că din 48 până-n 62 am tot plătit URSS daune de război,după care a fost o perioadă mai molcomă când au venit bani din Occident,aproximativ din 68 până a început criza din Iran (1981).Din 1981 până în 1989,toată producţia, ieftină de tot pentru piaţa occidentală a mers la export.Nouă ne curgeau balele după nişte chestii care li se păreau mărunte occidentalilor.Mare stat suveran eram!!Doar ni se pare că eram.Acum e clar de tot că nu suntem stat suveran din moment ce ni se taie toate pădurile cum unei ţări africane şi merge totul afară pentru 2lei..
Postat 29 Iulie 2017, 07:49 de crisan
:-)
Nu stiu daca ai fost in vre-un sital inainte de 0' sa fi vazut cu te mancau sobolanii la proriu. Nu stiu nici daca ai vazut vreodata o fabrica din Vest...versus o fabrica gen "Infratirea"...si da, raportata la standardele occidentale industria romaneasca in 1989 era un morman de fiare vechi...care producea produse de lumea a treia la standarde de lumea a 3 a cu salarii de lumea a 3 a (a se vedea faimosul Automobil Dacia Lastun, sau Oltena).
Postat 28 Iulie 2017, 19:52 de Cleopard
îl țin minte pe Petre Roman (Neulander)
În 1990: "Industria românească e un morman de fiare vechi". El, Bruckner (Silviu Brucan) și alții, au fost însărcinații mafiei mondiale cu transformarea României dintr-un stat suveran și independent, într-o colonie dependentă de mai toate, vestului și prin proxy, mafiei. Încă mai e mult de furat din țara aceasta și nu e nimeni ca să îi oprească. Pocnitori expirate de $4 Miliarde, iar spitalele noastre se prăbușesc. Barem vecinul Orban a dat pe față dușmanii țării sale. Noi ce mai așteptăm?
Postat 28 Iulie 2017, 18:32 de Oarecine
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5419 RON
  • 1 EUR = 4.9725 RON
  • 1 HUF = 0.0131 RON