Oradea ieri, Oradea azi: Cine a fost Liviu Borcea, cel care ne-a lăsat "Istoria oraşului Oradea"?

1939. Specialist în evul mediu

Cunoscut istoric, aplecat asupra evului mediu bihorean în special, Liviu Borcea s-a născut în Oradea, pe 3 august 1939. A urmat şcoala primară în Salonta, pe care a absolvit-o în 1953, pentru ca apoi să continue studiile liceale la Colegiul "Emanuil Gojdu" din Oradea. În intervalul 1962-1967, a urmat studiile superioare de istorie la Universitatea "Babeş-Bolyai", acolo începând să se formeze ca medievist, prin studierea în detaliu a perioadei şi a specificului său pentru spaţiul românesc.

Formarea sa profesională în domeniul istoriei s-a făcut în paralel cu cea pedagogică, astfel că în urma absolvirii facultăţii, a fost repartizat ca profesor titular de istorie la Liceul Teoretic din Aleşd.

A predat acolo timp de 7 ani, între 1967 şi 1974. Ulterior, a revenit în Oradea, prin angajarea ca muzeograf în cadrul Muzeului Ţării Crişurilor, însă doar pentru doi ani. Una dintre activităţile cu profil îndelungat a ţinut de ocuparea, din 1976, a funcţiei de inspector la Comitetul de Cultură al judeţului Bihor cu probleme de muzee, arte plastice şi patrimoniu. În 1990 s-a mutat la Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai", ca şef al Serviciului Informare - Documentare Patrimoniu.

2018. Moştenirea din bibliotecă

În ultimii ani de activitate profesională, Liviu Borcea era cunoscut drept cadru didactic titluar al catedrei de Bizantinologie, în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă, Universitatea din Oradea. A fost conferenţiar universitar, iar între 2000-2004 prodecan al facultăţii. Pentru activitatea sa în istoria ecleziastică a fost decorat cu Crucea Patriarhală pentru Laici (2001) şi Crucea Arhiepiscopiei Ortodoxe din Alba Iulia.

Astăzi, numele lui Liviu Borcea se leagă de amintirea cursurilor ţinute în Universitate, unde era apreciat de studenţi pentru calitatea predării, sălile de curs fiind pline la prelegerile sale. Tot Liviu Borcea este un nume pe care-l găsim în cărţi de istoria Oradiei şi Bihorului. Una dintre primele lucrări mari a fost teza sa de doctorat, privitoare la cronicarul bihorean Ioan Szalardi, susţinută în 1979 la "Babeş-Bolyai".

În total, din facultate şi până la dispariţia sa, în anul 2006, a publicat 11 volume şi peste 70 de studii în reviste de specialitate. Între ele, "Bihorul medieval", "Agonia", "Memoria caselor", precum şi colaborarea în redactarea "Istoriei oraşului Oradea". În amintirea sa, o stradă din cartierul Nufărul II îi poartă numele.