ONG-uri către vicepreşedintele CJ Bihor Traian Bodea după ideea reorganizării serviciilor sociale: Dumneavoastră v-ar plăcea să mâncaţi la comun?

Reprezentanţii a patru ONG-uri care au contracte cu Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor pentru administrarea unor centre pentru copii şi adulţi cu dizabilităţi consideră nepotrivită ideea vicepreşedintelui CJ Bihor Traian Bodea de a reforma sistemul de asistenţă socială din judeţ, care consumă aproximativ jumătate din resursele judeţului, prin comasarea aşezămintelor sociale.

Oficialul CJ Bihor şi-a exprimat ideea într-un articol publicat de BIHOREANUL la începutul acestei luni, când ziarul a dezvăluit „Gaura Neagră: Cum se face protecţie socială în Bihor: 1 leu pentru copii, 3 lei pentru angajaţi”, punând problema costurilor ridicate din sistem, în condiţiile în care angajaţii acestuia nu se pot mândri, de pildă, nici măcar cu faptul că încurajează ori facilitează adopţia copiilor orfani, ba dimpotrivă, ignoră şi chiar îngreunează aceste proceduri pentru a-şi conserva locurile de muncă.

Într-o scrisoare deschisă adresată lui Traian Bodea şi semnată de reprezentanţii Asociaţiei Alsterdorf, Fundaţiei Copiii Dragostei, Asociaţiei Filantropia şi Asociaţiei Episcop Nicolae Popovici afirmă, în esenţă, că beneficiile muncii în sistemul de protecţie socială nu pot fi măsurate în bani, iar criteriul de evaluare a acestei munci nu trebuie să vizeze aspecte financiare. „Informațiile sunt halucinante și dezgustătoare dacă reducem totul la cifre, comparații și etichetări”, spun semnatarii.

Aceştia se adresează vicepreşedintelui CJ, reproşându-i ideea comasării centrelor sociale într-o singură locaţie, undeva la periferia oraşului (pentru că acolo ar exista teren), unde centrele pentru copii şi adulţi să aibă utilităţi comune, bucătărie, parc, dispensar, sală şi terenuri de sport, motiv pentru care îl şi ironizează: „Dacă ar întreba un beneficiar de servicii sociale ce ar putea să facă pentru el, oare acesta ar fi răspunsul primit? Dispensar comun? Bucătărie comună cu alți câţi: 100, 150, 200 de beneficiari, toți cu probleme? Oare s-a gândit în detaliu și la gardul electrificat din jurul acestui concept sau la atribuirea unui număr de identificare fiecărei persoane asistate? Dacă lor li s-ar propune să locuiască într-un astfel de ”complex modern”, oare ce răspuns ar da?”.

Punct de vedere referitor la Articolul ” DGASPC, gaura neagră! Cum se face protecţie socială în Bihor: 1 leu pentru copii, 3 lei pentru angajaţi”

Nu puține sunt  cazurile în care furnizorii privați de servicii sociale, ONG-urile, sunt nevoiți să ia măsuri drastice de prevenție pentru ca persoanele defavorizate de care se ocupă să nu ajungă în situații de risc. Vorbim despre situații de risc atunci când un semen de-al nostru cu probleme, instituționalizat sau care trăiește cu familia sa, mai puțin avantajat de soartă, ar putea rămâne fără locuință, și-ar putea pierde banii, ar fi discriminat sau îi sunt îngrădite drepturile. Asemenea situații apar deseori atunci când crezi că totul merge ”ca uns”, când nu se întâmplă nimic deosebit, când e liniște.

Experiența însă ne-a învățat că atunci când nu se întâmplă nimic trebuie să te aștepți la ce e mai rău. Exemple de acest gen pot fi enumerate în orice discuție simplă pe care o ai cu un angajat din domeniul asistenței sociale, care muncește cu demnitate și responsabilitate în sectorul său. Demnitate și responsabilitate. Sunt două caracteristici pe care le poți observa ușor la beneficiarii de servicii sociale care au fost sau sunt asistați și sprijiniți de către profesioniști cu demnitate și responsabilitate. Munca de abilitare/reabilitare a persoanelor cu probleme se desfășoară în tandem, specialist-beneficiar/pacient. Recuperarea sau integrarea se realizează mai ușor când ambii parteneri lucrează împreună în atingerea unui obiectiv stabilit de comun acord.

Vine un moment însă în care munca de asistență socială nu se mai poate limita la activitatea directă cu beneficiarul de servicii sociale (copilul instituționalizat, persoana cu dizabilități, vârstnicul dintrun cămin sau părintele care-și crește singur copiii). Specialistul din acest domeniu este nevoit să acționeze într-un domeniu de activitate terț în care persoana cu probleme este transferată în plan secund pentru ca specialistul să poată ”lupta” pentru ea. Da, ați înțeles corect. Să poată lupta pentru ea, pentru ca drepturile să îi fie respectate, pentru ca principiile muncii de asistență socială să stea la baza tuturor deciziilor care se pot lua la nivel individual, local sau instituțional.

Eficiența muncii din domeniul asistenței sociale poate și trebuie să fie măsurată, indiferent că vorbim despre activitatea cu copiii abandonați, de sprijinul acordat persoanelor adulte cu dizabilități sau de asistența și îngrijirea vârstnicilor. Sigur că acest lucru presupune colaborarea mai multor factori din domeniul asistenței sociale. Nu e momentul să detaliem acum această procedură.

Eșecurile trecutului ne bântuie în continuare, ca amintirea acră a unui examen picat din inconștiență sau nepăsare. Nu din cauză că nu știam ce trebuie făcut ci orbiți de aroganță și mândrie eram siguri pe noi, că noi știm totul și nu avem nevoie de ajutor.

În urmă cu treizeci de ani oamenii au descoperit o situație mai degrabă ciudată decât interesantă. Tăcerea noastră ucidea oameni. Copii. Copii abandonați în Căminul de la Cighid, în Căminul de la Bratca, pacienți în Spitalul din Nucet. Oamenii erau duși acolo și mureau. Iar semenii lor tăceau.

Acel sentiment de vinovăție l-am trăit când am citit articolul din Bihoreanul referitor la ”Cum se face protecție socială în Bihor”. Vina nu este a angajatului direct căruia i se spune ce are sau ce nu are de făcut sau a șefului de centru căruia i-a crescut salariul de trei ori în ultimii ani. Nu-i putem acuza nici de lipsa de reacție față de cele prezentate de liderii lor – probabil din teama pierderii locului de muncă. Vina de a tăcea, atunci când cei care conduc județul nostru, în chinul lor jalnic de a ieși din anonimatul în care singuri au intrat, este a tuturor celor care cunosc realitatea din sistemul de protecție socială și își întorc privirea în altă parte.

Informațiile primite sunt halucinante și dezgustătoare dacă reducem totul la cifre, comparații și etichetări. Pe lângă faptul că în asistența socială muncim cu oameni, cu oameni care, în majoritatea lor, nu și-au dorit vreodată să fi ajuns acolo, întreaga activitate se bazează pe principii foarte bine fundamentate și pe standarde de calitate riguroase.

Pe noi nu ne-a frapat atât de mult raportul angajat-asistat social din diferitele centre sociale sau sumele cheltuite de autoritatea socială județeană, acestea sunt deja de notorietate de foarte mult timp în toate județele țării, cât sârguința cu care cei aflați vremelnic la conducere ne iau de proști.

Gradul de eficiență a muncii angajaților din domeniul asistenței sociale este strâns legat de eficiența serviciului în sine. Atunci cand nu ai un criteriu real de evaluare a eficienței muncii angajaților, cum stabilești gradul de eficiență a serviciului sau centrului respectiv? Cine ar trebui să elaboreze și să aplice standardele de eficiență a muncii în instituțiile de protecție socială de stat? Ești îndreptățit să te plângi de dificultatea evaluării eficienței muncii angajaților atunci când nu cunoști principiile de bază în munca de asistență socială sau le treci mult prea ușor cu vederea.

Ce să mai vorbim de stabilirea de obiective clare, reale, în concordanță cu Convenția Națiunilor Unite referitoare la respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități. Unul dintre aceste principii este ”principiul de normalizare”, altul se referă la dreptul persoanei cu dizabilități de a decide asupra ei. Altfel spus, specialiștii din domeniul asistenței sociale sprijină persoana asistată în a lua decizii cu privire la propria persoană (autodeterminarea), după exemplu și sintagma, valabile de mai bine de 2.000 de ani, ”Ce pot să fac pentru tine?”.

Nu de puține ori însă, noi, cei care muncim în domeniul asistenței sociale, în ONG-uri, ne aflăm la un moment dat în situația de a alege între a reacționa sau a privi pasivi cum, după principiul ”aflării în treabă”, des întâlnit la persoanele care, conștiente sau nu, vremelnic se află pe un fotoliu confortabil de conducere într-o instituție publică, peste noapte, cu puțin timp înainte de alegeri, scot din joben soluții magice de eficientizare a instituțiilor de stat.

Până nu demult, cei care conduc acest domeniu de activitate acuzau ONG-urile că fură din banii alocați persoanelor asistate – evident fără a avea o bază în acest sens. Cu puțin timp în urmă afirma că angajații autorității sociale județene fură din mancarea și lucrurile asistaților. Apoi, că toată lumea fură.

Acum: soluția salvatoare ar sta în decizia unuia dintre mai marii cârmuitori ai frumosului și eficientului nostru județ, și care se potrivește de minune la fel ca o ploaie rece de vară – iarna. Parafrazez: undeva, în afara Oradiei să facem clădiri anume concepute, pentru câte 10-12 adulţi sau copii, dar cu utilităţi comune - centrală termică, bucătărie, parc, dispensar, sală şi terenuri de sport. După părerea sa de mare specialist în asistența persoanelor cu nevoie speciale aceste facilități nu există acum; dincolo de vânzarea clădirilor și terenurilor din județ - oare s-o fi gândit și la casele donate de ONG-uri pentru a facilita integrarea copiilor/tinerilor cu dizabilități, uită de faptul că toti avem un medic de familie la care apelăm, avem parcuri frumoase în oraș, sperăm la mai multe, sală de sport și terenuri accesibile.

Dacă ar întreba un beneficiar de servicii sociale ce ar putea să facă pentru el, oare acesta ar fi răspunsul primit? Dispensar comun? Bucătărie comună cu alți câţi: 100, 150, 200 de beneficiari, toți cu probleme? Oare s-a gândit în detaliu și la gardul electrificat din jurul acestui concept sau la atribuirea unui număr de identificare fiecărei persoane asistate? Dacă lor li s-ar propune să locuiască într-un astfel de ”complex modern”, oare ce răspuns ar da?

Înainte de a arunca piatra, credem că ar trebui să îl întrebăm pe domnul Bodea, care este sursa acestei idei năstrușnice? Este oare efectul ”aflării în treabă”? Caz în care trebuie imediat atenționat. Sau este un rezultat al convingerilor și principiilor sale de viață – după care semenii noștri care sunt diferiți ar trebui grupați la marginea orașului, izolați de comunitatea din care provin? În acest caz implicațiile declarațiilor dumnealui sunt mai profunde și ne pun pe gânduri: cât de ușor se pot strecura astfel de idei în mintea oamenilor orbiți de gloria trecătoare generată de ocuparea temporară a unui post de conducere.

Am început acestă scrisoare cu un aspect simplu dar foarte important din munca noastră de asistență socială: acela prin care încercăm să prevenim situațiile de risc în care pot ajunge persoanele cu nevoi speciale: acum asistăm la unul dintre derapajele gândirii omenești. Acum e momentul să acționăm în sprijinul persoanelor cu nevoi speciale. Din care punct de vedere ar fi acest concept mai rezonabil: uman, creștinesc sau financiar? Nu putem asista naiv și pasiv la astfel de declarații, chiar dacă ar veni din partea unui simplu concitadin de-al nostru, cu atât mai mult cu cât acea persoană este una publică, care a avut șansa să facă ceva pentru cei pe care i-a reprezentat și care ar putea avea putere de decizie în acest sens.

Stimabile domn Traian Bodea, vicepreședinte CJ și responsabil peste Direcția Economică, cu cine v-ați sfătuit de ați ajuns la astfel de idei? Ați fost susținut de consilierii dumneavoastră în elaborarea acestui plan de ”eficientizare” a instituțiilor de protecție socială din Bihor? Când ați organizat dezbateri adevărate în CJ Bihor privind creșterea calității serviciilor de asistență socială din Bihor?  Conștient sau nu de efectele acestei ”idei inovative”, va trebui să ne răspundeți la întrebarea - noi, cetățeni ai județului Bihor și persoane active în domeniul asistenței sociale din Bihor, ce putem face pentru dumneavoastră ... la viitoarele alegeri pentru Consiliul Județean?

Cuc Emil, Asociația Alsterdorf, 0771562091

Ștef Lavinia, Fundația Copiii Dragostei, 0746167244

Lazăr Laurențiu, Asociația Filantropia Oradea, 0744647825

Pr. Bura Nicolae, Asociația de asistență socială Episcop Nicolae Popovici, 0742544460