URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 23 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
A fost o perioadă în care tramvaiul a intrat în dizgrație, nu doar la noi, ci cam peste tot în Europa. Și în Oradea am pierdut linii importante, pentru că e mult mai ușor să tragi un asfalt peste șine decât să deschizi trasee noi, care presupun săpături, traverse, muncă multă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La data de 5 octombrie 2024, Curtea Constituțională a admis o contestație formulată de doi cetățeni și a anulat o Decizie a Biroului Electoral Central prin care se dispusese înregistrarea candidaturii pentru funcția de Președinte al României a doamnei Diana Ivanovici Șoșoacă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
31 Iulie 2014, 17:11

Ofertă în Dubai: Pune-ţi copilul la slăbit şi primeşti kilograme de aur!

Ofertă în Dubai: Pune-ţi copilul la slăbit şi primeşti kilograme de aur! foto: www.apropo.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Având în vedere creşterea obezităţii în Emirate, autorităţile din Dubai plătesc în aur părinţii care-şi pun copiii la slăbit.

Potrivit site-ului apropo.ro, pentru fiecare kilogram pierdut cei mici sunt plătiţi, individual, cu 28 de grame de aur, iar familiile cu copii primesc dublu cantitatea de aur.

Anul trecut autorităţile au plătit peste 750.000 de dolari în aur pentru reuşitele cetăţenilor, scrie sursa citată.

Participanţii la programul de slăbire "Copilul tău în Aur" trebuie să piardă până la două kilograme pe o perioadă de două luni, fapt ce a stârnit deja controverse. Specialiştii afirmă că este o măsură drastică şi agresivă pentru organism, mai ales pentru copii care, în perioada de creştere trebuie să câştige în greutate, nu să slăbească.

Mai mult, pierderea în greutate nu trebuie să se întâmple rapid, ci într-o perioadă mai lungă, gradual.

Părinţii sunt cei care îşi dau acordul pentru cei mici care participă la programul care durează opt săptămâni. Peste 600 de familii şi-au dat acceptul de participare, mai scrie apropo.ro.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5973 RON
  • 1 EUR = 4.9731 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON