URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 23 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
A fost o perioadă în care tramvaiul a intrat în dizgrație, nu doar la noi, ci cam peste tot în Europa. Și în Oradea am pierdut linii importante, pentru că e mult mai ușor să tragi un asfalt peste șine decât să deschizi trasee noi, care presupun săpături, traverse, muncă multă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La data de 5 octombrie 2024, Curtea Constituțională a admis o contestație formulată de doi cetățeni și a anulat o Decizie a Biroului Electoral Central prin care se dispusese înregistrarea candidaturii pentru funcția de Președinte al României a doamnei Diana Ivanovici Șoșoacă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
04 Decembrie 2018, 18:19

O oră de linişte, din respect pentru autişti, în toate magazinele Kaufland, la iniţiativa Centrului de Educaţie Incluzivă Cristal (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În premieră naţională, de Ziua mondială a persoanelor cu dizabilităţi, toate magazinele Kaufland din ţară au avut o oră de linişte, din solidaritate pentru persoanele cu autism.

Iniţiativa a avut Centrului de Educaţie Incluzivă Cristal din Oradea. Astfel, luni, între orele 16 şi 17, toate cele 120 de magazine Kaufland din România au intrat pe modul "silent".

"Nu s-au auzit sunete, iar lumina a fost redusă considerabil, pentru a crea un mediu cu mai puţini stimuli, adaptat persoanelor sensibile, cu tulburări din spectrul autist şi tulburări de procesare senzorială. A fost oprită şi muzica şi au fost închise microfoanele şi megafoanele, de asemenea, a fost scăzut volumul semnalelor sonore la aparate şi la casele de marcat, fiind oprite şi afişajele de pe ecranele LED", se arată într-un comunicat transmis de CSEI Cristal. Toate aceste măsuri au fost luate deoarece spaţiile publice pot fi extrem de deranjante pentru persoanele cu autism, din cauza luminilor puternice, a mirosurilor şi a aglomeraţiei.

Mai mult, la casele de marcat, familiile însoţite de copii cu tulburări de spectru autist au avut prioritate. În plus, la fiecare din cele trei magazine Kaufland din Oradea, reprezentanţi ai CSEI Cristal au desfăşurat acţiuni de informare a persoanelor care au trecut pragul acestor unităţi, fiind organizată şi o tombolă în cadrul căreia participanţii au primit baloane colorate, pixuri şi agende.

"Doresc să mulţumesc Kaufland România pentru deschiderea faţă de propunerea noastră, dar şi pentru sprijinul acordat în desfăşurarea activităţilor de informare. Prin acest eveniment am dorit sensibilizarea comunităţii în privinţa problematicii dizabilităţii în general, a tulburării din spectrul autist în special. Astfel, am dorit să venim în întâmpinarea nevoilor copiilor cu TSA (n.r. tulburare de spectru autist) şi a familiilor lor printr-un parteneriat real cu comunitatea şi ne exprimăm speranţa că iniţiativa noastră va deveni o politică pe termen lung în cadrul magazinelor Kaufland", a precizat Ramona Vesa, directorul CSEI Cristal Oradea.

"Ora liniştită" este un demers implementat de mai multe supermarketuri la nivel internaţional, în magazine din Marea Britanie şi Australia.

Autismul este o tulburare neuropsihică ce se caracterizează printr-o dezvoltare atipică, preocupări restrânse, comportamente repetitive şi funcţionare deficitară în interacţiunea socială şi în comunicare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5973 RON
  • 1 EUR = 4.9731 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON