URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 23 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
A fost o perioadă în care tramvaiul a intrat în dizgrație, nu doar la noi, ci cam peste tot în Europa. Și în Oradea am pierdut linii importante, pentru că e mult mai ușor să tragi un asfalt peste șine decât să deschizi trasee noi, care presupun săpături, traverse, muncă multă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La data de 5 octombrie 2024, Curtea Constituțională a admis o contestație formulată de doi cetățeni și a anulat o Decizie a Biroului Electoral Central prin care se dispusese înregistrarea candidaturii pentru funcția de Președinte al României a doamnei Diana Ivanovici Șoșoacă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
17 Noiembrie 2018, 11:01

O expoziţie inedită de pictură, la Teatrul Regina Maria: "Oradea mea de turtă dulce"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Teatrul Regina Maria invită publicul orădean la expoziţia de pictură "Oradea mea de turtă dulce". Expoziţia cuprinde 16 tablouri, create de "pictactriţa" Adela Lazăr, în care sunt ilustrate clădiri reprezentative ale oraşului, într-o manieră inedită.

Adela Lazăr a imaginat o lume de basm, idilică, plină de culoare, în care emblemele oraşului Oradea, cărora le-a păstrat intacte elementele identitare, sunt transpuse metaforic, prin spirit ludic şi joc cromatic, în arhitecturi care aduc aminte de fantasticul copilăriei.

Actriţă înzestrată cu talent nativ pentru artele plastice, Adela Lazăr s-a decis să-şi valorifice talentul şi creativitatea, la îndemnul apropiaţilor, care i-au admirat picturile în urmă cu 12 ani. Prima expoziţie, Chevalet, a avut loc în anul 2008, la Librăria Gutenberg, în cadrul unui eveniment realizat alături de colegul ei, actorul Ciprian Ciuciu.

"Ciprian a şi-a lansat atunci volumul de poezie Cu paşi de bebeluş şi alesese tablouri de ale mele pentru ilustraţia grafică a cărţii. Împreună am decis să facem o lansare de carte şi un vernisaj totodată, a fost ca un debut în doi", a mărturisit Adela.

În anul următor, Adela s-a înscris în cadrul Asociaţiei Artiştilor Plastici din Târgul Mureş, oraş care i-a găzduit o nouă expoziţie şi a participat la o tabără de pictură din Grecia. A urmat, pentru orădeni, expoziţia Hainele cel noi ale împăratului.

"Prima dată când am ajuns în Oradea, am rămas fascinată de Palatul Vulturul Negru. M-am simţit ca un copil care a pătruns în povestea lui Hansel şi Gretel şi care are în faţă un imens castel de turtă dulce", îşi aminteşte Adela.

Ideea castelului de turtă dulce a continuat să-i sfredelească imaginaţia şi a determinat-o să-şi aplece privirea de artist şi asupra celorlalte clădiri. Aşa s-a născut tabloul cu Palatul Moskovits-Miksa, care în cadrul expoziţiei "Hainele cele noi ale împăratului", s-a bucurat de un real succes.

"Atunci am decis să arăt prin picturi cum se vede oraşul Oradea, privit prin ochii mei. Cum arată el în lumea mea de basm", a explicat artista.

Printre emblemele surprinse în picturile Adelei, orădenii vor recunoaşte: Palatul Moskovits-Miksa, Palatul Vulturul Negru, Sinagoga Creştină, Palatul Episcopal, Palatul baroc, Teatrul Regina Maria, Casa Deutch, etc.

Orădenii care sunt curioşi să cunoască o atlă faţetă a Oradei sunt invitaţi miercuri, 5 decembrie, de la ora 16.30, în foaierul de la parterul Teatrului Regina Maria, la un vernisaj care se anunţă plin de surprize muzicale... şi nu numai. Vor lua cuvântul: criticul de artă Ramona Novicov, scenografa şi artistul plastic Vioara Bara, preşedinta Uniunii Artiştilor Plastici filiala Bihor, actriţa Ioana Dragoş Gajdo şi arhitectul Dan Costa.

Ulterior, expoziţia cu vânzare va putea fi admirată de spectatorii teatrului doar înainte de începerea spectacolelor, până în data de 16 decembrie, inclusiv. Orădenii curioşi să admire creaţiile Adelei o pot găsi şi pe hadellashop.ro.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5973 RON
  • 1 EUR = 4.9731 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON