URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
20 Noiembrie 2018, 13:18

O autoutilitară Mercedes, căutată de autorităţile italiene, a fost descoperită în Borș, cu acte false, la un ucrainean

O autoutilitară Mercedes, căutată de autorităţile italiene, a fost descoperită în Borș, cu acte false, la un ucrainean foto: Politiadefontiera.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Poliţiştii de frontieră din cadrul PCTF Borș au depistat un cetăţean ucrainean care conducea o autoutilitară Mercedes, pentru care a prezentat la control un certificat de înmatriculare fals. Maşina, care avea poansonată o altă serie de şasiu, era căutată de autoritățile din Italia.

Cetăţeanul ucrainean K.B, în vârstă de 28 de ani, s-a prezentat marţi după-amiaza în PCTF Borș, pe sensul de intrare în țară, conducând o autoutilitară marca Mercedes-Benz, înmatriculată în Ucraina, având anul de fabricație 2011, pentru care a prezentat, la controlul de frontieră, un certificat de înmatriculare cu însemnele autorităţilor ucrainiene.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii români au constatat că documentul este fals, iar în autoutilitară, peste seria de șasiu originală era aplicată o plăcuță dreptunghiulară pe care era poansonată seria ce corespundea cu cea înscrisă pe talonul de înmatriculare fals.

Aprofundând verificările, poliţiştii de frontieră au constatat că autovehiculul figurează și ca “bun căutat pentru confiscare”, alertă introdusă de autorităţile din Italia în urmă cu o săptămână.

În consecinţă, autovehiculul în valoare de aproximativ 8.000 euro a fost indisponibilizat la sediul instituției, în continuare fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăinuire, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

„Şoferul a declarat că nu este autoutilitara sa, nu avea cunoştinţă despre faptul că certificatul de înmatriculare al acesteia este fals și trebuia doar să conducă maşina până în Ucraina, în schimbul sumei de 200 de euro”, arată comunicatul poliţiştilor de frontieră.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON