URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 28 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 August 2023, 00:00

Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: 23 de localnici care blochează centura Aleșd, amenințați de Consiliul Județean cu plata despăgubirilor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Luni, 28 august, a apărut o nouă ediție a BIHOREANULUI tipărit, împreună cu suplimentul de educație ecologică Oradea Noastră, cu un conţinut variat şi bogat în informaţii exclusive. Dintre subiectele noii ediţii:

Și expropriați, și taxați!

Consiliul Județean somează 23 de localnici expropriați pentru centura Aleșd să facă loc lucrărilor, altfel le va imputa daune uriașe, de aproape 19.000 lei/zi.

Pentru că o parte a locuitorilor străzii Octavian Goga, printre ale căror case șoseaua va trece cale de 500 metri, împiedică accesul utilajelor pe șantier, CJ vrea să recupereze de la ei penalitățile de întârziere cerute de constructor, de peste 1,5 milioane lei până acum, dar oamenii sunt deciși să se opună „până în pânzele albe”.

Alcoolemii cu anomalii

BIHOREANUL scrie despre noi controverse, legate de rezultatele date de aparatele etilotest ale polițiștilor, ale căror rezultate sunt tot mai contestate. Judecătorii din Bihor au anulat amenzile a doi şoferi rămaşi fără permis din pricina... lichidului pentru curăţat parbrizul.

Hoții de bătrâni

Dezvăluirile BIHOREANULUI s-au adeverit, din nou. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor i-a trimis în judecată pe cei doi patroni ai azilului din Chişirid sub acuza că au uzat de falsuri şi au preluat ilegal apartamentul unei octogenare lăsate în grija lor. Soţii Violeta şi Tudor Dragoş sunt inculpaţi pentru înşelăciune, respectiv participație improprie la fals intelectual, şi au averea sub sechestru.

Comuniștii Bihorului

Ideologia comunistă a atras în Bihor, în perioada interbelică, adepți vrăjiți de perspectiva unei societăți egalitariste. În Oradea a funcționat una dintre cele mai importante celule comuniste din România interbelică, condusă de minoritari evrei și maghiari, care activau în ilegalitate, după ce mișcarea a fost interzisă fiindcă milita pentru alipirea Basarabiei la URSS. BIHOREANUL vă arată cine au fost liderii comuniști de aici și cum activau organizațiile lor „subterane”.

„Îngerașul” Daiana

O tânără din Bihor va deveni toamna aceasta model Victoria`s Secret, fiind recrutată în echipa „îngerașilor” în urma unui casting. Daiana Canalas a intrat în lumea modellingului din adolescență, când a început să colaboreze cu un manager australian care a ajutat-o să ajungă la evenimente importante din această industrie: Paris Fashion Week și New York Fashion Week.

Muzeul rock!

Parcul din strada Armatei Române nr. 1 a devenit în această vară unul dintre locurile preferate ale orădenilor, grație unui șir de evenimente menite să-i apropie de noua casă a Muzeului Țării Crișurilor.

Proiectul „Tipografia de idei”, finanțat din fonduri europene, se încheie în forță cu seri muzicale cu invitați de seamă, printre care Iris, Cargo și Compact. BIHOREANUL vă prezintă programul.

ORADEA NOASTRĂ

Salvatorii trecutului

În Bihor au fost atestate 281 de biserici din lemn, dintre care doar 58 mai pot fi văzute azi, în timp ce restul s-au făcut una cu pământul. Nici cele rămase în picioare nu o duc prea bine...

Doi arhitecți din Oradea încearcă să le scoată de pe drumul dispariției și au adus în ajutor Ambulanța pentru Monumente, care funcționează cu succes în țară încă din 2016. Gréta Zsák și Adrian Pescaru au reușit deja să „trateze” de urgență biserica de lemn din Fâșca, comuna Vârciorog, iar de săptămâna trecută aplică același tratament lăcașului din Luncșoara, comuna Aușeu. BIHOREANUL vă spune povestea lor...

Metoda „descurcării”

Curățenia Oradiei este pusă în pericol chiar de locuitorii ei. Obligați să încheie un contract pentru transportul deșeurilor rămase în urma construcțiilor sau reamenajărilor interioare ample, tot mai mulți orădeni încearcă să eludeze acest serviciu și caută soluții „independente” și care nu îi costă. Pe scurt: aruncă molozul clandestin la marginea orașului sau în alte locuri ferite de ochii autorităților!

Zi și tu!

Până pe 3 septembrie, orădenii pot să ceară Primăriei investițiile pe care le doresc în oraș. Cea de-a patra sesiune a bugetării participative rămâne deschisă încă o săptămână, înainte de a intra în etapa selecției proiectelor câștigătoare. Până acum, orădenii au înscris peste 30 de proiecte, care „trădează” preocupările locuitorilor orașului: piste pentru biciclete, parcuri, zone umbrite și răcoroase. Vezi care sunt acestea și, poate, contribui și tu cu idei!

Gunoaie la „topit”

Județul Bihor produce, într-un an, 90.000 de tone de deșeuri reziduale, care nu pot fi reciclate sau valorificate, așa că ar trebui să ajungă la groapa de gunoi din cartierul Episcopia. Din acest an, această cantitate ar trebui să fie substanțial mai mică, pentru că stația de tratare mecano-biologică a deșeurilor a intrat, într-un final, în funcțiune. Aici, gunoaiele menajere sunt sortate și deshidratate, iar 75% dintre ele ar putea să dispară, prin acest „tratament”.

OPINII

Adrian Criș: Sf. Ladislau vs. Mihai Viteazu

Pregătirile pentru instalarea în curtea Cetății Oradiei a unei statui ecvestre a Regelui Ladislau, considerat întemeietorul orașului, a reaprins în mințile românilor verzi focul naționalist. O manipulare care n-ar trebui să ne mire, totuși, de vreme ce și cu câțiva ani în urmă site-uri la fel de sulfuroase, precum glasul.info ori j4media.biz, titrau la fel de incendiator: „Ilie Bolojan, felicitat de unguri pentru îndepărtarea statuii lui Mihai Viteazu din Piața Unirii din Oradea”.

Mircea Chirilă: Primarul și copacii

Spre deosebire de predecesorul său, primarul Florin Birta iese din bârlog și pentru a discuta cu oamenii de prin cartiere. Și a mers acolo unde e acum punctul cel mai fierbinte, în „sectorul agricol” Nufărul, unde băștinașii sunt revoltați că, între două blocuri inundate de verdeață, edilul voia să croiască un drum pentru automobile. Nu-i rea ideea de a te duce exact în gura lupului, e semn că chiar vrei să ții cont de părerea megieșilor...

PREMIILE LUI BIHOREL

Localul McDrive din Nufărul își terorizează vecinii prin noi metode; Filimon... fără ton: Ofițerul care-și acuză șefii din Poliția Bihor s-a cufundat în tăcere; De ce zace în uitare suportul pentru biciclete din Piața Ferdinand din Oradea?; Taxa pe drum: Oradea va scăpa de „amenda” lunară de peste 200.000 de lei stabilită de Căile Ferate; Amnezie la Județ: CJ Bihor, în confuzie cu noul hotel ce se construiește în zona Muzeului; Un pensionar se luptă de luni bune ca să-și poată folosi cardul de energie primit de la Guvern...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
11 Comentarii
Lumi paralele
Au publicat si cei de la bihon.ro un articol pe aceeasi tema. Pun link-ul si va las placerea de a compara articolele, doua lumi paralele. https://www.bihon.ro/stirile-judetului-bihor/blocaj-pe-centura-cj-bihor-someaza-alesdanii-sa-isi-predea-terenurile-pe-care-cnair-nu-le-a-platit-inca-4383246/
Postat 29 August 2023, 04:12 de pinonel
RE: Lumi paralele
Ce lumi paralele vizezi? Ambele articole spun, în linii mari, același lucru. Acuma stai tu să ne măsori cu șublerul cuvintele?
Postat 29 August 2023, 15:14 de Florin Ciucas
Un-u
Problema e ca nu mai avem timp s-o scaldam, s-o inmuiem, s-o frecam. Astia ne calca in picioare, sub roti, sub senile. DEJA e prea tirziu. Tu nu vezi ca suntem coechipieri cu san-doo si sodelica. Pe simplul motiv ca au 18ani si au drept de vot. Romania e destructurata de aceste structuri mafiote care isi fac legea. Sunt doctori in asta, au 30 de ani de expertiza. Ia putin pesimism de la un ardelean de-al nostru: https://www.cotidianul.ro/crevedia-o-explozie-de-gaz-in-piata-victoriei/
Postat 28 August 2023, 20:16 de excalibur
Nu e ce mai potrivit sa amentinti si hartuiesti expropriatii, de-acord. Am cam exagerat acolo, dar nu ar rade oltenii de noi precum noi de Caracal daca se blocheaza drumul in stadiul actual?
sunt corectat si de catre KP cand am gresit, dupa cum si eu il mai corectez pe el din cand in cand. Si de tine, si de pinonel, sandu sau oricine altcineva. Discutia civilizata ne modereaza pozitiile tururora, si a mea.
Postat 28 August 2023, 19:33 de unu
sanatate, excalibur!
eu tot te citesc, ca ai puncte de vedere valide de multe ori! Respecte! PS. nu am alt cont, avea rost sa imi fac cont cu "1" si altul cu "unu" daca voiam sa par, ireal, ca sunt mai multi care zic ca mine? Pai de aia mi-am pus pseudonismul asta, ca eu unu, asta cred, parerea unuia din cei 200 de mii de oradeni. Despre altii, sunt altii, zic ei singuri ce au de zis. Nu mi-as dori sa fiu expropriat, in urma cu 2 ani luam partea alesdenilor care se opuneau traseului prin zona asta, dar in timp m-am impacat cu ideea si nu m-am dus chiar pana in tribunal.
Postat 28 August 2023, 19:05 de unu
pinonele
Cea mai mare greseala sa-ti pui vreo speranta in justitie. Un alt klan marca basescu. I-a umplut de bani si privilegii ca ce grea ii facultatea de drept, dupa care nu le mai ajungi la nas. Normal, scroafa se urca pe masa, ce te miri... Viata noastra e o mare FEREALA. Inveti sa feresti din copilarie, ca n-ai bani de protex, apoi tot feresti... Te feresti de fisc, de politie, de prieteni , de FEMEI, de doctori, de notari de toata tagma asta bugetara, cica pusa in slujba noastra. Hai bă... 200 ani de flashback in istoria romaneasca ce gasim? Domnii fanariote, spaga,coruptie,exploatare, spoliere. Veneau perceptorii si-ti luau porcul din cote, daca aveai doi. Pare cunoscut? 45% din venituri iti ia statul, pe fluturas. Cu TVA, accize, vignete ajungi la 60-70%. In Ardeal iobagie si sclavie. Maria Thereza murea sub armasar, intre timp. Nicolae Ceausescu Fan Club , iarta-ne. Venim
Postat 28 August 2023, 16:21 de excalibur
Mai multi de unu intr-unul singur. Unu, 1, 1x1
Sărea unul la un moment dat p-aci ca in spatele acestei unicitati ar fi insusi dacian palladi. Ca norocu', dacian s-a deconspirat postind olograf si are absente la gramatica. Unu n-are. Dar are o minte incilcit a-NTIIA. Eu il suspectez de tinerete. Are timp sa tasteze vrute si nevrute (io nu-l mai citesc), le intoarce pe toate partile dar rezultatul nu duce nicaieri. Revenind la subiect, bravo bolojane pentru ce faci pentru oradea si judet, dar nu poti intra cu buldozerul prin curtile si sufrageria omului, dupa care te desfaci la prohab si-i ameninti cu amenzi. Esti josnic si grobian. Dar si genial si cu o putere de munca colosala. Asta e.
Postat 28 August 2023, 16:02 de excalibur
Si daca presupunand prin absurd, ar castiga, ce se face cu drumul mai departe? Bariere la capete, ai facut 2-3 strazi urbane si lasi scandalagii pe strada de pamant inca 100 de ani, ca primaria aia nu face o strada de una singura decat odata la secol.
Intr-un divort, toti pierd, si sotul, si sotia, si copiii. Doar avocatii castiga! La fel si aici, si expropriatii, si consiliul judetean/primaria, si cetatenii de ramd si soferii, doar avocatii au motiv financiar sa continue zanzania cat mai mult
Postat 28 August 2023, 15:06 de unu
I-ai de pe mine ca-i omor!
Pare ca taranul&gasca sunt blocati in/de justitie. As aprecia daca un avocat ar comenta cu profesionalism si fara partinire afirmatiile facute acum o luna de cei de la bihon.ro. https://www.bihon.ro/stirile-judetului-bihor/procesele-alesdanilor-vs-cj-bihor-un-pas-inapoi-pentru-judet-4359562/
Postat 28 August 2023, 12:05 de pinonel
#unu ...
... confunzi pubela din care ai ieșit cândva cu întreg domeniul salubrității. Expropriații aceștia nu sunt de fapt încă expropriați pe procedura legală, având în vedere că instanțele la care faci referire au suspendat lucrările invocate până la soluționarea fondului cauzei. Așa că, nu bate câmpii....
Postat 28 August 2023, 08:02 de KP
Iată încă una din faptele penale ale lui Bolojan&Co. ...
... pentru care va da cu "subsemnatul". În primul că a-i condiționa astfel pe acei 23 de aleșdani se supune Codului Penal, în cazul acesta la minim 2 ani (cu suspendare evident). Apoi, nu-i de neglijat aspectul acestor așa-zise despăgubiri, care pot fi prezentate de CJ Bihor într-o instanță, cu titlu de "daune cominatorii" ... ceea ce Bolojan cu eminenții lui juriști nu le vor putea demonstra nici la Sfântu' Așteaptă. Mai e vorba aici și de invocarea denumirii de "centură" în condițiile în care a spus-o deja reprezentantul din Bihor al CNAIR ca fiind de fapt o stradă modernizată între niște case, neîdeplinind condițiile tehnice, din moment ce nu respectă traseul mai de la sud de "locul faptei". Așadar, tribul de "neterminați" ai lui Bolojan vor ajunge să ducă drumul un pic mai la vale de Aleșd, dacă vor ca această "centură" să fie tratată ca atare.
Postat 28 August 2023, 07:58 de KP
Cei 23 de alesdeni sunt taxati pe prostie, daca asta e dealul pe care vor sa se sinucida
Expropriatii astia au dat in judecata, au pierdut pana la inalta curte, irevocabil, se opun executarii silite ar trebui luati cu duba la 48h de racoare. Inteleg ca si-au jucat cartile si incercat norocul, si eu as fi facut la fel, da acuma la nivelul asta e deja prostie sa nu vezi realitatea din fata ochilor. Multi alti alesdeni si nu numai, si oradeni, si sanmartineni si beiuseni au trecut prin neplacerile exproprierilor, dar nu s-au coborat la nivelul lor. Imi pare rau ptr ei ca sunt credulii avocatilor care ii escrocheaza de ultimii bani, singurii care castiga ceva din cominioanele facute. E clar ca nu mai au sanse de castig, ca nu are dreptul, autoritatea si nu poate justitia sa aleaga un alt traseu or necesitatea investitiei, e o treaba in atributiile puterii executive. Cat de naiv sa fii sa crezi ca se face acum o alta centura, cand toata e gata exceptand 400m. La mintea lor, sa isi amaneteze casa si masina sa mai aibe cate mii de eur ptr niste avocati, ca poate il da pe Bolo in 15 procese sa le dea jos asfaltul si sa le faca strada inapoi de pamant, ca in secolul 21. Ca in final sa se trezeasca tot exproprotati, de CJ Bihor pe gard si penalitati si fonduri europene pierdute dar si de avocati ptr onorarii neplatite.. nu stiu cand le-a zis Bolojan ca nu le sunt afectate gardurile, dar stiu de anul trecut ca se vorbea de drumul care trece la 2m de coltul casei si de garduri ce vor fi expropriate si daramate, asta nu e ceva aparut nou anul asta
Postat 28 August 2023, 05:25 de unu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON