URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
06 Iunie 2024, 09:21

Noua „evaziune fiscală” în România III. Prevederi vădit neconstituționale

Noua „evaziune fiscală” în România III. Prevederi vădit neconstituționale Inquam Photos / Octav Ganea
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Așa cum arătam săptămâna trecută, recent a intrat în vigoare Legea nr. 126/2024 prin care se schimbă radical regimul infracțiunii de evaziune fiscală în sensul în care infractorul va plăti ca să nu mai meargă la închisoare - cu cât va plăti mai târziu, cu atât va plăti mai mult! În funcție de momentul plății, statul percepe o „șpagă” pentru „iertarea” infractorului, de 15% în 30 de zile de la controlul fiscal, de 25% dacă începe urmărirea penală, de 50% dacă începe procesul și de 100% dacă se ajunge în apel.

În fuga după bani la buget, legiuitorul nostru a introdus, însă, în legislație prevederi care apar ca vădit neconstituționale chiar de la prima lectură. Spre exemplu, în finalul legii care modifică regimul sancționator al evaziunii fiscale în România se arată că „termenul de prescripţie a răspunderii penale începe să curgă de la data sesizării organului fiscal sau de la data sesizării organului de urmărire penală, dar nu mai târziu de 10 ani de la data comiterii infracţiunii”.

Or, de când există drept, în orice colț al lumii termenul de prescripție a răspunderii penale se calculează în raport cu data comiterii faptei. Stabilind un alt termen, care depinde de factorul uman, onorabilul nostru legiuitor a edictat o normă vădit neconstituțională.

În momentul în care Curtea Constituțională va constata acest lucru, vom auzi critici cum că judecătorii CCR se opun luptei împotriva evaziunii fiscale, nu că legea a fost emisă cu intenție vădit neconstituțională, doar pentru a lungi perioada în care statul poate să își înhațe „mita” devenită legală.

Dintr-o altă perspectivă, nu poate exista nicio justificare constituțională pentru sumele ce depășesc prejudiciul cu penalitățile aferente acestuia, mai ales pentru dublul sumei care este perceput dacă procesul se află în apel.

Este greu de stabilit natura juridică a sumei percepute ca „șpagă” legală. Aceasta nu are nici caracter reparator, pentru că se adaugă prejudiciului produs cu dobânzile și penalitățile aferente, și nu are nici caracter sancționator, pentru că nu respectă rigorile de stabilire a unei amenzi penale.

Din această perspectivă, perceperea unui asemenea „ciubuc” pentru iertare este, în opinia mea, o atingere evidentă adusă dreptului la proprietate al persoanei respective, în condițiile în care Constituția prezumă caracterul licit al dobândirii averii.

Mai concret, statul nu are niciun temei constituțional să bage mâna în buzunarul omului și să îi ia sume suplimentare față de cele dovedite ca fiind provenite din comiterea de fapte ilicite. Și totuși, vrea să o facă...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
A explodat numărul infracțiunilor de evaziune fiscală: o creștere cu 64%. Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă și președintele Iohannis au dezincriminat evaziunea fiscală sub un milion de euro
https://www.g4media.ro/breaking-a-explodat-numarul-infractiunilor-de-evaziune-fiscala-crestere-cu-64-marcel-ciolacu-nicolae-ciuca-si-presedintele-iohannis-au-dezincriminat-evaziunea-fiscala-sub-un-milion-de-euro.html
Postat 06 Iunie 2024, 15:14 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON