URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 23 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
A fost o perioadă în care tramvaiul a intrat în dizgrație, nu doar la noi, ci cam peste tot în Europa. Și în Oradea am pierdut linii importante, pentru că e mult mai ușor să tragi un asfalt peste șine decât să deschizi trasee noi, care presupun săpături, traverse, muncă multă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La data de 5 octombrie 2024, Curtea Constituțională a admis o contestație formulată de doi cetățeni și a anulat o Decizie a Biroului Electoral Central prin care se dispusese înregistrarea candidaturii pentru funcția de Președinte al României a doamnei Diana Ivanovici Șoșoacă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
01 Decembrie 2023, 13:58

Nimfe la zid: Ce se ascunde în spatele picturii atractive din strada Tudor Vladimirescu (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Nimfele în stil Art Nouveau, pictate la cererea orădenilor, printr-un proiect de bugetare participativă de 20.000 euro, pe calcanul clădirii din strada Tudor Vladimirescu, umplu centrul oraşului de culoare.

Văzută de la distanţă, cea mai mare pictură murală din Oradea, de circa 700 mp, atrage atenţia prin frumuseţe. Locuitorii imobilului se tem, însă, că în câţiva ani lucrarea va atrage privirea trecătorilor prin defecte.

Comandată în grabă, cu termen de predare la sfârşitul lui noiembrie, lucrarea a fost făcută direct peste stratul izolator din polistiren al clădirii, vechi de două decenii, pătat, crăpat şi, pe alocuri, ros de şoareci.

Pentru a proteja desenul, executanţii lucrării au acoperit în prealabil izolaţia cu un strat special de lac, dar, inevitabil, în câţiva ani timpul îşi va spune cuvântul şi stratul suport va crăpa la loc.

Proprietarii clădirii şi-ar fi dorit ca realizarea picturii să fi fost precedată de lucrări de înlocuire a izolaţiei, însă Primăria, în graba ei mare, nu a fost dispusă să sacrifice mai mult timp şi mai mulţi bani.

Şi apoi, ştie toată lumea, frumuseţea este oricum trecătoare...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Locatarii au avut timp 20 de ani ca să-și izoleze imobilul.
Au stat cu mâna-ntinsă până acum și, în loc să aprecieze că s-a făcut ceva destul de frumos și rezonabil ca demers artistic, ei comentează acum pentru sunt limitați la numărul de circumvoluțiuni. Nesimțiți prin definiție.
Postat 02 Decembrie 2023, 12:20 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5973 RON
  • 1 EUR = 4.9731 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON