Nişte ţărani 3

Noaptea se războieşte cu Ziua, oferind un spectacol celest de toată frumuseţea. Albastrul marin încă mai domină bolta, făcând licărul stelelor să pară lovituri divine de tun. Pentru ofensiva finală, Zeul Nopţii îşi aruncă disperat în luptă laserele cometelor de foc, încercând să oprească cohortele tot mai vizibile ale Oştirii Luminii. Care se apropie. Faţă în faţă, cele două tabere se pregătesc de confruntare...

Cu mult timp în urmă, într-un loc îndepărtat...

În fruntea Rebelilor, neînfricatul cavaler Jedi stabileşte ultimele amănunte: "Repet, surpriza e elementul principal: la semnalul meu plecaţi în direcţia opusă cu toată viteza, vector Alderaan. Eu am să-i atrag după mine...". De cealaltă parte, Forţele Imperiale erau mai nerăbdătoare ca niciodată. Acum aveau ocazia să domine teritoriul rebel.

Aşteptarea le înfierbânta şi mai tare minţile tulburate. Tactica lor era clară: escadrila condusă de Lord Vader va lua urma cavalerului Jedi. Înalt, bine înfipt şi negru ca tăciunele, Vader era ultima lor speranţă. Doar răsuflarea să i-o auzi şi îţi îngheţa şira spinării: "kuu-huuu, kuu-huuu...". Deşi părea calm, starea lui de agitaţie se transmitea tuturor membrilor escadrilei. Până la urmă, logica era aceeaşi de mii de ani: domini capul, domini turma... Cu armele la vedere, aşteptau semnalul de atac.

Zgomotul era infernal, iar câmpul de bătălie a devenit în scurt timp o mlaştină, la propriu. Mirosul insuportabil de combustie consumată îngreuna şi mai tare o situaţie care-şi dezvăluia încet-încet deznodământul. Ciocnirea părea iminentă. Apoi a urmat semnalul...

Separarea s-a produs. Flota rebelă a scăpat! Dincolo de deal, turma de tauri în călduri, în frunte cu bica Vader, cu ochii scoşi din orbite şi limbile bălăngănindu-li-se, o alerga pe Jodi a mea. Acum, turma de vaci a satului poate paşte liniştită...

De când a venit caravana în sat la noi şi a rulat filmul Războiul Stelelor, lumea parcă s-a tâmpit. Metamorfozarea a cuprins totul. De la oameni, animale, maşini şi utilaje, toate au căpătat însuşiri stelare. De la mic la mare, oamenii şi obiceiurile lor se regăsesc în secvenţe din film.

Mărişca Porcului precis stăpâneşte Forţa, altfel cum ar face de deochi, mai ales că e neam din bătrânul Dan Pater, care acum e mai nou Darth Vader, că şi aşa horcăie de la duhan mai ceva ca ăla mare şi negru din film. Copiii, cu toiagurile bătrânilor drept săbii Jedi, alergau câinii rebeli pe uliţe, certându-se toată ziua care-i Luke Skywalker şi care-i Han Solo. Prăştiile au devenit pistoale cu laser, şi nici o mâţă nu scăpa nescărmănată, că numai ce pocneau ţiglele pe case de la ploaia nemiloasă de gloanţe ce se abătea asupra lor.

Nici popa satului n-a scăpat şi, din Batman, de la filmul precedent, a ajuns Lordul Sith care slujeşte în recea şi îndepărtata planetă Biserica, unde nanele, micuţe şi cenuşii la îmbrăcăminte, se duceau duminica în grupuri, bârfind pe limba lor "Uti-ni" chestii numai de ele înţelese. Şeful de post a ajuns Master Yoda al comunităţii, că doar din el ce mai ţâşneşte înţelepciunea, fiind singurul cu 8 clase din sat, lucru mare la vremuri de restrişte.

Că veni şi restriştea, am uitat să vă spun, adusă de mustu' de astă toamnă de după Sureti - culesul viilor, cum îi zice pe la noi - când un amărât de pârţ te trimitea-n hiperspaţiu cât ai clipi... Normal, nimeni nu şi-a dat seama că mustul tocmai făcut era combustibilul de bază, numai Yoda nost', care s-a cufurit pe el fiindcă n-a mai ajuns până la hiperspaţiul din fundul grădinii! Şi, mă rog, au mai fost şi alţii, mai ales bătrânii, care umblau sprijinindu-se de garduri în lipsa toiagurilor şi pe care după mersul crăcănat te prindeai care-i hiperspaţiat pe el şi care nu...

Că bătrânii dau în mintea copiilor a arătat-o cel mai bine Petrea Uătiului, în care s-a reaprins dorinţa de a zbura. Hotărât şi în ciuda protestelor lu' Leana, nevastă-sa, s-a apucat să-şi construiască singur un fel de Şoimul Mileniului, că doar avea atelier în curte, lăsat de tac'su, în care meşterea cât e ziua de lungă ca un robot, de unde şi noua poreclă Artuditu, după numele roboţelului ăluia, că taaare-i umblau ochii-n cap după muieri în toate direcţiile şi Doamne mândru mai fişcurea. O ţinea el pe a lui, cum că ar fi văzut la televizor cum se construieşte un deltaplan.

În fine, pe scurt, omul şi-a făcut jucăria şi s-a aruncat cu ea din vârful nucului meu, pomul bătrân şi falnic sub care vara frigeam clisă. Zbura în lupinguri Petrea meu, chiuind fericit până când a intrat în picaj... Noroc cu turla bisericii, care l-a întâmpinat - e drept, neglijent şi cu picioarele larg desfăcute - şi că a prins disperat crucea în braţe, că altfel cine ştie unde, când şi cu ce se mai oprea. Numai în cârje a umblat o vreme, până i s-au înzdrăvenit ţurloaiele de la impact... Măcar aşa, până l-am dat jos, am apucat şi noi să schimbăm tricolorul, rămas acolo de la alegerile trecute.

Apoi a venit iarna, cu frigurile ei interstelare care ţineau în casă pe toată lumea. Doar fumurile hornurilor ce mai păstrau legătura cu stelele. Sigur, vremea lui Jabba the Hutt, tăierea porcului adică, a trecut tradiţional, cu şorici, cârnaţi, sarmale şi cozonaci, pălincă şi vin fiert. Între timp, cei cu dare de mână şi-au făcut hiperspaţiu în casă, cu baie şi apă caldă, iar pe copiii neastâmpăraţi îi ameninţau că nu mai vine Obi Wan Kenobi cu sacul cu daruri dacă nu-s cuminţi... Tot tradiţional a trecut şi vremea colinzilor, şi care-a umblat cu capra, care cu Chewbacca sau cu Steaua Morţii.

Numai eu am umblat o vreme cu vaca, dar nu la sorcovit, ci la veterinarul satului, că bag sama că o fi fugit ea cât o fi fugit să scape turma satului, dar la un moment dat, voit sau nu, tot s-a împiedicat săraca... Şi uite-aşa, după o vreme apăru Turefel, my young padawan, de îi dădui de lucru neveste-mii Leia Organa o noapte-ntreagă în grajd la moşit...

Se lasă seara pe uliţe, învăluind casă cu casă. Tricolorul cel nou, rămas de la alegeri, abia mai fâlfâie pe turla bisericii. E pace? E linişte în satul românesc? Sau vremea crizei a veni?