Cu două luni în urmă, când a izbucnit scandalul dezinfectanţilor Hexi Pharma - care ar fi favorizat infecţii nozocomiale în numeroase spitale, unele cu consecinţe mortale - se împlineau 14 ani de la cel mai grav asemenea caz, înregistrat chiar la Oradea. În aprilie 2002, conducerea Maternităţii era demisă în bloc după ce aici muriseră 20 de nou-născuţi din cauza infecţiilor.
Readusă în actualitate, problema infecţiilor nozocomiale necesită însă o atenţie specială, deoarece nu se reduce nicidecum la folosirea dezinfectanţilor. Diluaţi sau nu...
Apa şi săpunul
Opt din cele 12 spitale din Bihor - 10 de stat şi 2 private - au folosit ani întregi dezinfectanţi Hexi Pharma, fără niciun deces cauzat de infecţii nozocomiale. "Nu e vina lor că i-au cumpărat, dacă firma a câştigat licitaţii", spune dr. Alietta Florian, şefa Serviciului de control în sănătate publică a DSP Bihor.
După declanşarea scandalului, însă, produsele Hexi au fost imediat blocate. "Am făcut controale inopinate şi interdicţia era respectată peste tot", spune medicul, precizând că, oricum, calitatea acestora nu a influenţat semnificativ situaţia. Pe de o parte fiindcă materialele au fost utilizate pentru dezinfectarea tegumentelor înaintea unor intervenţii cu risc scăzut, pe de alta întrucât testele au relevat că folosirea lor a fost precedată de curăţarea în mod corect a spaţiilor din spitale şi însoţită de sterilizarea eficientă a instrumentarului şi echipamentelor.
Dr. Zoia Bitea, director adjunct al DSP, spune că studiile ştiinţifice au dovedit că primordială în orice spital e curăţenia. "Curăţenia îndepărtează 97% din încărcătura microbiană. Abia apoi se face dezinfecţia, care elimină 2% din microbi". Altfel spus, degeaba dai cu dezinfectant dacă înainte nu foloseşti apă şi săpun.
De când lumea, în toată lumea
"Infecţiile nozocomiale există în toate spitalele din lume", spune dr. Corina Fonoage, şef Compartiment supravegherea sănătăţii publice. Ce diferenţiază România e modul în care personalul medico-sanitar şi autorităţile înfruntă problema: la nivel mondial sunt raportate 7% din infecţii, deşi rata reală este estimată la 20%, pe când la noi se raportează 1%. În Bihor, raportările sunt peste media naţională, dar nu cu mult: 1,55% în 2015, 1,59% în 2014.
Raportările au fost decise prin lege în 1994 întrucât, suprapuse peste bolile pacienţilor, infecţiile îi pot pune în primejdie. Totuşi, ele se fac efectiv abia din 2006, în baza unui Ordin al ministrului Eugen Nicolăescu, care a obligat fiecare spital să aibă o comisie SPCIN (Supravegherea, Prevenirea şi Controlul Infecţiilor Nozocomiale), ce transmite situaţiile către DSP distinct, pe puncte critice: staţie de sterilizare, bloc operator, ATI, secţii chirurgicale, bloc alimentar, spălătorie.
"Motivul neraportării reale e frica de amenzi şi de controale", explică dr. Fonoage, "deşi n-ar fi o problemă ca raportările să treacă de 10%". Cu o condiţie: să nu existe focare de infecţie, adică "mai mult de 3 cazuri cu legături epidemiologice", adică 3 persoane cu acelaşi germen, în aceeaşi perioadă şi în aceeaşi secţie. Concluzia? Nu atât existenţa infecţiei nozocomiale e periculoasă, cât a focarului de infecţie. "Din fericire, în judeţ nu am avut niciun focar de când există comisiile SPCIN", spune dr. Fonoage.
În scădere
Potrivit DSP, anul trecut infecţiile în secţiile de obstetrică s-au împuţinat la 14 faţă de 21 în 2014, în cele de ginecologie de la 17 la 16, iar la neurologie de la 24 la 8. În ce priveşte cauzele, în 2015 au fost 5 infecţii urinare faţă de 12 în 2014, 48 cazuri asociate cu manevre terapeutice exploratorii (endoscopii, de pildă) faţă de 78, iar pe plăgi chirurgicale 34 de infecţii faţă de 41.
Cum se explică reducerea? Prin modernizările aduse spitalelor de autorităţile locale, de la îmbunătăţirea condiţiilor hoteliere şi separarea circuitelor până la înlocuirea echipamentelor şi instrumentarului, iar pe de alta prin insistenţa cu care DSP verifică respectarea curăţeniei, dezinfectării şi sterilizării, la nevoie recurgând şi la amenzi.
Pericolul antibioticelor
Specialiştii mai subliniază, însă, un lucru: nu atât existenţa infecţiilor este problema, cât faptul că ele pot doborî persoane vulnerabilizate de antibiotice. "Cel mai mare factor de risc este utilizarea necorespunzătoare a antibioticelor. DSP nu are cum să urmărească acest aspect, pentru că ţine de pacient. Omul crede că dacă unui vecin i s-a potrivit un antibiotic i se potriveşte şi lui, fără să ştie că ritmicitatea, dozajul şi durata administrării se stabilesc de la caz la caz. Rezultatul e că la aceste persoane se creează rezistenţă la antibiotice şi devin cele mai expuse la infecţii", spune dr. Bitea.
Consecinţa? Pe viitor, diferenţa între cei care vor supravieţui şi cei care pot muri după o infecţie va fi cea dintre uzul şi abuzul de antibiotice. Şi niciun dezinfectant nu va face minuni, oricât de puternic ar fi...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.