URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 06 IUNIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În relația cu administrația centrală, Bihorul și Oradea au avut câteva episoade faste, dar și niște ghinioane teribile. Marea lovitură a fost trecerea a zeci de hectare de teren situat în centrul Oradiei în posesia Consiliului Județean, odată cu marea retragere a armatei la minimum 60 de kilometri de graniță. Dar putem spune că am avut și ghinion pentru că...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Greva profesorilor a ajuns la a doua săptămână și s-a radicalizat, nu dă semne că se va încheia degrabă. În sectorul privat nu cred că există cineva care să viseze la o creștere a salariului, dintr-o dată, cu 25%, iar dacă n-o primește să lase lucrul când îi e mai drag patronului. Cu toate că o astfel de majorare nu e deloc simbolică, greviștii din învățământ o resping totuși cu vehemență, forțând după deviza „acum ori niciodată”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Chiar dacă toată lumea știe că anumite fapte se pot proba numai cu martori, legea este foarte strictă cu privire la condițiile în care se poate propune această probă, pe de-o parte, iar pe de altă parte există anumite limitări ale utilizării acestei probe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când apa are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului stăbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.
12 Ianuarie 2016, 11:00

Messi a câştigat Balonul de Aur pentru a cincea oară

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fotbalistul argentinian Lionel Messi, care joacă pentru FC Barcelona, a câştigat luni pentru a cincea oară Balonul de Aur în cadrul galei FIFA care a avut loc la Zurich.

Messi a obţinut 41.33 la sută din voturi, urmat de Cristiano Ronaldo, cu 27.76 şi Neymar cu 7.86 la sută.

Ultimele şapte ediţii ale Balonului de Aur au fost câştigate de Messi (patru) şi Ronaldo (trei). Anul trecut, trofeul a fost obţinut de Ronaldo. Messi a mai câştigat distincţia în 2009, 2010, 2011 şi 2012.

"Este un moment foarte special pentru mine să câştig din nou Balonul de Aur, după ce am fost doi ani aici şi l-am urmărit pe Cristiano cum ridica trofeul. Este incredibil că am câştigat a cincea oară. Este mai mult decât visam când eram copil. Mulţumesc tuturor celor care m-au votat şi mulţumesc coechipierilor mei. Şi mulţumesc fotbalului pentru ce mi-a oferit, atât bun cât şi mai puţin bun. Pentru că m-a ajutat să cresc şi să învăţ", a declarat Messi.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6099 RON
  • 1 EUR = 4.9633 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON