Cu o investiţie de 3 milioane de euro, depozitul de piese originale al firmei Mercedes-Benz are pe stoc piese cu o valoare de piaţă de cinci milioane de euro. Amplasat la ieşirea din Oradea spre Deva, centrul logistic ocupă o suprafaţă de 4.000 mp şi cuprinde circa 13.500 de piese originale pentru mărcile Mercedes Benz, Smart, Chrysler, Jeep, Dodge şi Mitsubishi Fuso Canter.
Depozitul va ajunge la capacitatea maximă de stocare în următoarele şase luni, urmând să atingă 23.000 de repere distincte de la simple siguranţe până la agregate cum ar fi motoare şi cutii de viteze. Stocul de piese cuprinde inclusiv roţi dinţate, întinzătoare de lanţuri, arbori cu came şi semifabricate produse în cadrul unei companii Daimler situate la Cugir.
Odată cu inagurarea depozitului de la Oradea, Mercedes-Benz va putea livra celor 29 de dealeri din ţară piesele solicitate în cel mult 24 de ore, în cazul în care aceastea se găsesc pe stoc, respectiv în cel mult două zile, dacă trebuiesc comandate de la depozitul centrale Daimler din Germania. Piesele comandate până la ora 17, iar în cazuri speciale până la ora 19, vor ajunge la service-ul care le-a comandat cel târziu a doua zi la ora 10. Livările se fac zilnic.
Prezent la inaugurarea locaţiei de la Oradea, Michael Grewe, CEO şi preşedinte Mercedes-Benz România, a declarat că depozitul va duce la îmbunătăţirea serviciilor after-sales prestate de firmă către dealeri şi consumatorii finali. "Ştim că în această perioadă de criză trebuie să facem economii, dar nu vrem să facem economii care să nu ne facă bine. Din acest motiv vom investi în continuare pentru binele nostru şi al clienţilor noştri", a spus Michael Grewe.
Philipp Hagenburger, After-Sales Manager Mercedes-Benz România, a declarat cu această ocazie că serviciile post-vânzare oferite clienţilor de către firmă sunt la fel de importante ca şi calitatea produsului scos la vânzare. "Pentru un brand de mare calitate cum este Mercedes-Benz trebuie să oferi şi servicii premium. Dacă prima maşină e vândută de cei de la vânzări, cea dea doua maşină e vândută de cei care lucrează în post-vânzări, pentru că există satisfacţia consumatorului final", a declarat Phillipp Hagenburger.
Managerul After-Sales a mai spus că pentru a putea oferi servicii de calitate, firma are nevoie de personal calificat şi o bună organizare a logisticii. Din acest motiv a şi fost aleasă Oradea ca şi locaţie pentru depozitul de piese originale. "Aveam aici 14 angajaţi cu experienţă pe care nu am vrut să îi pierdem şi am vrut să profităm şi de locaţia oraşului Oradea. Dacă am fi amplasat depozitul în centrul ţării, dealerii din zona de vest ar fi trebui tot timpul să facă un drum înapoi", a mai spus Hamburger.
Depozitul de piese originale este deservit de 17 angajaţi şi are pe stoc 82% din piesele necesare pentru reparaţia unei maşini. Având în vedere faptul că numai anul acesta în România au fost importate circa 10.000 de autovehicule marca Mercedes, este de aşteptat ca vânzările companiei din servicii post-sales să crească.
Prin noua organizare a logisticii, firma îşi va reduce costurile cu 10%. Serviciile after-sales reprezintă circa 20% din bussines-ul Mercedes-Benz România, dar pe fondul crizei economice şi a creşterii importului de autovehicule second-hand în detrimentul vânzărilor, procentul a crescut la 35%-40%.
`
Părerea noastră
Folclor de Bihor
Doamna Vig Hajnalka Ildiko a fost numită şefă peste Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. Asta, după ce la nivel local a fost când şefa supremă a Cadastrului, când adjunctă. Oricum tot ea a condus instituţia, pentru că celelalte partide s-au limitat să trimită nişte papagali care ori s-au comportat ca nişte mărunţi borfaşi, ori s-au mulțumit să-şi înhaţe leafa fără să facă nimic.
Cu tupeu
Deşi practic meseria asta de trei decenii, azi, mâine, nu încetează să mă minuneze un fenomen permanent manifest în politica românească: modul în care se autodevorează coaliţiile de partide ajunse la guvernare, făcându-se cioburi înainte de-a apuca să furnizeze ceva substanţial naivilor de electori. A fost boala CDR-ului, a fost a USL-ului, este a guvernării de azi şi va fi, probabil, şi a celei de mâine...
Zic şi eu
Nu surparea dealului Ciuperca e marele eşec al primarului Bolojan, chiar dacă ani de zile a fost tema preferată a opoziţiei locale, subiect de hate pe Facebook şi sursă de meme. Eşecul a fost invalidarea referendumului pentru Oradea Mare, prin unificarea cu Sânmartin, boicotată de UDMR şi de PSD. Dacă alde Szabó Ödön a avut o motivaţie practică, teama că în Oradea Mare UDMR ar fi urmat să aibă mai puţini consilieri şi postul de viceprimar pierdut (ceea ce oricum s-a întâmplat), PSD-ul lui Ioan Mang şi-a făcut socoteala că-i musai să moară capra vecinului liberal. N-a câştigat nimic din asta, dar Oradea a pierdut. Ura!
Newsletter
Spune ce crezi
Primarul Florin Birta propune reabilitarea pietonalei Republicii, prin pavarea cu porfir și revenirea la modelul estetic cu cercuri, din perioada comunistă. Ce părere aveți?
De stiut
Colțul juridic
În ultimii ani, în spaţiul public şi în mediul juridic, au existat discuţii interminabile despre efectele pe care o decizie a Curţii Constituţionale le produce în procesele aflate pe rol la acel moment. Inclusiv în aceste zile se discută foarte mult cu privire la efectele ultimei decizii a CCR cu privire la prescripţia penală în dosarele penale.
Bihoreanul la medic
În regiunea ţării noastre, înţepăturile de insecte dau rareori fenomene grave de intoxicaţie; ar fi nevoie de 500-1000 de înţepături de albine pentru a produce moartea. În regiunile tropicale, în America de Nord şi de Sud, în Africa şi Asia Centrală se întâlnesc păianjeni veninoşi ("văduva neagră") şi scorpioni, care sunt foarte periculoşi atât pentru oameni, cât şi pentru animalele domestice.
09 Decembrie 2009, 16:17
Mercedes Benz a lansat un depozit de piese originale care va deservi toţi dealerii din ţară (FOTO)
-
Percheziţii în Bihor în cazul unor hoţi care au furat 43.000 euro dintr-o maşină. Printre suspecţi e o "vedetă" care a jefuit 5 bănci în Italia 20:01, 01 Iul 2022
-
Caniculă record: Într-un oraș din Bihor a fost cea mai caldă zi, din istoria măsurătorilor 10:20, 02 Iul 2022
-
Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, se află într-o vizită privată în Bihor. Află de ce! 22:25, 01 Iul 2022
-
S-a sinucis acasă: Un bihorean și-a tăiat gâtul, în baia propriei locuințe din Tileagd 11:55, 02 Iul 2022
-
Accidentul din Ioșia: Un tânăr de 24 de ani, la volanul unui Mercedes, nu a dat prioritate și a lovit o mașină în care se afla o familie, cu o copilă de 5 ani 21:00, 18 Iun 2022
-
Înotătorul David Popovici a devenit campion mondial la 17 ani! „România e mândră de tine” 19:40, 20 Iun 2022
-
Experiment contestat: Băgaţi cu forţa într-un proiect de salubritate, locatarii cartierului Prima Nufărul din Oradea au ajuns victime ale Poliţiei Locale 12:41, 23 Iun 2022
-
Pietonala Republicii din Oradea va fi refăcută! Modelul din comunism, cu cercuri, propus de Birta. Vă place cum arată? (FOTO) 14:51, 21 Iun 2022
-
Efectele deciziilor Curții Constituționale 17:33, 02 Iul 2022
-
Noul FC Bihor se va reuni la Stadionul Municipal „Iuliu Bodola” 16:50, 02 Iul 2022
-
Captură uriașă de droguri, făcută de polițiștii și procurorii din Oradea! Trei bărbați, prinși în flagrant când încercau să vândă cocaină (FOTO) 16:09, 02 Iul 2022
-
România, locul I pe națiuni la Olimpiada Balcanică de Matematică. Elevii care au obținut un punctaj record 15:41, 02 Iul 2022
- Kovesi nu l-ar învinge pe Geoană, la prezidențiale. Câștigă la limită contra lui Ciucă | SONDAJ
- SONDAJ | PNL și PSD ar câștiga detașat alegerile, dacă ar avea loc acum. USR, sub AUR
- Cum ajunge Poliția să lase fetele traficate înapoi pe stradă
- 37 de ONG-uri, printre care și Freedom House România, condamnă distrugerea legii avertizorului de integritate
Ştiri de la CAO
-
Faceți-vă provizii, mai ales că vine o zi toridă! O parte dintre orădeni rămân JOI fără apă din cauza unei avarii 19:34, 29 Iun 2022
-
Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 27 iunie - 1 iulie 2022 07:30, 27 Iun 2022
-
Faceți-vă provizii! Orădenii din zona Nufărul rămân luni fără apă. Lista străzilor afectate 19:34, 26 Iun 2022
-
Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 14-17 iunie 07:51, 13 Iun 2022
Diva Hair
Ultimele Comentarii
- Și eu ca prostu credeam că vor pune reducerea pe bon În Spania au dat o reducere de 0.2€ /... Postat 02 Iul 2022, 09:52 de Vio_427
- Ma ia cu fiori când mă gândesc la experiența mea cu OCPI După ce m-am întors în țară, prima... Postat 02 Iul 2022, 09:49 de Vio_427
- Sens giratoriu ?? Cea mai proastă intersecție din Oradea.... Postat 02 Iul 2022, 08:56 de Taxi-driver
- Ne-am lamurit de ce l-a uns birtinezul sef pe chindlea: Minte de ingheata apele, acum, la 38 de... Postat 02 Iul 2022, 05:34 de pinonel
- Batranetea e cruda si nu iarta pe nimeni! Mi-am amintit acest adevar gandindu-ma la... Postat 01 Iul 2022, 17:42 de pinonel
Bihoreanul tipărit
-
Adulter la plată: Un bihorean va plăti daune de 20.000 euro pentru că şi-a înşelat soţia şi a lăsat-o fără avere 07:57, 30 Iun 2022
-
Festivalul cavalerilor: Luptători neînfricați, arcași și călăreți din șapte țări europene pun stăpânire pe Cetatea Oradea (FOTO / VIDEO) 12:43, 29 Iun 2022
-
Profesorii „de carieră”: Elevii din Bihor, sprijiniți să-și aleagă meseria potrivită la un centru de excelență în învățământ profesional (FOTO) 11:38, 29 Iun 2022
-
Benzină pe alese: Bihorenii stabiliți în Ungaria au fost lăsați fără carburant la preț plafonat, deși au și cetățenie maghiară (FOTO) 08:02, 29 Iun 2022
ACTUAL
-
România, locul I pe națiuni la Olimpiada Balcanică de Matematică. Elevii care au obținut un punctaj record 15:41, 02 Iul 2022
-
Accident mortal între Oradea și Cluj: O tânără de 21 de ani a murit 14:29, 02 Iul 2022
-
Laura Codruţa Kövesi ia în considerare să „atingă” România la banii europeni, dacă nu protejează avertizorii de integritate 17:25, 30 Iun 2022
-
După atacuri ucrainene, soldații ruși au părăsit Insula Șerpilor. Moscova confirmă retragerea (VIDEO) 16:07, 30 Iun 2022
Stiri SPORTIVE
-
Noul FC Bihor se va reuni la Stadionul Municipal „Iuliu Bodola” 16:50, 02 Iul 2022
-
Oamenii de fier se aleg în Bihor! Aproape 300 de sportivi participă la singurul triatlon pe distanța Ironman din țară (FOTO/VIDEO) 12:54, 02 Iul 2022
-
Orădeanca Giulia Safina Popa reprezintă România la Tennis Europe Junior Tour Summer 11:07, 02 Iul 2022
-
CSM CSU Oradea se desparte de Tudor Fometescu 15:42, 01 Iul 2022
BIHOREANUL TV
-
Un tânăr a murit în Oradea, după ce s-a înecat în Crişul Repede. Avea doar 30 de ani (VIDEO)
-
Rutierist la patrupezi: Celebrul polițist vlogger Octavian Perțea a plecat de la Rutieră (VIDEO)
-
„Mirciulică” pe marile ecrane: Comediantul Mircea Bravo, bunica Lenuța și o actriță din Oradea, protagoniști de film
Oradea Noastră
-
Oradea ieri, Oradea azi: Creditele, una dintre soluţiile folosite pentru dezvoltarea oraşului 18:21, 25 Iun 2022
-
Aruncăm ca la carte! Ce prevede regulamentul Oradiei despre colectarea separată a deşeurilor 16:54, 24 Iun 2022
-
Șeful Companiei de Apă Oradea, Lucian Chindlea: „Fiecare trebuie să plătească pentru apa consumată și poluarea produsă” 13:00, 24 Iun 2022
-
Experiment contestat: Băgaţi cu forţa într-un proiect de salubritate, locatarii cartierului Prima Nufărul din Oradea au ajuns victime ale Poliţiei Locale 12:41, 23 Iun 2022
Bihor
-
Captură uriașă de droguri, făcută de polițiștii și procurorii din Oradea! Trei bărbați, prinși în flagrant când încercau să vândă cocaină (FOTO) 16:09, 02 Iul 2022
-
O fată de 13 ani din Bihor a fugit de-acasă, iar părinții cer ajutor, ca să o găsescă 15:03, 02 Iul 2022
-
Oamenii de fier se aleg în Bihor! Aproape 300 de sportivi participă la singurul triatlon pe distanța Ironman din țară (FOTO/VIDEO) 12:54, 02 Iul 2022
-
Vin furtunile! Cod portocaliu de vijelii puternice și ploi abundente în Bihor 12:08, 02 Iul 2022
Stiri Oradea
-
Prima zi cu preţuri compensate la benzină şi motorină. Cât costă carburanţii la benzinăriile din Oradea (FOTO) 11:55, 01 Iul 2022
-
S-a dublat consumul! Orădenii de pe dealurile oraşului reclamă că rămân în fiecare seară fără apă la robinete 20:06, 30 Iun 2022
-
Arina Moș este noua șefă a femeilor liberale din Oradea. Ilie Bolojan: Nu este atât de importantă cota de gen, cât este cota de competență (FOTO) 16:45, 30 Iun 2022
-
Mesaj RO-ALERT trimis în Bihor, din cauza caniculei. Ce trebuie să (nu) faci când e COD ROȘU 12:25, 30 Iun 2022
Revista Familia
-
Conferințele Familia: Teodor Baconschi - „Optimismul fără scrupule al utopiei și moderația conservatoare” 19:10, 27 Mai 2022
-
A apărut numărul 4 al revistei Familia: Despre „capriciile începutului de secol” 13:10, 25 Mai 2022
-
De ce aţipesc parlamentarii? Politologul Cristian Preda conferenţiază miercuri la Biblioteca Judeţeană 07:23, 05 Apr 2022
-
Triplă lansare "Familia" la Casa Darvas - La Roche 16:51, 21 Dec 2021
Informații de la Termoficare
-
Se întrerupe furnizarea apei calde pentru două puncte termice din Oradea 09:06, 30 Mai 2022
-
9 puncte termice din Oradea rămân fără apă caldă. Vezi străzile afectate! 09:13, 24 Mai 2022
-
Pentru patru puncte termice din Oradea rămân fără apă caldă 11:27, 10 Mai 2022
-
Termoficare Oradea: Fără apă caldă, la patru puncte termice din Oradea 12:09, 07 Mai 2022
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.7424 RON
- 1 EUR = 4.9454 RON
- 1 HUF = 0.0125 RON
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.