Mediu toxic

Umblând prin Europa, nu o dată am constatat că în unele chestiuni România e mai "europeană" decât Strasbourg şi Bruxelles laolaltă. În Germania am dejunat o dată într-un restaurant bine plasat din Frankfurt, unde gustul preparatelor era aşa de dubios că mi-am şi imaginat un raid OPC prin bucătărie şi pe Piedone de la Sectorul 4 strivind ouăle stricate în faţa cameramanilor.

Altă dată, am înnoptat în Belgia într-un hotel cu toalete pe hol, atât de puturoase că-ţi venea să chemi Sanepidul; mai ceva decât buda unui tren personal. La noi, cel puţin pe unde am fost, n-am întâlnit aşa ceva, poate fiindcă am ajuns mai catolici ca Papa şi respectăm directivele - unele, nu pe toate - mai abitir decât europenii înşişi.

Întrecem însă orice (lipsă de) măsură în chestiunile de mediu. În timp ce microhidrocentralele seacă râurile de munte şi şvaihofării de tot felul (inclusiv băştinaşi) defrişează codri întregi, ecologiştii de ziua a opta se indignează prin oraşe că edilii sacrifică un pom pentru o parcare, o stradă, un pod. Instituţiile de mediu însele au devenit nişte măciuci politice, dând la cap primarilor detestaţi că nu stau degeaba.

Ditamai Ministerul a amendat CET Oradea pentru o întârziere de o zi în raportarea certificatelor verzi, deşi combinatele energetice din Oltenia n-au făcut-o deloc, iar Agenţia şi Garda de Mediu sancţionează tăierea unor arbori din piaţa centrală (care nu-i nici parc, nici pădure), în timp ce oraşul duhneşte din cauza unei porcării pentru care Căpitanii Planet cu carnete de partid n-au nici nas, nici alt organ.

Tot grija pentru mediu face ca un proiect cum e Autostrada Transilvania să fie mai anevoios decât construirea Marilor Piramide egiptene ori trimiterea rachetelor în Cosmos. Până şi existenţa unui gândac de Colorado poate fi invocată pentru angajarea unor băieţi deştepţi - pe sume niciodată ori prea rar comunicate public, dar sigur nu mici - care să facă documentaţiile pentru autorizaţiile de mediu. Aşa a ajuns România ţara Marilor Proiecte încremenite în proiect, pierdute în tufărişuri, ba chiar în lacuri şi bălţi, de vreme ce şoferii nu mai au voie să deranjeze nici măcar peştii, broaştele şi mătasea broaştei.

Ca să vezi, ai dracu’ austrieci, unguri, nemţi, italieni, poloneji, engleji, occidentalii nu s-au împiedicat în egolocizme!

Nu trebuie să fii Jacques Cousteau sau gurul Greenpeace ca să-ţi dai seama că o autostradă, cu sau fără pasaje pentru animalele sălbatice, ar fi mult mai sănătoasă pentru oameni şi faună decât prăpăditele drumuri naţionale. Pe autostradă risipeşti mai puţin carburant şi stai mai puţin în trafic, deci poluezi mai puţin decât pe un DN plin de ambuteiaje, traversând satele pe sub nasul localnicilor şi adesea, precum cel către Beiuş, periculos de ciuruit.

Doar înaltele autorităţi nu ştiu. Şi dau de lucru în continuare nu muncitorilor, ci consultanţilor experţi ba în actualizări de proiecte, ba în înnoiri de autorizaţii de mediu.