Poloiştii de la CSM Oradea au aflat calendarul şi sistemul de desfăşurare a noului sezon al cupelor europene. Anunțul a fost transmis de Liga Europeană de Natație în primele zile ale acestei săptămâni către federațiile naționale și cluburi. Sunt primele informațiile oficiale cu privire la sezonul competițional 2020-2021.
LEN a precizat că de această dată competiția continentală intercluburi, Champions League, va avea un singur tur de calificare. Acesta se va desfășura în perioada 23-25 octombrie 2020, cel mai probabil sub formă de turneu. În urma turului de calificare, doar două echipe se vor califica în faza grupelor.
După cum informează CSM Oradea, LEN a justificat această decizie prin prisma pandemiei de coronavirus, astfel încât „va reduce numărul echipelor participante, dar și al meciurilor de disputat”.
În faza grupelor LEN Champions League au fost rezervate zece date, „astfel încât se poate deduce că vor fi grupe de șase echipe, adică un total de 12 echipe”, după cum mai anunţă clubul orădean.
Sezonul regulat al Ligii Campionilor Europeni la polo va debuta în 10 noiembrie 2020 și se va încheia pe 8 mai 2021. Primele patru clasate în fiecare grupă se vor califica la turneul final. Ultima fază, Final Eight, va reuni opt formaţii şi se va desfășura în perioada 3-5 iunie 2021, la Hannover, în Germania.
Cea de-a doua competiţie continentală intercluburi la polo, LEN EuroCup, va avea două tururi de calificare în noul sezon. Acestea se vor desfășura sub forma unor turnee de patru sau mai multe echipe.
Conform informării Ligii Europene de Nataţie, formaţiile îndreptăţite să participe în Champions League, dar care nu vor lua parte la aceasta, vor fi înscrise direct în cel de-al II-lea tur preliminar al EuroCup.
Primul tur de calificare al LEN EuroCup se va desfăşura între 30 octombrie și 1 noiembrie 2020, iar turul al II-lea, între 13 și 15 noiembrie 2020.
Pe tabloul principal al competiţiei se va juca în sistem cu dublă manșă eliminatorie. Optimile de finală sunt programate pe 2 și 16 decembrie 2020, sferturi de finală vor avea loc pe 6 și 20 ianuarie 2021, semifinale în datele de 6 și 20 martie 2021, iar finala pe 10 și 24 aprilie 2021.
Deocamdată nu se ştie în ce competiţie a cupelor europene va lua parte CSM Oradea în următorul sezon.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.