URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.

Marele muzeu: Muzeul Ţării Crişurilor şi Muzeul oraşului Oradea se vor uni într-o singură instituţie, dar cine o va conduce?

Marele muzeu: Muzeul Ţării Crişurilor şi Muzeul oraşului Oradea se vor uni într-o singură instituţie, dar cine o va conduce? VIZITE ÎN CIRCUIT. Ilie Bolojan şi Florin Birta (în imagine la inaugurarea unei expoziţii dedicate generalului Traian Moşoiu la Muzeul oraşului) s-au înţeles să lase gestionarea muzeelor orădene în seama Consiliului Judeţean
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un mare muzeu îşi anunţă inaugurarea în Oradea. Nu este vorba despre o construcţie nouă, ci de o reţea care va cuprinde toate secţiile Muzeului Ţării Crişurilor şi pe cele ale Muzeului oraşului Oradea.

Ideea îi aparţine preşedintelui CJ, Ilie Bolojan, susţinut de primarul Florin Birta şi de majoritatea aleşilor locali. Proiectul se află la început şi are multe necunoscute, una dintre ele fiind dacă fuziunea se va dovedi rodnică…

Două atracţii

Propusă public marţea trecută de Bolojan şi Birta, fuziunea a fost o surpriză pentru mulţi. Înfiinţat în 2018 prin extinderea Muzeului Cetăţii, Muzeul oraşului Oradea (MoO) a fost acreditat de Ministerul Culturii la finalul anului 2019. De atunci, municipalitatea a investit în branduirea MoO, în deschiderea de noi expoziţii şi, recent, a finalizat un proiect european în urma căruia a fost deschisă publicului Casa Darvas - La Roche, ca singurul muzeu Art Nouveau din ţară.

Angela Lupşea, directoarea Muzeului Orașului OradeaInteresant este şi că anunţul vine după ce Primăria Oradea i-a dat, în urma unui concurs cu dedicaţie, un nou mandat de manager controversatei Angela Lupşea (foto), acuzată de mai multe nereguli şi denunţată la DNA de specialiştii pe care i-a mazilit rapid, în urma unor evaluări dubioase.

Pe de altă parte, Muzeul Ţării Crişurilor s-a mutat în vara anului 2018 din Palatul Baroc în noul sediu de pe strada Armatei Române nr. 1 (fosta Garnizoană) şi, treptat, pe măsură ce au fost amenajate pe bani europeni diversele secţii, s-a deschis parţial vizitatorilor, cu expoziţii valoroase. MŢC este condus încă din 1994 de Aurel Chiriac, doctor în Istoria Artei, al cărui mandat a fost reînnoit în 2020 pentru o perioadă de 4 ani.

De acum, împreună

Protocolul aprobat săptămâna trecută, atât de consilierii judeţeni, cât şi de consilierii locali ai Oradiei, prevede concret că MoO şi MŢC vor fi reorganizate într-o singură instituţie, un nou muzeu aflat în subordinea Consiliului Judeţean, care-l va şi finanţa. Totuşi, şi Primăria va contribui financiar pentru susţinerea activităţilor din Cetate.

Noua instituţie va avea sediul pe Armatei Române 1 şi va cuprinde: Muzeul Ţării Crişurilor, muzeele memoriale Iosif Vulcan, Aurel Lazăr şi Ady Endre, Muzeul oraşului Oradea (din Cetate), Casa Darvas la Roche şi viitorul Muzeu al francmasoneriei.

Obiectivele fuziunii sunt elaborarea unei "strategii muzeale unice", reducerea cheltuielilor de funcţionare - cum a promis Bolojan să facă şi în alte instituţii de cultură - şi, astfel, creşterea fondurilor pentru expoziţii, cercetare şi dotări. "Nu trebuie să apară competiţii inutile, suprapuneri de competenţe, care nu duc la niciun progres", explică şeful CJ contopirea celor două instituţii.

Concurs la orizont

În perioada următoare, după cum au anunţat Bolojan şi Birta, va fi formată o comisie din 5 persoane (3 numite de preşedintele CJ, 2 de primarul Oradiei) care vor decide concret cum se va face fuziunea (câte posturi vor fi reduse, cum se poate eficientiza activitatea) şi care vor face demersurile pentru recunoaşterea noii instituţii de către Ministerul Culturii. Mega-muzeul ar urma să fie înfiinţat oficial din 1 iulie 2021.

Deocamdată nu se ştie cine va conduce structura muzeală, iar preşedintele CJ Bihor a promis un concurs: "Se vor putea înscrie toate persoanele care respectă prevederile legale. Nu putem spune azi dacă va câştiga o persoană sau alta".

Aurel Chiriac, directorul Muzeului Țării CrișurilorÎn timp ce unii se tem că în fruntea noului muzeu ar putea ajunge controversata Angela Lupşea, alţii cred că, cel puţin temporar, acesta ar putea fi condus de Aurel Chiriac (foto). Se pare că autorităţile nu exclud nici numirea unui interimar, o persoană nouă, până la finalizarea concursului. Nici Lupşea şi nici Chiriac nu au comentat încă viitoarea fuziune. "Va trebui să văd toate detaliile şi apoi mă voi putea exprima", a spus directorul MŢC.

Cu deadline

Protocolul de colaborare include şi un plan de activităţi, ba şi termene limită pentru îndeplinirea acestora. Până pe 1 decembrie 2021, noua instituţie va trebui să finalizeze lucrările de amenajare a etajului II al clădirii MŢC de pe Armatei Române, adică secţiile de Artă şi Istorie Contemporană. Apoi, până în aprilie 2022, vor trebui finalizate şi ultimele lucrări şi deschisă secţia de Etnografie de la etajul III.

Tot în primăvara anului 2022 ar urma să fie inaugurat Muzeul francmasoneriei din Oradea. În fine, până în primăvara anului 2024, conducerea noului muzeu va trebui să finalizeze amenajarea şi dotarea Palatului Princiar din Cetate.

După înfiinţarea noului muzeu din Oradea, turiştii şi localnicii vor putea, spre exemplu, să viziteze toate secţiile prin achiziţionarea unui card unic (al cărui preţ nu se ştie încă). Ar fi bine să fie şi alte beneficii după ditamai reorganizarea...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON