Managerul Spitalului Municipa Oradea, Dacian Foncea, a fost reclamat la ITM după ce comitetul director al unităţii a decis reducerea sporurilor pentru gărzile medicilor de la 75% în cursul săptămânii la 10%, iar cele pentru weekend-uri şi sărbători legale de la 100% la 20%.
„Stabilirea procentelor pentru sporurile de gardă intră în sarcina comitetului director. Decizia a fost luată la ultima şedinţă, cea din luna august. Hotărârea a născut foarte multe nemulţumiri în rândul medicilor, care m-au reclamat inclusiv la ITM. A venit controlul, s-a constatat respectarea prevederilor legale şi gata. Eu consider că medicii au suficient de mare salariu încât sporul de gărzi să nu-l dau maxim”, a declarat managerul Dacian Foncea.
Conform noii grile aprobată de comitetul director, un medic primar (gradația 5) încasează 558 lei pentru 18 ore de gardă în timpul unei săptămâni, faţă de 886 lei cât încasa până în luna septembrie, în timp ce un medic specialist primeşte 438 lei, faţă de 697 lei.
Pentru cele 20 de ore de gardă în weekend, un medic primar (gradația 5) încasează 811 lei, faţă de 1.352 lei, iar un medic specialist 637 lei, faţă de 1.062 lei.
„Trebuie spus că pentru gărzi medicii au o bază de calcul care include tariful orar şi sporul de gardă. Eu am redus acest spor. Impactul asupra venitului net nu e atât de pregnant. E undeva la 20% reducerea, în suma absolută, în net”, a mai explicat Foncea, susţinând în schimb că economia spitalului, ca urmare a acestei decizii, este de 300.000 lei în fiecare lună.
„Am fost întrebat când dăm înapoi sporurile maxime. Le-am spus că le vom da când vor fi bani", a mai spus Foncea.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.