Senatorul PNL Cristian Bodea consideră "hilară" ameninţarea liderului PSD Bihor, Ioan Mang, că împreună cu primarii social-democraţi va sesiza procurorii împotriva preşedintelui Consiliului Judeţean, Cornel Popa, fiindcă acesta a repartizat doar primarilor liberali şi UDMR bani pentru echilibrarea bugetelor locale. Bodea aminteşte că, împreună cu prefectul Claudiu Pop, Ioan Mang a făcut ca fondurile PNDL să fie date în anul electoral 2014 doar primarilor PSD, pentru deschiderea a noi şantiere în timp ce lucrările începute în 2007 sunt tot nefinalizate.
"O poveste hilară"
"Am auzit săptămâna trecută o poveste hilară, că Ioan Mang şi primarii PSD o să-l dea în judecată pe Cornel Popa. Hoţul strigă hoţii! Adică după ce Ioan Mang şi Claudiu Pop au orchestrat deschiderea de noi şantiere pe PNDL (n.r. – Programul Naţional pentru Dezvoltare Locală) în anul electoral 2014, în condiţiile în care Bihorul era campion la proiecte neterminate, vii să spui poveşti cum împart alţii banii", a spus senatorul Cristian Bodea într-o conferinţă de presă susţinută vineri la sediul PNL Bihor.
Bodea s-a referit la declaraţia preşedintelui PSD Bihor, Ioan Mang, conform căreia, alături de primarii din partid, va sesiza "Parchetul" pentru că în noiembrie Consiliul Judeţean a împărţit "pe criterii politice", exclusiv localităţilor cu edili PNL şi UDMR, suma de 5,68 milioane lei destinată echilibrării bugetelor locale, din cota de 20% din TVA colectată de Finanţe în judeţ, dar şi la faptul că anul trecut, pe când era vicepremier şi ministru al Dezvoltării Regionale, actualul preşedinte al PSD, Liviu Dragnea, a finanţat deschiderea de noi lucrări în comune, pentru modernizarea sau înfiinţarea unor reţele de apă, canalizare şi drumuri, fără ca şantierele începute în guvernarea 2004-2008 să fi fost finalizate.
Bodea a spus că, de fapt, chiar şi reprezentanţii PSD i-au păcălit pe propriii primari, deoarece de anul trecut aceştia nu au mai primit fonduri pentru continuarea lucrărilor începute strict din motive electorale. "Au primit bani de bătut ţăruşi, pentru că ăsta-i adevărul, din banii colectaţi de la români nu se pot construi reţele la mii de primării".
Cheia succesului şi libertăţii
În context, Bodea a repetat, cum a mai făcut şi în 2013 şi 2014, că soluţia pentru finanţarea lucrărilor edilitare de amploare în mediul rural şi nu numai, nu este bugetul naţional, ci fondurile nerambursabile de la Uniunea Europeană.
"Avem 40 de miliarde de euro de la UE pentru următorii ani, de acolo trebuie să le facem. Mesajul meu pentru toţi primarii este să nu mai aştepte să le pice bani de la Guvern, să meargă pe proiecte cu finanţare europeană şi să-şi caute şi proiectanţi şi consultanţi cinstiţi", a spus senatorul liberal.
El a concluzionat că, deşi banii de la Guvern sunt mai uşor de furat, dar "DNA stă cu ochii şi pe primari", "calea cea mai sigură, şi pentru succes (n.r. – al proiectelor), şi pentru libertate (n.r. – a primarilor) sunt fondurile europene".
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.