Dacă e 1 Decembrie, meniul e fasole cu ciolan! "Cu şorici, domnu’. Ciolanul l-a dus Dragnea la Teleorman", glumeşte unul dintre sutele de orădeni aşezaţi la rândul formată pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor.
Cele 2.700 de porţii gătite la popota Garnizoanei şi oferite de Primărie participanţilor la manifestările de ziua naţională s-au epuizat vineri în circa două ore.
Cozile s-au format cu o oră înainte de ora 11.30 când militarii urmau să înceapă împărţirea porţiilor. "Nu are rost să aşteptaţi. Mergeţi să vedeţi defilarea şi veniţi dup-aia înapoi", le-a spus unul dintre organizatori orădenilor care se aşezaseră la coadă. "Lăsaţi, aşteptăm... Mai bine aşa decât să pierdem rândul", a răspuns un bărbat.
Şi gratis şi pe bani...
La fel ca în anii anteriori, municipalitatea a organizat două puncte de distribuţie. La primul cort, militarii au împărţit fasole gratuit, iar la al doilea angajaţii municipalităţii au vândut cu 5 lei porţia. În jurul orei 12 prima coadă era lungă de circa 60 de metri, iar cea de-a doua pe jumătate.
În ciuda numărului mare de doritori, distribuirea porţiilor gratuite s-a făcut fără incidente. Militarii au întins două garduri metalice înaintea cortului şi lăsau să intre grupuri de câte zece persoane după meniul de fasolea cu ciolan, varza murata şi ceai . "Nu vă îngrămădiţi, ajunge la toată lumea", le-a spus jardarmul celor de la coadă.
Pentru a îndulci aşteptarea, când şi când, un uriaş în uniformă lua câteva pahare cu ceai şi le împărţea copiilor care aşteptau cu părinţii la rând, ca să îi mai facă să uite de frig. "O să vedeţi, merge repede", a zis ostaşul.
"Cazanul nu-i oală"
Pe la ora 13 timpul de aşteptare la fiecare dintre cozi era de circa o jumătate de oră. Deşi mai mulţi, organizaţi de militari, orădenii aşezaţi la rândul pentru porţii gratuite avansau mai repede pentru că nu mai trebuiau să aştepte după rest sau bon fiscal. De altfel, din cele 2.700 de porţii s-au vândut doar 450, restul fiind oferite gratuit.
Împărţirea mâncării ostăşeşti s-a încheiat în jurul orei 14, când sute de orădeni care aşteptau la coadă au plecat dezamăgiţi spre casele lor. "De ce nu ne-aţi spus să nu mai stăm, că stăm degeaba?!", a protestat un bărbat. "N-am ştiu nici noi. Cazanul nu-i oală, să vezi câte porţii mai sunt", a răspuns unul dintre bărbaţii care împărţeau mâncarea.
În câteva minute pe platou au mai rămas doar militarii şi câţiva angajaţi ai municipalităţii. Să strângă mesele întinse, corturile, cazanul şi tacâmurile de unică lăsate în urmă orădenii prea grăbiţi...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.