URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 11 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce ne-am face fără Bulgaria? Am fi chiar ultimii din Europa. Acum, că s-au dat rezultatele mirifice de la testele PISA, constatăm cu stupoare că elevii noștri sunt la fel de analfabeți funcționali ca acum 20 de ani, chit că între timp am avut un președinte dascăl, care a lansat jenantul program România Educată.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă reacția Ministerului Educației a fost jenantă, ministra vorbind despre „reziliență” fiindcă rezultatele au fost similare cu cele din 2018, societatea s-a arătat de o indiferență vecină cu autismul. Ligia Deca a spus, practic, că suntem la fel de proști ca acum un cincinal, dar sindicatele dăscălimii, asociațiile de părinți și consiliile elevilor nu s-au băgat în dezbateri.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. Majoritatea fumătorilor au mari dificultăţi în a renunţa la fumat...
13 Noiembrie 2012, 08:19

La loc comanda! Giraţia de la intersecţia străzilor Nufărului cu Nojoridului şi Meiului se desfiinţează la cererea Poliţiei Rutiere

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

N-a rezistat decât şapte luni! Sensul giratoriu de la intersecţia străzilor Nufărului, Nojoridului şi Meiului va fi desfiinţat înainte de sfârşitul lunii noiembrie.

"Serviciul de Poliţie Rutieră a venit cu o observaţie: maşinile care ies din strada Nojoridului trebuie să oprească pe linia de tramvai înainte să intre în giraţie şi există pericolul unor accidente", a declarat Leontin Pătcaş, şeful Biroului Drumuri şi Poduri din cadrul Primăriei.

Pătcaş a mai spus că giraţia va fi desfiinţată înainte de sfârşitul lunii noiembrie, după montarea noilor semafoare care au fost deja comandate.

Giraţia din strada Nufărului a fost dată în folosinţă la începutul lunii mai în pregătirea deschiderii noii căi de acces din strada Meiului. La vremea respectivă, giraţia a avut avizul Comisiei Rutiere, din care face parte şi un reprezentant al Poliţiei.

Fiind montat cu titlu provizoriu sensul giratoriu a fost construit din bidoane de plastic după modelul giraţiei din cartierul Ioşia.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
14 Comentarii
@anticomunistul
IP-ul calculatorului de pe care ai postat arata ca este in cladirea primariei ! In rest te credem, toti mai mintim ! P.S. Pune postarea intr-un e-mai si trimite-i-o stapanului tau ! Nu de alta, dar poate-ti arunca vreun os, acum de sarbatori, javra penala !
Postat 15 Noiembrie 2012, 09:37 de IT
Din ciclul : Hai sa vorbim discutii
Pentru toti comentatorii de circumstanta care se simt obligati "sa dea cu opinia pe forum" cateva precizari: 1. semafoarele sunt la locul lor, deci nu costa nimic repornirea lor 2. fiind amenajat din panouri de plastic, nici constructia giratiei nu cred ca a costat mult. 3. Peste tot, inainte de a se construi o giratie, daca nu este evidenta necesitatea ei, se realizeaza una din astfel de panouri, usor de montat si demontat, pentru a se vedea cum se comporta in realitate si abia daca dupa montare se constata o imbunatatire evidenta a traficului se realizeaza una permanenta. 4. Ori furumul e invadat de PD-isti pusi de partid sa critice, ori sunt multi care participa la un simpozion cu titlul dat mai sus. 5. Faptul ca municipialitatea condusa de Bolojan se preocupa de fluidizarea traficului in oras si de crearea de rute alternative se pare ca deranjeaza. Acelasi gen de comentarii, abundau pe furumuri si inainte de constructia podului Sovata. Ca e inutil, ca Bolojan si-a tras comision etc... Acum constat ca acel traseu nenecesar, in opinia unora, a devenit mai mult decat aglomerat. Deci este evident ca e inutil:))
Postat 14 Noiembrie 2012, 14:39 de anticomunistul
a
politia e absolut pe langa subiectul circulatie....stau doar la panda cu radarele (in loc sa stea in zonele unde au loc frecvent accidete)...pun semne aiurea dar mai ales zebrele pt pietonii din oras sunt un pericol majoritatea sunt coplect gresit puse
Postat 14 Noiembrie 2012, 09:56 de a
@Observer
Mare adevar ai zis in chestia cu tramvaiul care o ia la vale; la propriu ! Prin anii '70 a venit un tramvai la vale, lansat si a surprins un TIR pe sine, TIR care se deplasa spre autobaza de pe Salca. Ce a urmat ? Pai Costi VIDICAN (ala cu alba-neagra) a putut cobori de la et.I pe cabina TIR-ului ! Pe atunci gibonul nu cred ca trecuse mai departe de troita de la rascrucea din sat (nici acum nu-i mai ,,umblat'' !), asa ca e explicabil de ce nu poate anticipa o astfel de ,,intamplare'' !
Postat 14 Noiembrie 2012, 07:05 de petru
Se desfiinteaza pentru ca...
Cine a facut scoala de soferi cu un instructor bun stie ca este periculos sa te afli cu masina in calea tramvaiului. Este nerecomandat sa te deplasezi in fata lui dar si mai nerecomandat sa fii oprit in fata lui. Este si mai grav ca in cazul intersectiei esti in fata tramvaiului cu lateralul masinii. Tramvaiul trebuie conceput ca si un tren usor. Astfel domnilor de mai jos: nu este vorba ca stationeaza tramvaiul mai multi sa mai putin dar poate face din cineva frigarui de om (cedeaza frana, conditii de vizibilitate reduse, sa baga careva in fata lui etc). De altfel reiese din articol dar trebuie sa citesti cu atentie.
Postat 13 Noiembrie 2012, 18:16 de Observer
paralele
E plina Oradea asta de sensuri....las` ca sunt bune in campanie. Sunt bune sa vedem zilnic fetele celor care au furat atata sa apara acolo....mafiotul de Bolojan cu gasca.....
Postat 13 Noiembrie 2012, 17:07 de oradean
Mai bine mai tarziu decat niciodata
Sensul giratoriu din zona respectiva mi s-a parut o prostie chiar din ziua cand am trecut prima oara prin el, motivul fiind acelasi ca al Serviciului de politie rutiera. Am intrat el in el de pe strada Paleu si pe mine m-a incomodat tramvaiul care daca nu era treceam demult+asa zisi soferi care se uita la masinile din sens in loc sa accelereze si sa treaca odata. Cat despre turbogiratie nu am nici o problema. Lafel acceleratia.
Postat 13 Noiembrie 2012, 16:37 de Alexandru
NU DESFIINTATI GIRATIA
NU DESFIINTATI GIRATIA - NU DE ALTA, DAR E FOARTE BUNA. VIN ZILNIC DISPRE VELENTA SI MERG SPRE NUFARULUI, DAR SI DINSPRE CENTURA SI MERG SPRE CENTRU, IAR LUCRURILE MERG BINE-MERSI. DACA DESFIINTATI GIRATIA, CEI CARE VIN DE PE DRUMURILE SECUNDARE OR SA STEA LA SEMAFOR PANA LI SE TERMINA COMBUSTIBILUL. REGANDITI GIRATIA DIN CENTRU CIVIC, AIA E CU PROBLEMA, NU GIRATIA DIN CANTEMIR.
Postat 13 Noiembrie 2012, 14:20 de Shogun
sens giratoriu
CAND AU DE GAND SA FACA CEVA CU GIRATIA DIN CENTRUL CIVIC?????NE MANANCA VIATA ,TIMPUL SI BENZINA.
Postat 13 Noiembrie 2012, 14:11 de om
Din nou Csuszi
Sunt curios daca nu cumva domnul Csuszi de la OTL nu s-a amestecat in treaba asta. Acel sens era foarte bun pentru locuitorii din Nufarul si Velenta, tramvaiul nu cred ca statea mai mult in sens decat daca ar fi asteptat la semafor. Chestia e ca Bolojan la indemnul lui Csuszi face tot posibilul ca oradenii sa foloseasca mijloacele de transport in comun ale OTL in detrimentul masinii personale. Sa nu mai zic de faptul ca avem centura cu 2 benzi care se termina pe un pod in lucru (asta pt. carcotasii care nu vor masini si aglomeratie in oras)
Postat 13 Noiembrie 2012, 14:03 de vasi
@
Din moment ce linia de tramvai n-a aparut dupa luna mai, ia sa-si plateasca Bolojan prostia, lacomia, obsesia fata de sensuri giratorii!
Postat 13 Noiembrie 2012, 12:36 de AB
a
politia e absolut pe langa subiectul circulatie....stau doar la panda cu radarele (in loc sa stea in zonele unde au loc frecvent accidete)...pun semne aiurea dar mai ales zebrele pt pietonii din oras sunt un pericol majoritatea sunt coplect gresit puse
Postat 13 Noiembrie 2012, 11:07 de a
Primarul bun de plata
1). Era absolut in regula cu semafoare, asa cum a fost inainte. 2). Daca PR a cerut asta inseamna ca nu a existat aviz de la comisia municipala de circulatie si, deci, lucrarea s-a facut fara autorizatie. 3). Ca sa realizezi un sens giratoriu si apoi sa-l desfintezi, montand semafoare noi, pentru ca cele demontate sunt deja la gunoi, trebuie sa bagi in asa lucrare niste bani. 4). Cum locuitorii municipiului nu au cerut aceasta potlogarie si mascarada de sens giratoriu, nu vrem sa contribuim cu nici un leu. 5). Asadar, sa plateasca direct vinovatul sau vinovatii dupa caz, pentru ca nu este credibila posibilitatea ca ordonatorul principal de credite sa nu fi fost informat ca nu exista autorizatie pentru lucrare. 6). Cine e ordonatorul principal de credite in acest caz, adica cel care a semnat plata lucrarilor? 7). Se gauta vinovatul pe nume Bolojan.
Postat 13 Noiembrie 2012, 10:37 de Ursul pacalit
Bravo, a trecut campania pt. locale !
Acest articol este bun de material didactic la facultatile de jurnalism. Poate fi dat ca exemplu de cum NU se scrie un articol. Cine este cretinul de militist din comisie care in mai nu a ,,vazut'' ca autovehiculele sunt obligate sa stationeze pe liniile de tramvai ? SAu a primit ordin sa nu vada si sa nu vada oredenii o tampenie de-a gibonului ? Apoi se spune ca porcaria aia de giratie a fost facuta provizoriu. Da, numai ca proiectul prevedea ca intersectia sa fie semaforizata si dupa aparitia strazii Meiului. Cine si-a permis si pe ce bani sa modifice proiectul ? Poate citeste cineva de la curtea de conturi, poate si vreun procuror.... ce zici directore ghitea mircea ?
Postat 13 Noiembrie 2012, 09:15 de pinonel
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6059 RON
  • 1 EUR = 4.9677 RON
  • 1 HUF = 0.013 RON