URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 06 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum câteva săptămâni, am aflat că Primăria Oradea a încercat să pună mâna pe Casa de Cultură a Sindicatelor într-un mod nu tocmai ortodox, ceea ce pare impardonabil într-o țară ortodoxă, cum ne pretindem. De altfel, edilii nu sunt la prima tentativă de a pune mâna pe active care nu le-au aparținut, vezi și încercarea de a „naționaliza” Casa de Cultură a Tineretului.
Zic şi eu
Adrian Cris
În al 12-lea ceas, Ilie Bolojan a preluat conducerea PNL, ca președinte interimar. Spre deosebire de predecesorii săi, cum ar fi Ciucă ori Cîțu, nu impus de cineva de sus, ci propus de colegi, ca un colac de salvare pentru toți. Un detaliu pe care a ținut să-l spună deschis, fiindcă dacă aceștia nu se vor „alinia cu cetățenii”, va renunța la șefia partidului. Nu-și pune obrazul la bătaie ca să-l huiduie oamenii ori să ajungă subiect de miștouri, ca alții.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota în turul al doilea al alegerilor prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
28 Iulie 2014, 11:20

La concurenţă: Patru pe un loc, la admiterea la Medicină (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Zona Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Oradea a fost, luni dimineaţă, cea mai aglomerată din oraş. Sute de tineri plini de emoţii, însoţiţi de părinţi chiar şi mai emoţionaţi, au intrat în săli pentru a susţine examenul de admitere la facultate.

Emoţiile lor sunt justificate, dat fiind că la specializarea Medicină candidează patru pe un loc. Mai precis, s-au înscris 601 candidaţi pentru cele 140 de locuri.

Concurenţă mare este însă şi la celelalte specializări ale facultăţii. La Medicină Dentară s-au înscris 215 candidaţi pe cele 85 de locuri. La Farmacie sunt 71 de candidaţi, pentru cele 50 de locuri.

De asemenea, 261 de tineri s-au înscris la specializările Asistenţă Medicală Generală, Balneofiziokinetoterapie şi Recuperare, Radiologie şi Imagistică şi Tehnică Dentară. În total, aceste specializări au 160 de locuri.

Facultatea de Medicină şi Farmacie este cea mai căutată dintre facultăţile Universităţii din Oradea. În total, la această sesiune de admitere s-au înscris 1.148 de candidaţi. În luna iulie a anului trecut, numărul candidaţilor a fost similar: 1.151.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Chirurgie laser frate
sa fim seriosi, cine vrea medicina nu trage la oradea. aici poti sa tii contabilitate primara, adica medic de familie sau medic scolar, in care pontezi pe tabel cine si cand a fost vaccinat.
Postat 28 Iulie 2014, 15:44 de Garcea
@doggy_c
Saptamana trecuta era o stire despre prodecanul de la ASE Bucuresti, care lua spaga la greu si tinea bine evidenta.Era deja institutionalizata treaba.Daca tot ai adus vorba de coruptie.
Postat 28 Iulie 2014, 15:33 de Boom
?
De cand sa aflat ca la medicina poti obtine diploma cu bani concurenta e acerba. E drept unii chiar vor sa devina medici adevarati dar procentul mult prea mic, majoritatea vor doar sa devina medici second-hand. De cand stiintele economice si juridice sunt suprasaturate pentru urmatorii 10 ani lumea incearca medicina ca doar au vazut cateva episoade din Dr House si e deajuns mai ales daca examenele se trec cu mita intre 50 si 300 de euro. Facultate de corupti.
Postat 28 Iulie 2014, 15:20 de doggy_c
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7282 RON
  • 1 EUR = 4.9771 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON