Jos pălăria!

De la eşecul referendumului pentru Oradea Mare încoace, o mână de orădeni confirmă actualitatea unei străvechi zicale: ce nu te omoară te întăreşte.

Zeci, sute de oameni au înţeles nu doar cât de temerară a fost, ci şi cât de profitabilă putea fi ideea - nu pentru primar, care şi-a asumat un risc şi o muncă în plus, ci pentru ei înşişi, pentru familiile lor, pentru joburile ori afacerile lor, pentru urbea întreagă - şi au acţionat pe cont propriu, fără nicio legătură cu Primăria ori cu partidul din care edilul face parte, pentru a le explica altora beneficiile proiectului. Unii au donat timp (cunosc un tip care şi-a luat concediu pentru a face voluntariat), alţii bani pentru campanie (cineva şi-a făcut brelocuri cu logoul Oradea Mare, altcineva un banner pe un local), mulţi au încercat să-şi lămurească prietenii, vecinii cunoscuţi şi concitadinii necunoscuţi să voteze pentru ca referendumul să fie validat.

Din motivele deja cunoscute – nepăsare, talibanism de partid, încrâncenări şi îngrijorări etniciste, dar şi prostie – rezultatul e cel ştiut: n-a fost să fie.

În loc să renunţe la viaţa comunitară, să constate resemnaţi că "n-ai cu cine" şi să-şi vadă de ale lor la fel de egoişti şi indolenţi precum majoritatea absentă, câţiva tineri au decis totuşi contrariul. Că trebuie să lupte cu inerţia! Aşa s-a născut pe Facebook - şi nu pentru că acolo viaţa e virtuală, ci doar fiindcă asigură cea mai iute comunicare - grupul "Oradea suntem noi".

Iniţiat de câţiva tineri nebăgaţi prin partide (nu că asta ar fi dezonorant) sau frustraţi de rateuri profesionale (ba cu joburi decente ori cariere promiţătoare), în doar două săptămâni nucleul a adunat peste 12.000 de orădeni. Care politician ar fi în stare de aşa performanţă? Care partid s-ar putea lăuda cu aşa mobilizare?

Într-un oraş în care, ne place sau nu să recunoaştem, noul înspăimântă, în care populaţia s-a simţit mai confortabil păşind peste tencuielile picate de pe faţade decât între schelele pentru renovarea lor, în care îndrăzneala stârneşte bârfă, inteligenţa invidie, munca repulsie, hărnicia nedumerire, ordinea revoltă şi perseverenţa ură, aceşti orădeni vor ca Oradea să fie cum sunt ei: deşteaptă, curajoasă, vie.

Deşi dezamăgiţi de uriaşul autogol colectiv, marele lor merit e că nu s-au limitat doar să constate cum suntem, ci că încearcă să-i ajute pe cei dispuşi la schimbare să înţeleagă, că le "traduce" lumea pentru a o pricepe şi a face parte, activ, din ea. Am văzut cum, chiar şi celor mai îndărătnici "gigei contra" încearcă să le explice lucruri de bun-simţ, de exemplu că nu-i adevărat că aici nu se întâmplă nimic, că nu trebuie să aştepţi Primăria să-ţi scuture covoarele din casă, că piaţa din centru nu e totuna cu parcul, pădurea sau jungla, că pentru a avea un oraş civilizat soluţia nu e să pui poliţişti la fiecare colţ de stradă, ci educaţia.

Pentru că, în fond, sunt nişte învăţători, cândva, cineva le-ar putea mulţumi celor care spun "Oradea suntem noi". Poate orădenii de mâine.

Citiţi pe această temă articolul Oradea suntem noi! Eşecul referendumului pentru Oradea Mare a unit peste 12.000 de orădeni pe Facebook