URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 18 SEPTEMBRIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Una dintre marile teme abordate de ceva vreme în Oradea este problema demolărilor. Poporul, încă traumatizat de epoca Ceauşescu, tinde să bage în aceeaşi oală demolarea unei clădiri, care prin soluţii ingenioase ar fi putut fi salvată cu raderea de pe faţa pământului a unor coşmelii pline cu mizerii şi şobolani. În această problemă spinoasă, deputatul Szabó Ödön vine cu o idee care mie mi se pare de bun-simţ...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Nu cred că există zi în care diverşi politicieni şi colegi de-ai lor din administraţie să nu cadă acest examen. Iar liberalii - zic de ei fiindcă ei sunt acum la butoane - nu fac, din păcate, excepţie. Prima zi a anului şcolar a fost cea în care şi-a luat un 4 chiar şeful Inspectoratului Şcolar Bihor, Virgil Blage, prin interdicţia stupidă de a permite accesul jurnaliştilor în unităţile de învăţământ...
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ai încerca să-ţi păstrezi firea, nu poţi să nu constaţi că pentru câteva voturi, cred că şi acelea iluzorii, există politicieni care îşi fac campanie la modul greţos. Unul dintre ei, de altfel fruntaş în întrecerea pe ramură, este şeful PSD Bihor, Ioan Mang, vicepreşedinte la Consiliul Judeţean.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Alegerile de anul acesta mă duc cu gândul la modelul şi actriţa Farrah Fawcett, o frumuseţe celebră în anii '70-'80, a cărei plecare în lumea celor drepţi a trecut aproape neobservată. De ce? Pentru că a avut ghinionul să moară în aceeaşi zi cu Michael Jackson, când internetul era să se blocheze la nivel global din pricina căutărilor despre subiect. Aşa sunt şi alegerile de anul acesta - au neşansa să se întâmple în anul Covidului.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veţi vota în funcţia de primar al Oradiei pentru mandatul 2020-2024?










De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Potrivit acestui cod, autonomia locală se exercită de către autorităţile administraţiei publice locale de la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor. În condiţiile legii, se pot constitui autorităţi ale administraţiei publice locale şi la nivelul subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor, cum este situația Municipiului București, împărțit în sectoare.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ridicarea temperaturii mediului ambiant la peste 32 gr. C şi o umiditate relativă ridicată (peste 60%) determină modificări ale organismului, care se pot grupa în 4 sindroame importante: mialgia termică, insolaţia, accidentele datorate efortului fizic pe caniculă şi şocul hipertermic.
24 Iulie 2014, 13:40

Încă 8 profesori au promovat definitivatul, după contestaţii

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor a anunţt miercuri notele finale ale examenului de definitivat, după soluţionarea contestaţiilor. Din cele 89 de contestaţii depuse, 46 au fost admise.

Astfel, încă opt cadre didactice au promovat examenul, numărul total al dascălilor cu note peste 8 crescând la 192. Drept urmare, procentul de promovare a crescut la 58,71%, de la 56,26%.

Potrivit datelor IŞJ Bihor, 23 de candidaţi la definitivat au note mai mici de 5, 28 între 5 şi 5.99, 69 între 6 şi 6.99 şi 15 candidaţi între 7 şi 7.99. 156 de dascăli au avut note între 8 şi 8.99, 34 între 9 şi 9.99 şi doi candidaţi au luat nota 10.

Examenul de definitivat este obligatoriu pentru cadrele didactice cu minim un an vechime în învăţământ. Cei care au o vechime de 5 ani, nu mai pot rămâne la catedră dacă nu promovează examenul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
spaga cat fu ?
daca nu era arestat ala de la saguna promovau mai multi fiti convinsi asa s-a redus numarul si probabil s-a mers in compensare doar.
Postat 24 Iulie 2014, 15:05 de marius
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1198 RON
  • 1 EUR = 4.8595 RON
  • 1 HUF = 0.0135 RON