URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 SEPTEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Toate cele 10.000 de locuri scoase la bătaie au fost vândute, semn că brandul FC Bihor are un potențial uriaș. Ar fi păcat ca, pe lângă tradiționalele echipe de baschet și polo, să nu încercăm marea cu degetul și la datul cu piciorul în minge (mi-e frică să spun că ceea ce se practică azi în România se poate numi fotbal).
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu pot boci soarta celor avuți - fie patroni ori manageri de firme, fie inși cu ocupații incerte - care, în baza măsurilor fiscale pregătite de Guvern, ar urma să plătească de anul viitor impozite în plus pentru așa numitele bunuri de lux. Nu cred că ar fi socialism ca proprietarii unor mașini de peste 75.000 euro ori de case în valoare de peste 500.000 euro să achite pentru ele un impozit suplimentar de 0,3% - 0,5%...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunt eficiente soluțiile de trafic adoptate în zona centrală de Primăria Oradea pentru începerea școlii, în contextul șantierelor?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 septembrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o hotărâre importantă, obligatorie și corectă, prin care a stabilit că o plângere contravențională poate fi completată și în fața judecătorului până la primul termen de judecată.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În regiunea ţării noastre, înţepăturile de insecte dau rareori fenomene grave de intoxicaţie; ar fi nevoie de 500-1000 de înţepături de albine pentru a produce moartea. În regiunile tropicale, în America de Nord şi de Sud, în Africa şi Asia Centrală se întâlnesc păianjeni veninoşi (“văduva neagră”) şi scorpioni. 
15 Decembrie 2015, 14:08

Hoţii strigă hoţii: Conducătorii clubului FC Bihor se acuză reciproc de furt

Hoţii strigă hoţii: Conducătorii clubului FC Bihor se acuză reciproc de furt CINE SE ASEAMĂNĂ... Propus la şefia FC Bihor chiar de Mircea Fodor (stânga), Mihai Giurgiu (mijloc) a ajuns să-l acuze că e un mincinos care dijmuieşte orice sumă trece prin conturile clubului. Fodor nu a răspuns apelurilor BIHOREANULUI, pentru a da replica la replică...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Chiar şi în faliment, FC Bihor e furat "ca-n vremurile bune" chiar de "oamenii de fotbal". Preşedintele executiv Mircea Fodor l-a denunţat pe preşedintele Mihai Giurgiu, dezvăluind că şi-a transferat în contul personal cei 30.000 lei veniţi din drepturile de televizare, dar nici acesta nu i-a rămas dator.

"La FC Bihor totul e cu «adaos comercial»", spune Giurgiu, susţinând că Fodor, deşi se plânge că nu ia leafă de la club, şi-a băgat în buzunar atât din banii oferiţi până acum de el, cât şi 20.000 euro plătiţi de clubul bulgar Ludogoreţ pentru transferul orădeanului Claudiu Keseru.

"Fără cuvinte"

Când vor să fure, fură, fără teamă nici măcar de justiţie. Deşi în octombrie rămânea definitivă o sentinţă prin care Tribunalul Bihor hotăra lichidarea judiciară a Asociaţiei Fotbal Club Bihor Oradea, dispunând între altele îngheţarea conturilor clubului, şefii le storc în continuare.

Săptămâna trecută, preşedintele executiv al FC Bihor, Mircea Fodor, l-a acuzat de un asemenea "autogol" tocmai pe preşedintele Mihai Giurgiu, afaceristul clujean pe care el însuşi îl adusese în vară la Oradea, propunând Consiliului Judeţean cooptarea lui în asociere împreună cu alţi trei parteneri. Ce a urmat se ştie: Giurgiu şi-a asumat pe următorii 5 ani investiţii de 5 milioane euro, cu condiţia ca şi CJ să achite datoriile "istorice" de 900.000 euro, dar până la declararea falimentului a dat doar 100.000 euro, pentru funcţionarea curentă.

Deşi încă din vară, în articolul "Salvator sau păcălici", BIHOREANUL arăta că Giurgiu nu are banii, Fodor susţinea că, dimpotrivă, clujeanul e cât se poate de serios. Marţea trecută, însă, a ajuns să afirme contrariul, anunţând că Giurgiu şi-a însuşit chiar şi banii pe care Federaţia i-a achitat pe 3 decembrie FC Bihor ca drepturi de televizare pentru jocurile din turul campionatului. "De la bancă ni s-a confirmat că banii au intrat, dar au fost transferaţi în contul personal al lui Mihai Giurgiu. Am rămas fără cuvinte, mai ales că ştia de sărăcia în care ne zbatem", a povestit Fodor, în timp ce lichidatorul judiciar Sergiu Tod anunţa că se vor lua măsuri legale, "de la plângeri civile până la plângeri penale". Motivul? Clubul fiind în lichidare, orice ban intrat trebuia direcţionat spre plata datoriilor.

"Toţi fură"

Contactat de BIHOREANUL, Giurgiu susţine că n-a comis nicio ilegalitate, având încă drept de semnătură la FC Bihor, iar banii i-a luat "din ambiţie, să arăt că nu-s prost şi ca să recuperez o parte din pagubă". "Până acum din neştiinţă l-am tot acuzat pe Cornel Popa (n.r. – preşedintele CJ) de situaţia FC Bihor, dar ulterior m-am lămurit că din 2010 Consiliul Judeţean şi Primăria au băgat în FC Bihor 6 milioane euro. O grămadă! Dar acolo se fură din greu. Toţi care au fost şefi la FC Bihor fură!", acuză Giurgiu.

Fodor, zice el, nu face deloc excepţie. "L-am prins de mai multe ori cu minciuna. Şi lichidatorului judiciar i-am zis că mai bine să verifice câţi bani au intrat în FC Bihor de când e Fodor şi câţi bani a luat Fodor. El se tot plânge că nu-s bani pentru jucători, arbitri şi deplasări, că nu ia salariu, dar el a retras bani tot timpul. Câte 10.000, 15.000 lei...".

Giurgiu a dat şi două exemple despre modul în care preşedintele executiv ar fi dijmuit banii clubului. "Nu demult au intrat 20.000 euro de la Ludogoreţ, pentru transferul lui Keseru. În acelaşi timp, Fodor m-a sunat să-mi ceară 7.000 lei pentru arbitri. Am vrut să văd până unde merge şi i-am virat. În aceeaşi zi au dispărut şi cei 20.000 euro, şi cei 7.000 lei". Fodor, adaugă el, ar fi regizat şi alte trânteli similare: "A transferat la un club de Liga III un tânăr de Naţională pe motiv că a fost indisciplinat. FC Bihor s-a ales cu zero lei".

"Singurul care n-a furat e antrenorul Gheorghe Silaghi", precizează Giurgiu, afirmând că nici nu vrea să mai audă de FC Bihor, căci acest club "e o cauză pierdută". Baiul este că nu doar pentru el, ci şi pentru puţinii suporteri care mai cred în bunele intenţii ale "oamenilor de fotbal"...

UPDATE:

După ce, contactat de BIHOREANUL, Mircea Fodor nu a răspuns la telefon, după apariţia articolului, acesta a transmis, marţi, un drept la replică în care a dezminţit spusele lui Giurgiu. Preşedintele FC Bihor afirmă, între altele, că, deşi Giurgiu a pretins că a investit în club 100.000 euro, a contribuit, de fapt, cu doar... 12.500 lei!

Citiţi detalii pe această temă în articolul "Fodor, după ce Giurgiu l-a acuzat de însuşirea unor bani de la FC Bihor: "aşa-zisul finanţator" a băgat în club doar 12.500 lei!"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
pacalici
Ca Mihai Giurgiu e un pacalici,un nimeni in drum dornic sa dea o teapa se stia de la inceput,numai cine are orbul gainii nu si-ar fi dat seama,dar nici cu Mirciulica Fodor nu mi-e rusine, (...) dovada cu ce oameni a discutat sa finanteze clubul,iar Fodor ca si credibilitate e zero.Asa conducatori,asa club,asa echipa !!!Pacat.....Singura solutie e desfintarea,inchisoare pt hoti,inclusiv Fodor si Giurgiu daca se dovedeste ca au furat.Viitorul ? hmm..infintarea unui nou club si un finantator privat onest si cinstit.Pt mine ca iubitor de sport,chiar si fotbal multi ani,Fc Bihor e istorie .Fie-i tarana usoara. R.I.P
Postat 15 Decembrie 2015, 15:51 de suporter_oradean
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7112 RON
  • 1 EUR = 4.9743 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON