Copreşedintele PNL Bihor, senatorul Gavrilă Ghilea, a dezvăluit că şansele la un nou mandat pe care le are primarul Oradiei, Ilie Bolojan, sunt atât de mari încât până şi adversarii recunosc, indirect, acest lucru. Întrebat într-o conferinţă de presă desfăşurată joi cu privire la pregătirile liberalilor pentru alegerile locale de anul viitor, Ghilea a spus că "a auzit" despre "un sondaj" făcut la comanda unui posibil candidat PSD în care Bolojan este cotat cu 68,6% din preferinţele de vot ale orădenilor.
"Lucrăm la pregătirea alegerilor locale de anul viitor", a spus copreşedintele PNL Bihor Gavrilă Ghilea în conferinţa de presă.
Bolojan, mai tare decât în 2012
Concret, senatorul a afirmat că "în acest moment avem constituite birourile pe secţiile de votare din judeţ în proporţie de 65%", iar în ce priveşte desemnarea viitorilor candidaţi la funcţiile de primar, cele mai importante, PNL îi va păstra în cursă pe actualii deţinători, iar în celelalte "va fi nevoie de sondaje de opinie". "Până săptămâna viitoare vom şti unde şi cu ce firmă le vom face", a spus copreşedintele liberalilor bihoreni.
În acest context, Ghilea a dezvăluit că un posibil reprezentant al PSD în alegerile pentru Primăria Oradea a făcut deja un sondaj care a relevat că Ilie Bolojan nu doar continuă să domine autoritar în preferinţele de vot ale orădenilor, ci chiar a crescut faţă de rezultatul obţinut în scrutinul precedent, din 2012, când l-au votat mai bine de 66,08% dintre locuitorii oraşului.
"În ce priveşte Oradea, parcă am auzit că s-a făcut un sondaj şi, din câte am înţeles, actualul primar are 68,6%", a dezvăluit Ghilea, făcând aluzie la o recentă cercetare întreprinsă, se pare, la comanda actualului prefect Claudiu Pop, cel mai bine situat dintre pesediştii orădeni şi îndemnat de preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, să candideze la Primăria Oradea.
Mang, "trecere" zero la Bucureşti
În aceeaşi conferinţă de presă, copreşedintele PNL Bihor a criticat "dubla măsură" a conducerii judeţene a PSD, care "pe de o parte promite în faţa presei sprijin pentru proiectele de dezvoltare locală din Oradea, dar pe de altă parte, pe la spate, nu mai ştiu cum să bage beţe în roate".
Concret, Ghilea s-a referit la faptul că, în această situaţie, proiectul drumului expres a fost blocat în zona Depoului CFR, deoarece după ce a promis transferarea terenului către Primărie, Ministerul Transporturilor nu s-a ţinut de cuvânt, astfel că porţiunea din proiectul finanţat cu fonduri europene "va trebui făcută pe banii oraşului". "S-a făcut tot ce s-a putut pentru a nu se ceda bucăţica de teren şi acum, când toată lumea îşi dă seama că e prea târziu, liderul PSD Bihor îşi anunţă susţinerea în acest sens. Dar până acuma ce-a făcut?", a întrebat, retoric, Gavrilă Ghilea.
Pe acelaşi ton, copreşedintele PNL Bihor a spus că probabil pesediştii bihoreni nu au "trecere" în ochii şefilor de la Bucureşti, astfel că pe viitor "când va fi nevoie de sprijin, va trebui să ne adresăm liderului UNPR".
Sabotaj de la CNADNR
Ghilea nu a ratat nici ocazia de a taxa conducerea CNADNR, pentru faptul că, în ciuda promisiunilor făcute în anul electoral 2014, nu a reluat lucrările la Autostrada Transilvania pe tronsonul dintre Borş şi Suplacu de Barcău, dar şi pentru situaţia dezastruoasă de pe DN 76 Deva - Oradea, unde, de asemenea, în ciuda promisiunilor, în zona Rieni nu numai că firmele de construcţii nu au rezolvat acoperirea şanţului săpat în primăvară, din cauza căruia localnicii ies şi intră în propriile gospodării folosind scări, ci au retras de-a dreptul personalul şi utilajele fiindcă nu-şi primesc banii.
Copreşedintele PNL Bihor a spus că se vehiculează deja, la Bucureşti, că directorul general al CNADNR, Narcis Neaga, va fi înlocuit cu şeful Direcţiei Infrastructură din Ministerul Transporturilor, Cristian Andrei, urmând să ocupe o altă "funcţie caldă" în cadrul Ministerului. Or, acest lucru ar fi inadmisibil, consideră Ghilea, care a spus că Neaga este o "piază rea pentru infrastructura din Bihor" şi ar merita să fie acuzat de subminarea economiei naţionale. "Această faptă a fost dezincriminată, dar poate ar trebui reintrodusă în Codul Penal, pentru că ceea ce s-a întâmplat la CNADNR sub conducerea lui Narcis Neaga depăşeşte sfera corupţiei şi abuzului în serviciu, cu urmări grave pentru economia naţională".
Votul Diasporei, o "victorie" a PNL
Ghilea a comentat şi faptul că, după un an de "gherilă" în Parlament, datorită presiunilor făcute de liberali, legislativul se pregăteşte să adopte votul prin corespondenţă pentru cetăţenii români cu reşedinţa în străinătate, pe baza unui proiect de lege elaborat de Autoritatea Electorală Permanentă "după o variantă propusă de PNL în proporţie de 90%".
"Considerăm că acest lucru este o victorie a PNL", a spus senatorul, adăugând că "în măsura în care legea va fi eficientă vrem s-o promovăm şi la nivel naţional", astfel încât la alegerile pentru Preşedinţie, Parlamentul României şi Parlamentul European să poată vota prin corespondenţă şi cetăţenii cu reşedinţa în ţară, ceea ce ar înlocui practic urna mobilă.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.