URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 14 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Minerii au protestat la Oradea, pe motiv că pensiile lor au fost reduse drastic odată cu noua lege, care pune pe prim plan criteriul contributivității. Ei au mai puțini ani lucrați, pentru că aveau grupa de muncă zero și ieșeau mult mai devreme la pensie. Așa se face că, după noul algoritm, ortacii pierd bani mulți la pensie...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
30 Iunie 2014, 18:10

Gata cu taxările! Prefectura a suspendat amenzile pentru parcările din Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Parcagii Administraţiei Imobiliare Oradea au rămas fără obiectul muncii, aşa că îşi pot lua concediu pe termen nedeterminat. Prefectura a atacat luni în contenciosul administrativ taxa datorată de şoferi pentru parcarea neregulamentară şi taxa pentru ridicarea autovehiculelor, ambele instituite prin HCL 640 din 2006, ca fiind nelegale. Conform legii, cele două taxe, prima în valoare de 45 lei, iar cea de-a doua de 300 lei, sunt suspendate de drept începând de luni după-amiază.

Potrivit juriştilor Prefecturii, prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a sistemului de parcări publice din 2006, actualizat ulterior în mod repetat, Consiliul Local a disimulat cele două taxe în amenzi contravenţionale, ilegal instituite întrucât CL nu are dreptul să instituie amenzi.

"Gravitatea acestor măsuri este cu atât mai mare cu cât se înfrâng principiile de drept şi prevederile OG nr. 2/2001, în sensul că se condiţionează constatarea şi sancţionarea unei contravenţii de plata unor aşa-zise taxe locale, fără bază legală, care nu pot fi încadrate juridic, nefiind nici tarife de parcare şi nici amenzi. Totuşi, potrivit adresei Administraţiei Finanţelor Publice Bihor cele două taxe se încasează în contul de amenzi... deschis pe seama Administraţiei Imobiliare Oradea", se menţionează într-un comunicat al Instituţiei Prefectului.

Potrivit Prefecturii, cea mai bună dovadă a caracterului "cvasi-oneros" al acestor taxe este faptul un procent de 5% din sumele încasate de la şoferii contravenienţi mergea într-un fond pentru stimulente, din care erau recompensaţi angajaţii Serviciului Parcări în funcţie de contribuţia la "aplicarea, evidenţa şi încasarea sancţiunilor".

În paralel cu cele două taxe, Instituţia Prefectului a atacat luni şi trei dispoziţii ale primarului, 834 din 2009, 4494 din 2009 şi 3684 din 2010, prin care edilul instituia parcările de scurtă durată de pe raza municipiului. Asta înseamnă că Prefectura a desfiinţat, practic, toate parcările galbene din oraş!

Războiul declanşat în urmă cu două săptămâni între Instituţia Prefectului şi Primărie pe tema parcărilor din municipiu a dus la deteriorarea relaţiilor dintre cele două instituţii. Municipalitatea refuză să răspundă unei cereri de informaţii a Prefecturii cu privire la problema parcărilor, iar aceasta din urmă a refuzat să pună la dispoziţia juriştilor Primăriei acţiunea prin care a atacat în contencios dispoziţia primarului Ilie Bolojan de instituire a parcărilor de scurtă durată din Parcul Traian.

Prin comunicatul de presă de luni, Instituţia Prefectului a făcut încă un apel la municipalitate să îi pună la dispoziţie datele cerute. "Instituţia Prefectului Judeţului Bihor solicită public Primăriei Municipiului Oradea să comunice modalitatea prin care au fost modificate, completate, suplimentate, înlocuite şi renumerotate anexele HCL 640 din 2006, parte integrantă a acelui act normativ", se încheie anunţul Prefecturii.

Află mai multe detalii despre războiul parcărilor dintre Primărie şi Prefectură marţi, pe www.eBihoreanul.ro!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
35 Comentarii
Free parking
In sfarsit o hotarare normala. Din moment ce banii pentru amenajari parcari sunt publici cum isi permite administratia publica locala sa fure banii cetatenilor?! Sau impozitele sunt folosite pentru curce de lux?!
Postat 12 Iulie 2014, 14:27 de Marcel
Hingherul BOLOJAN si amendarea obligatorie a posesorilor de caini
Primarul NIMENI , isi scoate analfabetii de la POLITIA LOCALA care nu stiu nici macar sa se prezinte cand te abordeaza ca pe ultimul delicvent daca iti plimbi patrupedul ! Nu conteaza daca respecti ceea ce LEGEA LA NIVEL NATIONAL TE OBLIGA si in plus dai dovada de bun simt , lasand curat pe unde treci cu animalutul tau ! Cu atat mai mult , daca nu esti acoperit de tatuaje si ai doar un pricajit de catel , esti mancat ! Trebuie sa cotizezi CA DOAR ESTI PE MOSIA LUI BOLOVAN ! Inventarea unor HCL-uri votate de niste NULITATI DE CONSILIERI platiti la fel ca si PRIMARULsi POLITIA LOCALA din banii contribuabililor , constituie metode de furt al banilor nostri , de la noi de NISTE ANGAJATI AI NOSTRI CARE NU AU INTELES CA NU NE SUNT SEFI si ca pot fi disponibilizati nu doar la termen ! JOS BOLOJAN SI MAFIOTII LUI !
Postat 09 Iulie 2014, 19:53 de tudor
decizie
Daca subprefectu nu i-ar fi fost ridicata masina din parcare nu se lua nici o masura si nu se implica nimeni deoarece un om de rind nu are autoritate la legile impuse de consiliiu-l local .Deci sa intelegeti oameni buni cind un om cu fuctie inalta primeste o amenda fie ea una mica pe masura buzunuralului aplica legea corect daca nu era in cauza oradeni primeau in continuare amenzi si daca nu-si permiteau sa la plateasca erau obligati deoarece nu-si mai vedeau masina.
Postat 08 Iulie 2014, 09:54 de feli
recuperare amenda
Noi care am fost amendati si am platit aceasta taxa abuziva nu am avea o posibilitate sa recuperam banii? Totusi....
Postat 01 Iulie 2014, 14:19 de max
PARCARI
DESTEPTUL DE SUBPREFECT CE SCANDAL VA FACE CIND SALVAREA NU SE VA PUTEA DEPLASA DIN CAUZA MASINILOR PARCATE NEREGULAMENTAR SI BOLNAVUL MOARE IN SALVARE,
Postat 01 Iulie 2014, 12:30 de ROMANUL
veste
Nu exista nici o bucurie ca organele abilitate anuleaza sau suspenda anumite HCL-uri!!! Treaba aceasta este de plans, deoarece marele nostru bolojan s-a inconjurat de mari specialisti care nu stiu sau nu vor sa conceapa niste cadre legale pentru aceste HCL-uri!Bolo s-a inconjurat de niste oameni care nu au taria sa-i transmita realitatile legale!!!plus ca lui bolo ii plac pupaturile slugarnicilor!
Postat 01 Iulie 2014, 11:58 de veste
campanie
In campanie s-a si laudat ca a facut parcari. Ce parcari...???? A luat un bidon de vopsea, a tras dungi, si a taxat. Asta inseamna creare de noi locuri pentru parcari??? Asta si eu stiu, nu trebuie sa fiu nici primar si nici sa fac campanie electorala. Cei de la parcari, de la ridicari si unii din primariei ar fi cazul sa-si gaseasca un job serios nu unul de intins mana. Nu mai sunt bani......!!! La munca!!!
Postat 01 Iulie 2014, 11:49 de citadino
z
foarte bine pentru totdeauna trebuie anulata aceasta hotie si magarie a primariei parcarile sa fie libere pentru cei ce locuiesc in oradea iar pentru cei care sunt din alte judete cu taxa etc mi-ar fi rusine sa fiu acuma lucrator la hotie dupa ce toata lumea stie cum sta treaba cu cei 5 % nu de mirare sa fie altoiti de cetateti mai ales cei cu ridicarile. Ce sa mai zicem de comunitari sau de rutiera pentru ca, si ei au stimulente targhete si pentru care abuzeaza de soferi pentru orice doar ca sa reuseasca ei sa cheltuiasca bonierul de amenzi pe luna le-ar putea fi rusine pentru ca impozit pe salar nu au sporuri etc facilitati etc ce sa mai zicem de pensionare prematura la 40 ani o nesimtire fara margini
Postat 01 Iulie 2014, 11:23 de x
@militianul loca
Sunt intru totul de acord cu celearatate de tine! S--a ajuns in situatia ca trebuie sa iesi pana la jumatatea strazii ca sa te asiguri la circulatia de pe celalalt sens. eu am fost ,,taxat" de gunoaiele bolovanului pe codul rutier, nu pe hcl, chit ca gunoaiele n-au treaba cu codul rutier. Citez din codul rutier: ,,ART. 177 (1) Indrumarea, supravegherea, controlul respectarii normelor privind circulatia pe drumurile publice si luarea masurilor legale in cazul in care se constata incalcari ale acestora se realizeaza de catre politistii rutieri din cadrul Politiei Romane. (2) Politistii rutieri sunt ofiterii si agentii de politie specializati si anume desemnati prin dispozitie a inspectorului general al Inspectoratului General al Politiei Romane." Nu scrie nicaieri nici de bolovan, nici de gunoaiele lui ! Voi cere in instanta cei 45 de lei pe care i-am platit deoarece am fost taxat in temeiul unui act ilegal. Baiu-i ca n-i va plati nici bolovan, nici gunoaielel ui!
Postat 01 Iulie 2014, 11:19 de oradean
Parcari abuzive
HGR nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice Art. 142 SE INTERZICE oprirea voluntar[ a vehiculelor: e) pe trecerile pentru pietoni ori la mai putin de 25 m inainte si dupa acestea; f) in intersectii, inclusiv cele cu circulatie în sens giratoriu, precum si in zona de preselectie unde sunt aplicate marcaje continue, iar in lipsa acestora, la o distanta mai mica de 25 m de coltul intersectiei; Art. 143 Se interzice stationarea voluntara a vehiculelor: a) in toate cazurile in care este interzisa oprirea voluntara Daca nici macar oprirea voluntara (maxim 5 minute), nu e permisa la mai putin de 25 de m de intersectii, cat de legale sint parcarile la coltul strazii, care iti blocheaza vizibilitatea la iesirea din intersectie? Codul rutier se modifica prin aplicarea unei dungi de vopsea?
Postat 01 Iulie 2014, 10:32 de militianu local
bucurie???
Nu inteleg de unde atata bucurie pt contestarea a 2 HCL. Sa inteleg ca va bucurati ca acum puteti parca orinde si oricat pt ca nu vi se va ridica masina? Sa inteleg ca sunteti de acord cu toti cei care parcheaza pe unde apuca fara sa-i intereseze daca incurca sau nu circulatia? Sau sunteti si voi de culoarea subprefectului si a viceprimarului care prefera sa merga banii oradenilor la Bucuresti si sa nu rama la Oradea ? Pt ca amenzi se vor da in continuare dar nu le vor da Politia rutiera si banii merg la bugetul de stat. La fel cum banii pe impozite din parcurile industriale merga la bugetul de stat si nu raman in Oradea (dar stati linistiti ca zis dl Muresan ca e mai bine asa pt ca oricum de acolo vor fi folositi tot in interesul nostru!!!!). Concluzie : voi nu vedeti ca cei din PSD fac totul pt a-i pune bete in roate lui Bolojan, ca sa-si pregateasca terenul ? Mult le pasa lor ca prin aceste actiuni sufera Oradea. Ei sunt in primul rand sustinatori PSD si abia apoi oradeni si asa isi si stabilesc prioritatile. Sunt de acord cu "veste" ca acesta e doar inceputul, vor urma o gramada de contestari si nu se vor opri pana nu vor crea putin haos in legislatie ca apoi sa apara ca "Alba c
Postat 01 Iulie 2014, 10:26 de soso
filmul actiunii
Iata filmul ridicarii maisinii d-mului Bitea. Sosesc ,,hingherii,, isi pregatesc utilajul, apare portarul de la prefectura care vorbeste cu cei care tocmai se pregateau sa ridice masina, la spune cine-i proprietarul si actiunea se opreste, fuge portarul si-l anunta pe Bitea sa vina sa mute masina, Bitea intarzie, fuge soferul prefecturii sii cere cheile d-nului Bitea, acesta nu i le da , cu buna stiinta si cu o atitudine de sfidare a legii, atitudine de intangibil, cumva parca ar fi vrut sa-i fie recunoscuta ,,puterea,, pe care o are, ca nu oricine parcheaza pe ,,hasurat,,.Apoi, oamenii simpli, care nu stiu altceva decat sa respecte legea si sa-si faca serviciu asa cum trebuie, care traiesc din salariu si pe care nu-i sperie o atitudine de sfidare a lor din partea unui ,,greu,, al orasului, pt ca nu au ce pierde, isi continua actiunea. Unde sa mai punem ca, orice hotarare a Consiliului Local trebue aprobata de Prefectura, deci, sa spunem ca acum Prefectura isi recunoaste propria-i incapacitate, limitare in luarea unor decizii corecte? Cate-or mai fi ele oare?
Postat 01 Iulie 2014, 09:39 de oradeanul de bine
bască
îl durea pe subprefect de parcări la bască până nu a primit amenda. Să nu-l lovească tusea că suspendă aerul din Oradea. Curiosă îs să văd dacă amenda-i rămâne în vigoare, dacă i se anulează, și dacă i se anulează lui i se anulează și altora. Le dă primăria banii înapoi la toți?
Postat 01 Iulie 2014, 09:38 de anda
veste
pt CIA: chiar nu inteleg pasiunea ta pt autoturismul subprefectului! pe mine unul nu ma intereseaza ce masina conduce, de cate ori pe zi se afla la volan, in baza carui act foloseste masina! observ ca tu deja dezvolti anumite sentimente pentru acel autoturism! in concluzie, pe mine nu ma afecteaza autoturismul subprefectului dar imi cauzeaza prejudicii HCL-urile adoptate de CL Oradea; acele HCL-ri care sunt ilegale si produc abuzuri contra oradenilor!!!
Postat 01 Iulie 2014, 09:28 de veste
@veste
DAR AUTOTURISMUL FOLOSIT DE subPREFECT ?
Postat 01 Iulie 2014, 08:50 de CIA
@veste
HCL178/2013 PRIVIND UNELE MASURII DE REGLEMENTARE A SITUATIEI TERENURILOR DIN INTRAVILANUL MUNICIPIULUI ORADEA DECI NU ARE NICI O LEGATURA CU PARCARILE DIN ORADEA
Postat 01 Iulie 2014, 07:25 de CIA
ADEVAR
AUTOVECHICULUL SUBARU ESTE INMATRICULAT PE SC TRAVEL TRAINING SERVICES SRL DIN BUCURESTI,* DUPA COD CAEN :ACTIVITATI ALE AGENTILOR DE TURISM DECI NICI DIN GRESEALA NU ESTE AUTOVECHICUL A SOCIETATII DE LEASING,
Postat 01 Iulie 2014, 07:09 de @veste
Bravo...
..domnule subprefect Bitea!In sfirsit cineva ii da peste nas primarului Bolojan!Trebuie facuta ordine in primarie,AJUNGE cu smecheria bolojanului!Sa-si vada de muierile lui,sa lase parcarile ..Acum precis fuge la Tariceanu ,se vede un os si acolo!Felicitari dle BITEA!
Postat 01 Iulie 2014, 06:55 de gheorghe@sandor
veste
pt. CIA: o masina achizitionata prin leasing nu este in proprietatea celui care plateste leasingul!!!masina se afla in custodia celui ce plateste si proprietarul masinii este firma de leasing!!! prin urmare dl. Bitea nu poate trece in declaratia de avere ceva ce nu detine in proprietate!mai pune mana si citeste inainte sa-ti oferi parerea cititorilor!!!! ps. urmeaza si anularea HCL 178/2013!!!
Postat 01 Iulie 2014, 00:04 de veste
Au fost prosti ca nu l-au rupt...
Au fost prosti ca nu l-au rupt pe subprefect cu amenda rutiera pt stationare ilegala, si ceva puncte de penalizare, si putea bucena in frunza, ca nu mai avea ce sa faca. Anula codul rutier? Sa stiti ca sanctiunile din codul rutier aplicate pentru parcari in locuri interzise, cam ustura. Acuma sa nu creada cineva ca sunt de partea lui Bolo, si eu m-am trezit odata cu masina la primarie, si am decartat 300 lei, dar intrebarea este : de ce nu au stiut "domnii" de la prefectura pana acum despre ilegalitatea aceasta? as fi ramas si eu, si multi altii cu 300 lei in buzunar, am muncit eu pt ei nu altii. Eu l-as lua de gat pe desteptu de la prefectura, si l-as pune sa plateasca, trebuia sa se sesizeze la inceput, numai ca el lupta doar pt el, nu si pentru noi, asa ca e mai rau ca si Bolo, macar asta mai face ceva si pt oras, e drept ca din banii nostri. Mai am o dilema: Care dintre ei este rau si care nu este bun?
Postat 30 Iunie 2014, 23:28 de Police
destept
Dragă Dan Simai, rolul unui jurnalist nu e să copieze o sentință, ci să o prezinte în așa fel încât să fie înțeleasă de cititori. Cred că cei care te vor citi te vor percepe ori prea deștept pentru Bihoreanul, ori prea leneș și nepriceput. Optez pentru varianta a doua. Cum nu cred că ai studiat dreptul, înclin să cred că ai copiat sentința și i-ai dat drumul pe site. Poate revii cu lămuriri și pentru cititorii care nu-s așa de deștepți ca tine.
Postat 30 Iunie 2014, 22:45 de politicstand
ADEVAR
AIO4022957/15.01.2014 AUTOVECHICULUL B151WTS A FOST AMENDAT PT PARCARE NEREGULAMENTARA IN PTA ION CREANGA INTERSECTIA CU BUL. DACIA , DE CE NU A FACUT SCANDAL SUBPREFECTUL ?
Postat 30 Iunie 2014, 22:09 de CIA
Sport gratuit, fara noxe, fara datorii
cum s-au trezit cateii astia flamanzi sa schiaune, doar doar le arunca si lor cineva niste resturi.tot manelistu spargator de seminte are un ronghi pe patru roti, dar n-ar plati taxa de parcare. solutia e simpla: ia-ti bicicleta, fa gambe. bolojan incurajeaza sportul prin aceste taxte, nu incearca sa va jupoaie, lenesilor care sunteti! bine bolo, rupe tot!
Postat 30 Iunie 2014, 21:56 de Sf. Petru sau Pavel
ADEVAR
SUBPREFECTUL BITEA NU DETINE NICI UN AUTOVECHICUL VEZI DECLARATIA DE AVERE DIN 12.06.2014
Postat 30 Iunie 2014, 21:25 de CIA
respectati legea
e si normal sa fie asa ..de la inceput au fost incalcate prevederile OG 2/2001..numai ca cei de la AIO nu vroiau sa inteleaga aceste prevederi..se bazau pe faptul ca omul de rand nu o sa atace in contencios acesta Hotarare de consiliu local..
Postat 30 Iunie 2014, 21:22 de acidutzu
PREFECTURA SA TRIMITA INSPECTORATUL DE CONSTRUCTII LA PRIMA !
ORI A PLATIT PE CINEVA ORI CUM SE EXPLICA FAPTUL CA IN CARTIERUL PRIMA BLOCURILE NOI VERZI SE VEDE SI CU OCHIUL LIBER CA SUNT IN-TRO PARTE ! SI AUTORIZATIE DE FINALIZARE A PRIMIT LA ELE ! SA MEARGA INSPECTORATUL IN CONTRUCTI SA VERIFICE BLOCURILE ! SE DARAMA PE OAMENI , O SA MOARA OAMENI SI NU O SA RASPUNDA NIMENI ! ALO INSPECTORATL DE CONSTRUCTII DORMI ???
Postat 30 Iunie 2014, 21:19 de iosia
facturi, bani, fraieri
pai cum va mai reusi sa stranga bolojan 1 mil euro pe luna din parcari daca ii opriti robinetul?! cum va mai accesa el fonduri europene cu care va indatora orasul pt a-si plati partea din lucrari?! si daca tot vorbim de robinet, ba ce fraieri sunteti aia din rogerius care nu aveti apa calda de 2 saptamani, bine ca de sambata seara curge tot apa rece si dupa 30 min de apa lasata sa curga in vana, spre bucuria companiei de apa, care va factura apa rece la pret de apa calda! a ajuns orasul asta pradat de hoti, in frunte cu primarul! bataie de joc la adresa cetatenilor! vara asta mai aveti gand sa dati apa calda sau e inca tot stricata magistrala masii???
Postat 30 Iunie 2014, 21:08 de nelu
trist
Cel mai trist e faptul ca doar dupa ce i-au ridicat masina la subprefect s-a trezit si el ca taxa este ilegala. Pana atunci nu avea nici o problema cu ea, pentru ca nu l-a afectat. Trist.
Postat 30 Iunie 2014, 21:06 de Marius
LEGALITATE
NUMIREA SUBPREFECTUL ESTE LEGALA?
Postat 30 Iunie 2014, 20:47 de STAR
PARCARI
DAR DOMNII AGENTII DE LA POLITIA RUTIERA CE MASURII APLICA CIND CONSTATA CA MASINA subPREFECTULUI DESTEPT ESTE PARCATA NEREGULAMENTAR ORBESC SAU AU ORDIN SA NU SE ATINGA DE MASINA RESPECTIVA, CODUL PENAL PEDEPSESTE FAVORIZAREA INFRACTORULUI SI CODUL RUTIER ESTE IN VIGOARE SAU subPREFECTII NU TREBUIE SA RESPECTE LEGISLATIA
Postat 30 Iunie 2014, 20:43 de ROMANUL
GUNOIULE
dar de ce se taxeaza in plus de la 1 aug la parcarea supraterana plus ca vrea bani si de la persoanele cu HANDICAP dar vrea bani si sambata si duminica DE CE ASA COMPORTAMENT > pana la urma la soferi nu se gandeste nimeni nici la contribuabili pe spatele carora s a facut parcarea supraetajata GUNOIULE
Postat 30 Iunie 2014, 19:29 de CYNU
BOLO jecmanitorul
DACA TOT ESTE ILEGAL CE FACE BOLO INSEAMNA CA TOT CE A FACUT ESTE CU SEMNUL INTREBARII eu cer ca organele sa se sesizeze
Postat 30 Iunie 2014, 19:23 de cynu
parcarea suprater
daca tot este ilegal parcarile galbene eu ma gandesc ca toti cetatenii din oradea sa beneficieze la acelasi pret si de parcarea din spatele tribunalului ca doar tat din banii nostrii a fost facuta nu din banii tai BOLOVANULE si tot noi trebuie sa beneficiem de ea ,si inca ceva unde ai vazut BOLOVANULE sa platesti sanbata parcarea dar si persoanele cu handicap sa plateasca pt loc in SUPER PARCAREA NOASTRA A ORADENILOR
Postat 30 Iunie 2014, 19:19 de cynu
he, he, he
Dar aplicarea codului rutier nu se suspenda! Si sunt acolo cateva contraventii cu privire la stationarea intr-un loc interzis! Asa ca baietii de la rutiera, pe cai si lasati dreaqului tufisurile si panditul dupa cotitura!
Postat 30 Iunie 2014, 19:06 de ionel
Scapati ne de hotul de la Primarie si clanul sau!
Scapati-ne de toate abuzurile si furturile care le fac acesti indivizi din Primaria Oradea! Dna ar cam trebui sa si faca treaba si cu cei din Primaria Oradea! Oradenii ar trebui sa si ceara banii pe toate amenziile date abuziv sa nu mai aiba don bolo de la primarie de unde umfla punga :))
Postat 30 Iunie 2014, 18:42 de geo
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5471 RON
  • 1 EUR = 4.9752 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON