Procurorii DNA fac, luni, percheziţii la 20 de adrese din Bucureşti, printre care şi la Ministerul Sănătăţii, Spitalul Cantacuzino şi Asociaţia de Neonatologie, într-un dosar privind fapte de corupţie care ar fi fost săvârşite de funcţionari publici, în cadrul unor proceduri de achiziţie, prin programe finanţate din fonduri publice şi din fonduri externe.
DNA face cercetări în această cauză pentru "suspiciunea săvârşirii, în perioada 2008-2011, a unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, de către funcţionari publici, în cadrul unor proceduri de achiziţie, prin programe finanţate din fonduri publice şi din fonduri externe", se arată într-un comunicat de presă al DNA, care precizează că "în acest moment, în cauză se efectuează urmărirea penală prin raportare strict la fapte, nefiind începută urmărirea penală faţă de vreo persoană".
Procurorii beneficiază de sprijin din partea Oficiului de Luptă Antifraudă (OLAF) din cadrul Comisiei Europene, DLAF, precum şi de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi al Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.
Procurorii DNA verifică la Spitalul Cantacuzino documente legate de programul naţional de neonatologie, fiind făcute percheziţii în cabinetul şefului Clinicii de neonatologie, în prezenţa acestuia, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, managerul unităţii sanitare, Iulian Brezean. "Anchetatorii ne-au precizat că nu au venit pentru probleme care vizează Spitalul Cantacuzino, ci strict programul de neonatologie", a spus Brezean
Şeful Clinicii de neonatologie, dr. Adrian Crăciun, a fost chemat luni dimineaţă la Spitalul Cantacuzino, pentru a fi prezent la percheziţii, a precizat managerul. Anchetatorii fac percheziţii în cabinetul şefului Clinicii de neonatologie şi vor ridica documente, precum şi computerul acestuia.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.