URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 05 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
28 Iulie 2020, 21:45

Fotbaliștii de la CAO au trecut cu bine de primul hop: toți sunt negativi după primul test de Covid (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fotbaliștii campioanei județului Bihor, CAO 1910 Oradea, își continuă pregătirile pentru turneul de baraj pentru promovarea în Liga a III-a. Conform președintelui Florin Mal, echipa se antrenează în condiții normale, cu toți jucătorii valizi.

Componenții echipei orădene au efectuat și primul test de coronavirus, conform Protocolului Medical impus de Federația Română de Fotbal. În acest sens, în cursul zilei de joi, 23 iulie, la stadion, le-au fost prelevate probele, iar spre satisfacția tuturor, rezultatele de la Spitalul Județean au ieșit negative pentru toți.

Astfel, fotbaliștii de la CAO au trecut un prim examen, în dorința lor de a juca barajul și de a promova. Vor mai efectua însă un test, în cursul zilei de duminică, 2 august. Dacă și la acesta vor ieși negativ, atunci vor fi apți pentru jocurile de baraj.

Între timp, orădenii și-au aflat și adversarii de la mini-turneul de baraj. Astfel, echipa din județul Satu Mare cu care vor juca se numește CSM Satu Mare, iar reprezentanta Clujului este Someșul Dej.

În Liga a IV-a Cluj, Someșul Dej și-a dovedit superioritatea din sezonul regulat „înghețat” din cauza pandemiei și în dubla manșă a barajului cu Supporter 2.0 Cluj Napoca (cunoscută ca Victoria Cluj) și a devenit campioana Clujului în acest sezon afectat de COVID-19.

După ce în meciul tur al barajului cu ”Victoria Cluj”, organizat de Someșul Dej în comuna Vad, a pierdut cu 3-2 (goluri: Vasile Pop 5, Darius Hîmpea 43, Alexandru Petruş 55 / Colţa 88, Sebastian Rus 90), în retur, în partida găzduită de baza ”Ardealul”, trupa antrenată de Gheorghe Barbu s-a impus cu 2-1 (Nistor 5 / Colţa 65, Daniel Popa 90) și a câștigat astfel această dublă manșă care decidea campioana Ligii a 4-a Cluj.

Ca urmare, în primul meci de la baraj (care va fi al doilea al turneului), pe 5 august, bihorenii de la CAO se vor duela cu cei de la CSM Satu Mare, iar în ultima partidă, pe 9 august, îi vor întâlni pe cei de la Someșul Dej.

Conform președintelui clubului CAO, Florin Mal, cel mai probabil turneul se va desfășura la Zalău, dar nu este nimic oficial. „Asa se vorbește, că la Zalău se va ține, dar nu am primit nimic în acest sens”, a spus conducătorul clubului orădean.

Florin Mal a comentat și șansele de promovare ale echipei orădene. „Pornim cu șansa a treia, ținând cont de bugete și numele jucătorilor de la cele trei echipe. Dar credem că putem compensa cu tinerețea și dorința de afirmare. Vom da totul pe teren, însă, ca să obținem promovarea. Suntem încrezători în șansele noastre. La 110 ani de la înființarea clubului dorim să facem un cadou suporterilor și iubitorilor de fotbal din Oradea și Bihor, cu o promovare în Liga a III-a”, a conchis președintele clubului CAO 1910.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON