Tribunalul Bihor s-a pronunţat, joi, în cazul fostului şef al Finanţelor Bihor, Ioan Lascău, propus pentru eliberare condiţionată de Comisia Penitenciarului Oradea, unde a fost închis pentru a ispăşi pedeapsa de 7 ani de închisoare încasată în două procese declanşate pe numele lui de procurorii DNA.
Iniţial, pe 23 iunie, magistraţii Judecătoriei Oradea au avizat favorabil propunerea Comisiei, care invoca faptul că Lascău a executat o mare parte din pedeapsă, dar şi că acesta a prestat muncă remunerată, a participat la cursuri educative şi nu a avut abateri disciplinare. Sentinţa a fost contestată, însă, de procurorii DNA Oradea, care au cerut Tribunalului Bihor să-l menţină, încă, după gratii pe fostul finanţist.
Contestaţia a fost respinsă, joi, ca nefondată. În consecinţă, după aproape 3 ani de detenţie, fostul şef al Finanţelor Bihor poate părăsi acum Penitenciarul Oradea. Potrivit reglementărilor în vigoare, va rămâne, însă, sub supravegherea unei comisii speciale până la intervalului rămas din cei 7 ani de închisoare care i-au fost dictate.
După cum BIHOREANUL a mai scris, Ioan Lascău a fost condamnat la închisoare cu executare în două dosare de corupţie, ambele instrumentate de DNA. Prima pedeapsă, de 3 ani de închisoare cu executare, i-a fost dictată în martie 2013, pentru operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia şi utilizarea unor informaţii deţinute în virtutea atribuţiilor de serviciu, luare de mită, abuz în serviciu contra intereselor publice, participaţie improprie la evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată, spălare de bani şi bancrută frauduloasă.
Concret, lui Lascău i s-a reproşat că, în anul 2003, i-ar fi pretins administratorului unui hotel să-i plătească contravaloarea unor materiale de construcţie şi a unor foloase de aproape 400 milioane de lei vechi pentru a-i aproba, în regim de urgenţă, cererile de rambursare, precum şi pentru a nu fi controlat. De asemenea, Lascău a fost acuzat că s-ar fi folosit de funcţie pentru a cumpăra şi vinde speculativ un spaţiu comercial, cu 10 miliarde de lei vechi, şi că l-ar fi determinat pe un alt administrator să emită o chitanţă falsă într-un dosar de lichidare judiciară a societăţii.
În loc să se prezinte la penitenciar, Lascău, care atunci era consilier judeţean al PPDD, s-a făcut nevăzut, aşa că o zi mai târziu era trecut, ca fugar, pe lista persoanelor urmărite internaţional. Pe 20 mai 2013, orădeanul a fost reţinut în Phoenix, SUA, de agenţii Biroului Federal de Investigaţii (FBI), fiind ulterior extrădat.
Apoi, în ianuarie 2014, finanţistul a încasat alţi 7 ani de închisoare, pentru trafic de influenţă, într-un dosar în care era acuzat că, în calitate de director general adjunct al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bihor, a pretins 18,5 miliarde de lei vechi de la reprezentanţii unei firme pentru a interveni pe lângă funcţionari din administraţai centrală în vederea decontării preferenţiale a unor plăţi restante în valoare de aproximativ 185 miliarde de lei vechi, pentru lucrări efectuate de societatea orădeană.
Pe 25 aprilie, în acest an, la solicitarea lui Lascău, Tribunalul Bihor a dispus contopirea celor două pedepse aplicate, urmând ca fostul finanţist să o execute doar pe cea mai mare, şi anume 7 ani de închisoare cu executare, din care a ispăşit efectiv puţin peste 3 ani.




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.