Fostul președinte al României Emil Constantinescu a vorbit miercuri seară la Muzeul Țării Crișurilor pe tema diplomației culturale în cadrul unei conferințe în care a fost vernisată și o expoziție, deschisă publicului până în 10 ianuarie, cu obiecte primite în timpul mandatului său de la diferite personalități.
Un (fost) președinte la Oradea
În ciuda vârstei de 86 de ani, slab dar energic, fostul președinte al României din perioada 1996 - 2000 a conferențiat, pe un ton colocvial, circa trei ore stând aproape tot timpul în picioare în fața unei asistențe de 150 de persoane, în mare parte studenți.
De altfel, peste zi Emil Constantinescu a și vizitat Universitatea Oradea despre evoluția căreia a avut cuvinte de apreciere.
Întâlnirea a fost moderată de directorul Muzeului Țării Crișurilor din Oradea, profesorul universitar Gabriel Moisa, care s-a limitat la intervenții scurte.
În cadrul conferinței, Constantinescu a abordat diverse subiecte, de la întâmplări din timpul mandatului său la aprecieri la teme grave ale prezentului.
Actualul președinte al Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului, către care va și dona o colecție de peste 2.000 de cărți, Constantinescu a luat în discuție, bunăoară, vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România din primăvara anului 1999, prima făcută de un suveran pontif într-o țară profund ortodoxă după marea schismă din 1054, sau situația de astăzi a țării.
Diplomația culturală s-a dovedit a fi mai mult pretextul întâlnirii cu un auditoriu absorbit de cuvintele vorbitorului...

E greu cu rușii...
În mod inevitabil, printre temele abordate s-au numărat și războiul din Ucraina, și tentativele Uniunii Europene de a izola în plan internațional Rusia agresoare.
Fostul președinte al României este sceptic legat de reușita acestui plan. „În momentul de față se gândește așa: «Rusia nu poate fi înfrântă militar, dar poate fi înfrântă economic și atunci îi punem niște sancțiuni economice». Greu de realizat! Până acum nicio țară n-a fost înfrântă prin sancțiuni economice, și cu rușii (n.r. unde populația este obișnuită cu lipsurile) e și mai greu”, a spus Constantinescu.
Acesta a arătat că izolarea Rusiei este cu atât mai dificilă pe plan cultural. „Cultura Uniunii Europene, că acum putem vorbi de o cultură europeană unică, nu poate fi imaginată fără cultura, muzica și arta rusă”, a afirmat fostul președinte.
În acest context imaginea pe care și-o proiectează președintele Rusiei, Vladimir Putin, ca apărător al culturii, credinței și familiei, deși falsă, este dificil de contracarat.
„Lucrurile acestea complexe nu pot fi rezolvate simplu”, a susținut fostul președinte.

... mai ales fără americani
Criza provocată de războiul din Ucraina se suprapune declinului societății occidentale.
„Vă spun cinstit că n-aș fi putut avea dialog cu actuala conducere americană. Este (n.r. - prea) partizană. Ce se întâmplă acum în America este o dramă și este o caricatură a democrației la care am visat”, a spus Constantinescu.
Fostul președinte a vorbit despre derapajele politicii americane sub președintele Donald Trump, până de curând greu de imaginat.
„În campania pentru cel de-al doilea mandat, Trump a afirmat în direct, la televizor, în fața a milioane de oameni «Voi obține victoria. Sunt așa de sigur că voi fi câștigător, că, dacă acum aș împușca pe cineva în New York, tot m-ar vota». Nici Putin n-ar trebui să spună așa ceva!”, a remarcat fostul președinte.
Potrivit acestuia, SUA se îndreaptă către un „autoritarism democratic” în care politica internațională se bazează pe bunul plac al marilor puteri „dacă ne înțelegem noi doi (n.r. SUA și Rusia), restul nu mai contează, trebuie să accepte”.
Iar în acest caz, în ciuda tratatelor și a dreptului internațional, Ucraina este pusă să alegă între prelungirea unui război sângeros și perspectiva de a renunța la o parte din teritoriu.
„Dacă nu ai cărți în mână, dă tu niște teritorii! Sunt doar niște proprietăți”, a sintetizat acesta politica tranzacțională americană. Expresia a făcut trimitere la afirmațiile președintelui american Donald Trump cu privire la șansele reduse pe care le are, în negocierile cu Rusia lui Vladimir Putin, președintele ucrainian, Volodimir Zelenski.

„România nu trece prin criză!”
În acest tablou agitat, fostul președinte a radiografiat și realitățile autohtone. În mod surprinzător, acesta a susținut că România are nevoie mai curând de o reconstrucție culturală decât una politică sau economică.
„România nu trece printr-o criză financiară. Este ridicol! E doar un obiect de dispută la televizor ca să avem reclame și să instaurăm frica în populație”, a spus Constantinescu.
Acesta a adus și argumente. „România nu este într-o criză economică pentru că o ajută Uniunea Europeană și nu este nici într-o criză de securitate pentru că o apără NATO. România este într-o profundă criză morală”, a concluzionat vorbitorul.
Potrivit acestuia integrarea europeană și nord-antlantică a țării a declanșat reacții aberante pe considerentul că „dacă NATO ne apără și UE ne ajută, putem să facem ce vrem”.
Diagnosticul fostului președinte este usturător: „Adică ce știm noi să facem? Să furăm, să mințim, că oricum nu vor fi consecințe...”

De altfel, Emil Constantinescu și-a și încheiat expunerea cu o trimitere la cuvintele fostului disident anti-comunist ceh, Václav Havel. „Majoritatea oamenilor nu au idealuri, au iluzii. De ce? Pentru idealuri trebuie să lupți, dar iluziile le transferi altora și apoi te declari dezamăgit”, a spus Constantinescu.
Și pentru că tot a venit vorba de dezamăgiri, întrebat de BIHOREANUL, fostul președinte a evitat să se pronunțe pe tema stării sistemului de Justiție din România.
Emil Constantinescu a declarat că, fiind pe drum în ultimele zile, a ratat dezvăluirile făcute miercuri de către publicația Recorder privind tergiversarea în instanțe a marilor dosare de corupție până la prescrierea lor. Acesta a chiar întrebat curios: „Ce a hotărât astăzi Curtea Constituțională?”.
Așa cum BIHOREANUL a arătat, CCR a decis să amâne verdictul pe legea pensiilor magistraților pentru ultima duminică din an, cu 3 zile înainte de Revelion.





Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.