Fostul preşedinte al Asociaţiei agricole Alpăreana 60 din comuna Oşorhei, Dumitru Mercea, a fost trimis în judecată de procurorii DNA Oradea pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
Mercea, care a fost consilier local PNL al comunei până anul trecut, este acuzat că, în perioada 2007-2008, a declarat la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) o suprafaţă de teren de 320 hectare, deşi în realitate deţinea doar 301,23 hectare, încasând astfel subvenţii mai mari decât cele cuvenite cu 125.651 lei.
Falsurile au fost reclamate procurorilor în 2014, de actuala conducere a Asociaţiei Alpăreana 60, dar şi de reprezentanţii APIA, care s-au constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 113.134,42 lei.
"În cauză s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurator asupra sumelor existente în contul inculpatului Mercea Dumitru până la concurenţa sumei de 113.134,42 lei. De asemenea, s-a mai dispus instituirea popririi asupra sumelor de bani cu care va fi alimentat contul inculpatului Mercea Dumitru, până la concurenţa aceleiaşi sume de bani", se arată într-un comunicat transmis, miercuri, de Biroul de Presă al DNA.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bihor cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză. Dacă va fi găsit vinovat, Dumitru Mercea riscă o pedeapsă cu închisoarea între 2 şi 7 ani.
În ultimii ani, fostul preşedinte al Asociaţiei agricole Alpăreana 60 a fost în mai multe rânduri în atenţia opiniei publice. BIHOREANUL a dezvăluit încă din 2010 faptul că fostul consilier local, pe atunci membru PDL, şi-a angajat firmă de bodyguarzi ca să se protejeze de sătenii care îl acuzau că s-a instalat forţa preşedinte peste organizaţie, după care a început să vândă fără drept din terenurile acesteia.
Pentru a verifica acuzele, reporterul BIHOREANULUI s-a înfiinţat acasă la Mercea, unde acesta a mutat "sediul" Asociaţiei, jucând rolul unui client interesat să cumpere un loc de casă, iar consilierul a acceptat să facă târgul. Când ziaristul şi-a declinat identitatea, a fost chiar mai darnic, fiind de acord să-l "rezolve" cu un teren "mai ieftin decât am dat la oricine", doar ca să-l atragă de partea sa.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.