Fostul director adjunct al Finanţelor Bihor, Dorel Pătcaş, arestat pe 5 noiembrie într-un dosar al procurorilor DNA Oradea pentru suspiciuni de corupţie, a fost trimis în arest la domiciliu de Curtea de Apel Oradea.
Iniţial, solicitarea de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu a fost înaintată Tribunalului Bihor, care, pe 20 noiembrie, a respins-o, însă funcţionarul a contestat decizia la Curtea de Apel.
În urma dezbaterilor care s-au derulat pe 26 noiembrie, instanţa a admis contestaţia, a desfiinţat soluţia Tribunalului şi a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu pe o durată de 30 de zile.
Potrivit soluţiei, pe durata arestului la domiciliu, Pătcaş este obligat, între altele, să se prezinte în faţa procurorilor DNA şi a instanţei de judecată ori de câte ori va fi chemat şi are interdicţie de a discuta cu părţile din dosarul său. "I se atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive", se precizează în soluţia care este definitivă.
Dorel Pătcaş, fost director adjunct al Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bihor şi director executiv adjunct în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, a fost reţinut pe 5 noiembrie şi arestat o zi mai târziu de un judecător de drepturi şi libertăţi din Tribunalul Bihor, la solicitarea procurorilor DNA care îl anchetează într-un dosar de corupţie, principalele acuzaţii fiind de luare de mită şi spălare de bani.
În acelaşi dosar, procurorii au dispus reţinerea şi pentru un alt vameş, Florian Şandor, fost şef al serviciului inspecţie fiscală al DJAOV Bihor, în prezent inspector vamal în cadrul Biroului Vamal de Interior Oradea, pentru complicitate la luare de mită, anchetat după cele 24 de ore în stare de libertate.
Dorel Pătcaş este acuzat că a încasat taxe de protecţie în valoare totală de 42.000 euro şi peste 12.000 lei de la patru oameni de afaceri. Şpăgile ar fi fost plătite atât în perioada în care Pătcaş a condus Vama, cât şi ulterior, când a coodonat activitatea de inspecţie fiscală de la Finanţe.
Citiţi pe această temă şi articolul Protectorul hoţilor: Finanţistul Dorel Pătcaş a fost dat pe mâna DNA de afaceriştii care i-au plătit taxe de protecţie
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.