URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
11 Noiembrie 2015, 07:23

Protectorul hoţilor: Finanţistul Dorel Pătcaş a fost dat pe mâna DNA de afaceriştii care i-au plătit taxe de protecţie

Protectorul hoţilor: Finanţistul Dorel Pătcaş a fost dat pe mâna DNA de afaceriştii care i-au plătit taxe de protecţie RĂZBUNARE. Dorel Pătcaş a ajuns vinerea trecută în Arestul Poliţiei Bihor, după ce procurorii l-au săltat în baza unor denunţuri semnate de evazionişti judecaţi pentru fraude de peste 35 milioane euro, care speră acum la pedepse mai mici. Ion Govoreanu (medalion) pare să deţină recordul, mărturiile sale trimiţând deja după gratii patru slujbaşi ai statului cărora le achita taxe de protecţie
Protectorul hoţilor: Finanţistul Dorel Pătcaş a fost dat pe mâna DNA de afaceriştii care i-au plătit taxe de protecţie BOLNAV. Încătuşat şi cu gluga trasă peste faţă, Dorel Pătcaş a compărut vineri în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bihor, care a dispus arestarea lui pentru o perioadă de 30 de zile. "Nu va rezista. E grav bolnav, are operaţii pe cord deschis", l-a compătimit avocatul său, Bogdan Meşter, care deja a contestat soluţia la Curtea de Apel
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La sfârşitul săptămânii trecute, fostul director din Finanţe şi de la Vămi, Dorel Pătcaş, a ajuns în Arestul Poliţiei, fiind încătuşat la solicitarea DNA Oradea, care îl acuză că ar fi cerut şi primit bani de la patru oameni de afaceri, pentru a le favoriza firmele evazioniste.

Alături de Pătcaş, procurorii anticorupţie îl mai cercetează pe un alt vameş, Florian Şandor, fost şef al Serviciului Inspecţie Fiscală din cadrul Direcţiei Regionale Vamale, acum inspector la Biroul Vamal de Interior Oradea, dar şi pe soţia unui fost comisar al Gărzii Financiare, Adina Dumbravă, ambii de complicitate.

Pătcaş a fost săltat în baza unor denunţuri despre care BIHOREANUL a aflat că au fost semnate de evazionişti judecaţi pentru fraude care au păgubit statul cu peste 35 milioane de euro: fondatorul Trei G, Ion Govoreanu, petrolistul Vasile Boer, rudă prin alianţă cu fostul şef al Parchetului Curţii de Apel Oradea, Valentin Mirişan, şi constructorul Radu Ţiril, fratele avocatului Horia Ţiril, fondator al firmei de insolvenţă Global Money Recovery.

Închis şi redeschis

Fost director adjunct al Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale (DJAOV) Bihor, iar apoi, din 2011, director executiv adjunct al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor şi coordonator al activităţii de inspecţie fiscală, Dorel Pătcaş era în atenţia procurorilor DNA Oradea încă de anul trecut. "Căzuse" pe interceptările telefonice realizate în dosarul grupării de evazionişti coordonaţi de petrolistul Vasile Boer, administratorul firmei orădene Oilserv Total SRL şi patron al unei benzinării pe Calea Borşului.

Afaceristul a fost acuzat că în perioada 2008-2012 a iniţiat un circuit evazionist cu produse petroliere, în colaborare cu alţi 7 administratori de firme din ţară, prejudiciind bugetul cu 62.819.772 lei (14 milioane euro) prin neplata accizelor, TVA şi impozitului pe profit.

Monitorizându-i convorbirile telefonice în 2011, anchetatorii au aflat că între interlocutorii lui Boer se afla şi Pătcaş, la vremea respectivă director adjunct al DJAOV Bihor, însă primele investigaţii nu au reuşit să producă suficiente dovezi pentru a putea demonstra că funcţionarul l-ar fi favorizat pe afacerist. Ca atare, în iulie 2014, s-au dat bătuţi, clasând dosarul.

O jumătate de an mai târziu, însă, tot DNA cerea instanţei de judecată aviz pentru redeschiderea anchetei. În februarie 2015, din Arestul Poliţiei, Boer aducea confirmarea suspiciunilor legate de fostul director de Vamă.

Un ajutor la nevoie

Potrivit denunţului lui Boer, afaceristul i-ar fi plătit lui Pătcaş 6.000 lei pentru ca, prin intermediul lui Florian Şandor, pe atunci şeful Serviciului Inspecţie Fiscală al DJAOV Bihor, să-l protejeze de eventuale controale. Afaceristul susţine că i-a dat banii lui Pătcaş pe 22 septembrie 2011, printr-unul din fiii acestuia, în timp ce funcţionarul era internat la Institutul Inimii din Cluj în aşteptarea unei intervenţii chirurgicale.

Acuzele lui Boer au fost completate, la scurt timp, de un alt denunţ, din partea patronului Trei G, Ion Govoreanu. Condamnat deja pentru fraudă, judecat şi anchetat în alte trei dosare similare, pentru o pagubă totală de peste 23 milioane euro, Govoreanu purtase mai multe discuţii cu Pătcaş în cursul anului 2009. Motivul l-a dezvăluit, însă, abia în acest an. "O sumă de bani şi produse alimentare în valoare de 6.000 lei, în schimbul unui atestat de comercializare pentru produse petroliere", lămureşte un comunicat făcut public, vinerea trecută, de procurorii DNA Oradea.

Taxe de protecţie

Cea mai mare şpagă a fost recunoscută, însă, de constructorul Radu Ţiril (foto), arestat în luna mai a acestui an de procurorii DIICOT Bihor şi judecat pentru o fraudă de peste 6 milioane lei alături de fostul petrolist Ranyak Zoltan.

În denunţul făcut împotriva lui Pătcaş, Ţiril afirmă că frauda s-a derulat sub protecţia finanţistului, pe care l-a cunoscut în casa verişoarei sale, Adina Dumbravă, soţia unui fost comisar de la Garda Financiară. Potrivit lui Ţiril, în perioada 2012-2014, i-ar fi "decartat" lui Pătcaş 42.000 euro. O parte, 29.000 euro, i-a înmânat personal, iar 13.000 euro printr-un intermediar, Emil Udrea, judecat în dosarul lui Ranyak pentru complicitate la evaziune, şi care a confirmat, la rându-i, coruperea lui Pătcaş.

"Sumele i-au fost achitate inculpatului pentru ca acesta să facă demersurile necesare astfel încât inspectorii care efectuau controale la societăţile administrate de martorii denunţători să nu constate aspecte penale şi pentru ca aceste controale să fie favorabile", se precizează în informarea DNA.

Percheziţii şi reţineri

Ce a urmat? După câteva luni de cercetări în surdină efectuate cu sprijinul ofiţerilor Direcţiei Generale Anticorupţie din Bihor şi al celor din SRI, procurorii anticorupţie au descins pe 29 octombrie în biroul lui Pătcaş de la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor şi în locuinţa acestuia, la locul de muncă al inspectorului Florian Şandor de la Biroul Vamal Oradea, dar şi acasă la verişoara lui Radu Ţiril, Adina Dumbravă.

După o săptămână, timp în care i-au audiat în mai multe rânduri atât pe martori, cât şi pe suspecţi, anchetatorii i-au reţinut pe Pătcaş şi Şandor pentru 24 de ore, după care, vinerea trecută, pe primul l-au prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din Tribunalul Bihor, care a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile. Şandor, în schimb, a fost pus de procurori doar sub control judiciar, pentru 60 de zile.

La fel cum făcuse în faţa procurorilor, Pătcaş a respins acuzaţiile şi în sala de judecată. Funcţionarul a pretins că cei 6.000 lei primiţi de la Boer au fost doar un ajutor prietenesc, ulterior returnându-i acestuia întreaga sumă. "Cei doi se cunoşteau de mai mult timp, iar când medicii din Cluj i-au spus clientului meu că are nevoie de un stent, l-a sunat să-i ceară un împrumut", spune apărătorul lui Pătcaş, avocatul Bogdan Meşter. Funcţionarul nici nu l-ar fi protejat pe afacerist în schimbul banilor: "Nu s-a pus niciodată problema. Domnul Pătcaş şi-a îndeplinit cu rigurozitate atribuţiile de serviciu în legătură cu tranzacţiile denunţătorului", susţine avocatul.

Şantaj?

Meşter pretinde că mărturiile împotriva clientului său nu pot fi credibile, tocmai pentru că  aparţin unor persoane judecate pentru evaziune, astfel că au făcut denunţuri nu de bunăvoie, ci interesat, sperând în reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă pentru infracţiunile de care sunt acuzaţi.

Mai mult, avocatul nu exclude ca unii dintre denunţători să fi fost mânaţi şi de răzbunare, deoarece s-ar fi ales cu dosare penale tocmai din cauza unor controale coordonate de Pătcaş. Un exemplu concret, spune Meşter, ar fi constructorul Radu Ţiril, împotriva căruia Pătcaş a şi depus o plângere penală pentru şantaj pe 27 octombrie, cu doar două zile înainte de a afla că e în vizorul DNA.

"Ţiril l-a abordat pe domnul Pătcaş în faţa unui martor, susţinând că problemele lui se datorează controalelor dispuse de el în perioada în care a fost şef la Finanţe, pretinzând că i-ar fi plătit 42.000 euro ca să fie protejat şi, dacă nu îi va returna banii, va merge la DNA. Atunci a auzit clientul meu prima oară de suma respectivă, a respins şantajul şi l-a denunţat. Dacă s-ar fi simţit vinovat, ar fi făcut oare acest lucru?", se întreabă avocatul.

De partea cui e adevărul? Rămâne să stabilească judecătorii, dacă dosarul va ajunge în faţa instanţei. Cert e că Pătcaş a fost inculpat pentru patru infracţiuni de luare de mită şi una de spălare de bani, cea din urmă printr-un contract de împrumut încheiat anul trecut cu Ţiril pentru 25.000 lei, act găsit la percheziţii şi despre care anchetatorii susţin că ar fi fictiv, ca să acopere o tranşă din totalul celor 42.000 euro încasaţi de la constructor ca şpagă. O "acoperire" cam străvezie...


LISTA LUI GOVOREANU
Protectori la judecată

Fondatorul Trei G, Ion Govoreanu, dă semne că îşi sacrifică pe rând protectorii din instituţiile de control care ar fi trebuit să-i descopere fraudele. În 2012, împreună cu alţi apropiaţi ai săi, Govoreanu l-a dat pe mâna procurorilor DNA pe Florenţiu Nuţu Simionescu, un fost comisar al Gărzii Financiare Bihor, condamnat un an mai târziu la 3 ani de închisoare cu executare după ce a şi recunoscut că încasase taxe de 15.000 euro pentru a proteja evaziunile patronului Trei G.

Un alt comisar, de data asta al Gărzii Financiare Vâlcea, acuzat că în decembrie 2009 şi ianuarie 2010 a primit 1.000 euro de la unul dintre apropiaţii lui Govoreanu, pentru a-i proteja patru firme, a fost condamnat definitiv la 2 ani de închisoare cu suspendare, iar un poliţist de la Serviciul de Investigare a Fraudelor din Poliţia Vâlcea, Sorin Văduva, denunţat tot pentru că a perceput taxe de protecţie în valoare de 2.000 euro, s-a ales cu 2 ani şi 3 luni de închisoare cu executare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Cine vă obligă să ştergeţi comentariile?
Felicitări redacţiei pentru ştergerea comentariilor. Vă doresc multă sănătate vouă şi şefilor voştri. Probabil că finanţatorii din PMO au fost deranjaţi de apariţia numelui distinsului profesionist "aurar" Pătcaş Aurel. Despre frica voastră faţă de finanţele publice nu sunt prea multe de comentat. Aşa stând lucrurile, revin asupra "grupului PMO" Pătcaş Aurel, Ţenţ Aurelia, Ghitea Mircea şi şeful lor direct care cel puţin din punct de vedere al sumei îl concurează serios pe Pătcaş de la finanţe. Sper că la sfârşitul anului, atunci când şi ei vor fi pe rol, să nu ne spuneţi ca de obicei "aşa cum a relatat şi cotidianul bihoreanul". În rest, vă doresc multă deontologie.
Postat 12 Noiembrie 2015, 13:38 de eutanasiu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON