Faliment ultra-central: De ce nu rezistă spaţiile comerciale pe Corso

Dai un ban, dar stai în faţă. Atâta doar că în ultimii ani stai cam degeaba. Odinioară fala urbei, pe vremea când aceasta se numea Oradea Mare şi locul purta denumirea Bulevardul Regele Ferdinand, Calea Republicii devine, încet-încet, o părăseală. Tot la cinci-şase magazine de-a stânga şi de-a dreapta, câte unul-două poartă, ca pe un stigmat, afişul "De închiriat".

BIHOREANUL a făcut o incursiune în breasla negustorilor şi prestatorilor de servicii de pe Corso, pentru a înţelege de ce singura arteră pietonală a oraşului e din ce în ce mai lipsită de vlagă. Chiriile sunt mari, localnicii nici nu mai prea trec pe aici, turiştii sunt puţini, legile complicate şi controalele multe, se plâng cu toţii. Inclusiv cei care anii trecuţi prosperau trag acum obloanele.

Provincialii

Centrul Oradiei trece în ultimii doi-trei ani printr-un paradox: pe măsură ce faţadele clădirilor se primenesc după renovări costisitoare, artera pietonală e tot mai rar frecventată. Dacă inspectezi strada zi de zi, timp de o săptămână, de la un capăt la celălalt, constatările nu sunt deloc încurajatoare: obişnuiţii locului sunt pensionarii care au, n-au treabă, îşi fac "rondul", liceenii care mai trag mâţa de coadă în drum spre case, localnici de vârsta a doua care aleargă după câte o ştampilă la vreo instituţie sau îşi plătesc rata la bancă şi "ţărani" care merg agale spre gară, căscând gura prin vitrine până la următorul personal. Plus, vara, câte un grup de turişti, de obicei unguri, mai rar nemţi, americani sau asiatici, despre care te şi întrebi dacă nu cumva s-au rătăcit pe aici.

Seara, Calea Republicii e şi mai deprimantă: ici-colo câţiva bărbaţi şi femei pe la 35-40 de ani, în care ghiceşti membrii aşa-zisei clase mijlocii, adunaţi de prin cartiere pentru a se întâlni, la mijloc, "de ziua cuiva".

Calea covrigăriilor

În fond, ce motive ar avea orădenii să treacă pe Corso? În timpul "reabilitării" din 2007, când a stat mai multe luni închisă pentru a fi acoperită cu un pavaj cenuşiu şi de proastă calitate, cei mai orientaţi întreprinzători s-au mutat deja de aici. Fie, cum e cazul proprietarilor de cafenele, spre "noul Dorobanţi", pe Alecsandri şi în Pasajul Vulturul Negru, fie, precum majoritatea comercianţilor de încălţăminte şi de confecţii, spre Lotus.

În rest, de la Podul Ferdinand până la Magazinul Crişul numeri 6 covrigării, 8 şaormării "la mână", numai două restaurante unde poţi sta la o masă fără să scapi de leafa pe trei zile, 9 bănci, trei magazine Optica, 4 farmacii, 6 case de schimb valutar, 4 bijuterii, câteva fast-food-uri, 10 magazine de confecţii de gamă medie spre inferioară, două de second-hand, două de pijamale şi tricotaje şi 6 dealeri de telefonie mobilă.

De închiriat

Baiul şi mai mare e că un sfert din comercianţi agonizează. În localul fostei Agenţii CFR, cumpărat în anii ‘90 pe bani de nimic de fiii fostului rector Teodor Maghiar, Doru şi Adrian, a fost inaugurat vara trecută un tip fast-food de clasă superioară, Chicken Wings, care în iarnă a şi închis. "Chiria era 2.000 euro pe lună, iar vad canci. Lumea trece pe aici, dar nu opreşte", explică un vecin. Ca să nu rămână gol, proprietarii l-au şi închiriat deja RCS&RDS, care îl va transforma în casierie.

Mai încoace, un magazin de confecţii abia îşi trage sufletul. Pentru 100 mp dă aproape 1.000 euro lunar, obligându-se, în plus, să renoveze tot la doi ani. Patronul Maxi-Discount, care vinde tot felul de mărunţişuri, recunoaşte că situaţia e neagră: "Proprietarii lasă greu din chirii. Eu abia am reuşit să-l conving pe al meu că, fiind criză, trebuie să reducă".

Mai jos, spre Parcul Traian, un fost magazin de telefoane are vitrinele acoperite de câteva luni. Alături, o plăcintărie a rezistat anul acesta o singură lună, iar imediat lângă, un magazin de confecţii anunţă că se va muta. Peste tot stau afişe "de închiriat" cu numărul proprietarului. Un exerciţiu simplu e lămuritor: la telefon, omul cere 500 euro pe 20 mp. Spre comparaţie, pe Primăriei, o plăcintărie de 50 mp plăteşte de două ori mai puţin: 220 euro. Şi chiar şi aşa "şefa" se plânge: "O săptămână lucrez, în fiecare lună, numai ca să plătesc chiria, alte două pentru salarii, iar dacă vin şi controale, încă o săptămână pentru amenzi".

Patronul unui bar de salate ce va fi deschis curând vizavi de Evidenţa Populaţiei va plăti 600 euro lunar pentru 50 mp. Restaurantele cu mâncare gătită nu scapă fără 2.000 euro pe lună, iar cafenelele fără 1.500. "Proprietarii nici nu socotesc câte mii de cafele trebuie să vând pentru banii ăştia. Ştiu doar atât: nu plăteşti, pleci!", spune un patron de bar.

Nu lasă din preţ

Tot din cauza pretenţiilor proprietarilor, alte spaţii au stat închise luni şi chiar ani întregi. Arhicunoscut e exemplul fostului magazin alimentar Unic, pentru care fraţii Ioan şi Viorel Micula cereau în urmă cu şase ani 8.000 euro pe lună. O avere, aşa că în 2012 abia l-au închiriat unui cazino, cu 5.000 euro, după cum zic cei din branşă.

Că proprietarii sunt exageraţi o confirmă şi agenţii imobiliari, care spun că nici măcar acum, în al cincilea an de criză, aceştia nu vor să lase din preţuri. "Pe Republicii şi în zona imediat adiacentă cu potenţial comercial, în anii de boom chiriile erau de 40-60 euro/mp, în 2013 au scăzut la 30 euro, iar acum nu prea lasă nimeni sub 20 euro. Dacă ştii să negociezi, scoţi vreo 2-3 euro pe metru", zice Dana Boldiş, expert la Hestia Imobiliare.

Mai mare daraua decât ocaua

Ironia este, însă, că până şi comercianţii care au propriile spaţii nu se simt mai bine. A păţit-o şi Radu Pentie jr (foto) care, după ce clientela din Irish Pub s-a împuţinat, a deschis alături un fast-food. N-a mers decât un sezon. Cauzele sunt multe: "Puterea de cumpărare e mică, iar legislaţia greoaie te obligă la cheltuieli care nu mai pot fi acoperite din încasări. Anul trecut, am deschis o terasă de 120 mp, dar când am văzut că nu merge am vrut s-o reduc la 80 mp. Mi s-au cerut alte acte pentru urbanism, deşi amplasamentul, scopul şi mobilierul erau aceleaşi", explică Pentie jr.

În acest tablou cenuşiu, petele de culoare pot fi numărate pe degete. De pildă, fosta cofetărie Trandafirul, de lângă Crişul, cândva preferata navetiştilor, a reuşit, după o renovare radicală şi rebranduirea sub numele Fan Ice, să înflorească. Dar cu o floare nu se face primăvară.

Cam rurali

Consultantul Dacian Palladi (foto) afirmă că a sesizat de multă vreme declinul comercial al arterei pietonale, dar îl explică nu doar prin lăcomia proprietarilor, ci şi pe lipsa unei educaţii generale şi profesionale a întreprinzătorilor.

"Centrul nostru, ăsta e adevărul, nu şi-a construit o identitate. Orădenii ar trebui să se întrebe de ce merg în centru. Să găsească produse ieftine? Sau produse variate? Păi, pentru asta merg în mall 5.000 în fiecare zi. Şi pe centru trec 5.000 de oameni zilnic, dar nu ca să cumpere. Până la urmă, proprietarii nu ar cere chirii mari dacă oferta nu s-ar întâlni cu cererea. O vină au şi întreprinzătorii, care nu ţin seama cum e "afară", unde pe centru sunt doar restaurante şi magazine, dacă nu de lux, măcar de bună calitate, şi zone de divertisment. La noi cum să atragi lumea bună în centru? Cu haine second-hand? Cu confecţii chinezeşti? Nu-mi place s-o spun, pentru că e oraşul meu, dar suntem cam rurali", consideră Palladi.

Care ar fi, atunci, ieşirea din înapoiere? "Ideal ar fi ca autorităţile locale să poată filtra ce poate fi pe centru şi ce nu, dar Primăria nu are pârghii legale pentru aşa ceva. Răspunsul e educaţia. Când vom fi mai puţin balcanici, mai cu ştaif, vom fi şi mai prosperi". Până atunci, însă, mai va...

CU MÂINILE LEGATE
Piedici constituţionale şi legale

Odată cu proiectul de reabilitare a faţadelor clădirilor din centru, municipalitatea a intenţionat să revitalizeze zona inclusiv printr-o reglementare menită să excludă din zonă activităţile comerciale neadecvate care, în loc să atragă turişti şi localnici, îi ţin la distanţă.

"La un moment dat, am discutat în Primărie ideea unei Hotărâri de Consiliu Local prin care să interzicem anumite activităţi comerciale pe Calea Republicii sau în Piaţa Ferdinand, cum ar fi comerţul cu haine second-hand. A trebuit să abandonăm după ce juriştii au apreciat că ar fi contra Legii concurenţei şi chiar a Constituţiei, că am încălca dreptul la libera folosire a proprietăţii", spune Adriana Lipoveanu (foto), arhitectul şef al Oradiei.